Puterea cântă pe voci diferite pe tema aderării României la Schengen. Ce noi piedici ar aduce separarea de Bulgaria | ANALIZĂ

0
Publicat:

Cei mai importanți lideri politici de la București au interpretări diferite privind Schengen în ceea ce privește separarea României de Bulgaria pe acest dosar. Însă o asemenea măsură ar putea da țării noastre bătăi de cap suplimentare inclusiv în relația cu conducerea de la Sofia.

Varianta decuplării dosarului de Bulgaria a fost readusă în spațiul public FOTO Shutterstock
Varianta decuplării dosarului de Bulgaria a fost readusă în spațiul public FOTO Shutterstock

Posibilitatea decuplării de Bulgaria a fost avansată de premierul Marcel Ciolacu, în privința eforturilor de aderare a României la Schengen. Șeful Guvernului român a susținut într-un interviu pentru Bloomberg că România ar putea lua în considerare demersul.

Ideea decuplării a fost însă respinsă de șeful statului, Klaus Iohannis, care a afirmat că varianta este mai degrabă discutată la nivel „informal”,subliniind în același timp că cea mai bună variantă este ca România și Bulgaria să acceadă împreună la spațiul de liberă circulație.

Negocierile pentru aderarea României la Schengen continuă și nu continuă, ca să zic așa, la un nivel mic, ci toți suntem foarte implicați, toți căutăm să convingem în special, sigur, partea austriacă, se știe, care este foarte reticentă în continuare în această speță. Se continuă pe toate planurile și evident că se discută, mai degrabă informal decât formal, și diferite variante de cum se poate continua. Nu este foarte complicat de văzut că există puține variante. Ori intrăm România și Bulgaria, ori nu intră niciunul, ori intră unul și celălalt nu. Sunt variante, sigur, teoretice și vreau să subliniez din capul locului că de departe, repet, de departe cea mai bună variantă este ca România și Bulgaria să intre împreună în spațiul Schengen și spre asta converg toate negocierile și toate încercările de a convinge pe cei care încă sunt reticenți în această chestiune”, a afirmat Klaus Iohannis

Discuțiile privind decuplarea se alătură și altor avertismente venite din partea conducerii Guvernului, precum acțiunea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, anunțate anterior de premier. Marcel Ciolacu a spus în luna septembrie că statul român intenționează să atace la Curtea de Justiție a Uniunii Europene un nou veto al Austriei, în condițiile în care subiectul ar urma să fie reintrodus pe ordinea de zi a unui Consiliu JAI în decembrie. „Este o chestiune juridică foarte complicată. Nu am găsit doi juriști care să aibă aceeași opinie legat de această chestiune și cred că, până când nu ne lămurim între noi, nu e bine să avansăm public anumite chestiuni”, a punctat șeful statului, pe 27 octombrie.

Piedicile decuplării. Ce spun specialiștii

Soluția decuplării a fost respinsă încă de anul trecut de fostul ministru de Interne, Lucian Bode, dar și de Klaus Iohannis, care susținea în ieșirile publice faptul că varianta decuplării e de „ultimă instanță”.

De asemenea, toate evaluările au fost făcute cu privire la o aderare împreună a Bulgariei și României, fiind în acest caz necesare și noi investiții la graniță.

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a explicat pentru „Adevărul” că ambele state au încercat să aducă argumente în ceea ce privește protecția frontierei prin cooperare și a arătat că o decuplare complică situația.

„Însăși procedura de decuplare presupune, și în Consiliul JAI, și în Consiliul European, decizii care se iau în unimitate, deci inclusiv prin votul Bulgariei. (…) După părerea mea ridică probleme foarte dificile în ceea ce privește reluarea unei decizii politico-diplomatice și în al doilea rând, privind operaționalizarea eficientă a protecției frontierei Schengen în această regiune”, a subliniat Cristian Diaconescu.

În același timp, fostul ministru a avertizat că, „mai mult ca sigur, Bulgaria ar lua măsuri de retaliere prin un anume tip de atitudine, și politic, la Bruxelles, dar și etnic, ar genera suficiente dificultăți”.

În același timp, analistul Radu Magdin este de părere că discuțiile privesc mai mult o strategie a conducerii Guvernului pentru a genera presiuni față de Austria, dar și pentru a introduce ideea decuplării pe masa de discuții

„Premierul face bine că menține presiunea pe Austria, inclusiv prin presă internațională. Decuplarea de Bulgaria însă nu e fezabilă, politic și tehnic. Prin declarație cred că a vrut să testeze piață și să creeze opțiuni”, a spus Radu Magdin.

Tratarea la comun a dosarului aderării României și Bulgariei la Schengen își are rădăcinile în momentul depunerii cererilor de aderare, care a fost similar, la fel ca și acceptarea lor în Uniunea Europeană. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite