PSD a combătut pandemia cu legi populiste abandonate în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu, capii PSD Foto: Mediafax
Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu, capii PSD Foto: Mediafax

În contextul pandemiei, troica PSD-ALDE-ProRomânia a iniţiat mai multe proiecte de lege cu iz populist, pe care apoi le-a abandonat, deşi cele trei partide au majoritate în Parlament. O parte dintre legile PSD, chiar dacă vor fi adoptate, îşi vor pierde utilitatea.

Deputata PSD Mirela Furtună a lansat o iniţiativă legislativă care prevede ca suma pe care o primesc înapoi participanţii la Pilonul 2 să nu poată fi mai mică decât valoarea contribuţiilor, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale, dar actualizată că rata inflaţiei între data plăţii contribuţiilor şi data ieşirii la pensie a participantului. Potrivit iniţiatoarei, măsura propusă va proteja valorea reală a sumelor pe care toţi participanţii leplătesc la fondurile de pensii administrate privat. Iniţiatoarea spune că este de înţeles pierderea de peste 10% în privinţa randamentului fondurilor, provocată de pandemia de COVID-19.

„Nu putem obliga administratorii de pensii private obligatorii să obţină randamente mai bune tot timpul, există situaţii excepţionale, cum sunt crizele financiare”, mai spune deputata.În aceeaşi măsură, iniţiatoarea susţine „că nu putem văduvi nici participaţii la pensiile private obligatorii de a primi banii înapoi, la finalul perioadei de cotizare, măcar o sumă egală cu valoarea contribuţiilor indexată cu rata inflaţiei”. „Chiar şi în sistemul public de pensii, acestea se indexează anual cu 100% din rata inflaţiei, tocmai pentru ca puterea de cumpărare să nu scadă”, se mai spune în document. Legislaţia actuală prevede că fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) garantează faptul că participantul va încasa cel puţin valoarea contribuţiilor plătite în momentul în care va ieşi la pensie, mai puţin comisioanele reţinute de administrator.

Grija PSD faţă de interesele participanţilor la Pilonul II de pensii este cu atât mai curioasă cu cât,atunci când se afla la guvernare, acest partid a avut mai multe tentative eşuate de a desfiinţa Pilonul II de pensii, cu scopul de a folosi banii strânşi până acum pentru majorarea pensiilor actuale. Iar prin OUG 114 din 2018, tot un guvern PSD a impus condiţii draconice de activitate administratorilor de pensii private. 

Legi care zac în Parlament

Pe lângă proiectul iniţiat de Mirela Furtună, PSD a depus mai multe legi cu impact economic care vizează pendemia. Toate au trecut de Senat, acolo unde PSD are singur majoritate, însă n-au mai fost dezbătute de Camera Deputaţilor, unde tot PSD stabileşte ordinea de zi a şedinţelor.

Prin urmare, o parte dintre proiectele PSD dedicate stării de urgenţă îşi vor pierde noima înainte să intre în vigoare. Spre exemplu, senatorii au adoptat?proiectului de lege pentru plafonarea preţului medicamentelor şi al alimentelor de strictă necesitate. Iniţiativa a fost depusă de PSD, în condiţiile în care tot social-democraţii au acuzat Guvernul Orban că nu ia măsuri urgente pentru a stopa specula. Legea se aplică pe întreaga perioadă a stării de urgenţă, cât şi 30 de zile după ce Guvernul ridică restricţiile. Pâna va fi prolumgată, legea va deveni caducă. Proiectul trebuie să treacă mai întâi de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi de plen. Apoi va merge la Cotroceni pentru promulgare, când starea de urgenţă se va fi închieat deja. Pe masa preşedintelui poate sta încă trei săpămâni, deci vor trece şi cele 30 de zile post-izolare. Între timp, preţurile la medicamente şi alimente vor fi stabilite de piaţa liberă, după principiul cerere-ofertă.

De asemenea, Senatul a adoptat şi proiectul de lege care prevede scutiri de la plata chiriilor pentru spaţiile unde nu se mai desfăşoară activităţi comerciale. La fel ca în cazul plafonării preţurilor, proiectul dedicat chiriilor, iniţiat de Şerban Nicolae, se aplică tot în timpul stării de urgenţă, plus o lună după. Până să devină lege, proiectul PSD va rămâne fără miză.

Tot pe drumul dintre Senat şi Camera Deputaţilor s-a împotmolit propunerea legislativă care prevede acordarea unei pensii de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu pandemia. În ciuda declarţiilor publice de susţinere faţă de medici, social-democraţii nu au grăbit adoptarea proiectului.

Populism cât încape la pensile speciale

Pe fondul crizei economice care se întrevede, USR a venit cu un proiect de lege privind impozitarea pensiilor speciale cu 90%. Ca să nu rămână mai prejos, PNL a plusat: impozitare cu 95%. Spre deosebire de proiectul USR, liberalii au „omis” să includă în categoria specialilor primarii şi pensionarii din serviciile secrete şi fosta securitate comunistă. În paralel, PSD, care are în continuare majoritate în Parlament, a scos de la naftalină un proiect mai vechi. În septembrie 2019, senatorul PSD Eugen Teodorovici, la acea dată ministru de Finanţe, a propus impozitarea cu 30% a pensiilor speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei. De asemenea, proiectul prevedea şi taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Legea iniţiată de PSD venea exact înainte de startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Proiectul a trecut de Senat, însă, după alegerile pierdute de PSD, a fost îngropat în sertarele Camerei Deputaţilor, la fel cum s-a întâmplat şi cu proiectele depuse de USR şi PNL. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite