Problema măştilor de protecţie de la Romarm. Ce au promis şi ce au livrat autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban promitea la sfârşitul lunii aprilie că
Ludovic Orban promitea la sfârşitul lunii aprilie că

Producerea de măşti de protecţie de către Romarm a fost mult sub aşteptări, în condiţiile în care Ludovic Orban promitea în primăvară că vor fi făcute zilnic 300.000 de măşti, însă până prezent au fost făcute doar patru milioane, în nouă luni. Furnizorii echipamentelor din China au întârziat livrările în repetate rânduri, iar fostul ministru al Economiei şi Energiei sugera în urmă cu două luni chiar un sabotaj al liniilor de producţie.

Din aprilie până în prezent Romarm, companie de stat, a reuşit să facă doar câteva milioane de măşti. Astfel, potrivit Gândul, autorităţile au precizat că au produs aproximativ patru milioane bucăţi  de „3 PLY”  şi aproximativ 40.000 bucăţi „N 95/FFP2”.

„Compania Romarm a comercializat până în prezent 230.000 bucăţi unor ambasade cu sediul în România, unor firme private, precum şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Cantitatea de măşti produse şi nevândute este depozitată în condiţii optime de păstrare şi igienă în vederea valorificării şi sunt în limita termenului de garanţie. Investiţia efectivă este a CN Romarm SA achiziţionată cu fonduri obţinute prin credit bancar în cuantum de aproximativ 685.906,20 USD şi nu din fonduri publice”, a completat Romarm, conform sursei citate.

Situaţia stă total diferit faţă de ceea ce promiteau cei aflaţi la putere în primăvara trecută. La sfârşitul lunii aprilie, premierul de la acea vreme, Ludovic Orban, mergea la Dragomireşti (Dâmboviţa), pentru a vorbi despre cum va produce măşti statul român. „Au fost achiziţionate utilaje care permit producţia acestor măşti în sistem automatizat, cu o capacitate de producţie pentru măşti chirurgicale între 300.000 şi 350.000 de măşti pe zi, iar pentru măştile de tip N95, după standardul european FFP3, capacitatea de producţie va fi între 70 şi 75 de mii de unităţi pe zi”, preciza premierul.

Declaraţiile premierului au rămas mai degrabă promisiuni, în condiţiile în care fabrica a avut problemă după problemă cu echipamentele care ar fi trebuit să ajute la confecţionarea măştilor.

RISE Project a arătat detaliat modul cum s-au desfăşurat procedurile pentru achiziţionarea liniilor de fabricaţie, dar şi cu materialele. De la mijlocul lui aprilie au început problemele au fost livrate trei linii de producţie pentru măştile cu trei pliuri, în loc de patru, cum scria în contract. Ulterior, a venit şi a patra linie de producţie pentru N95.

 „Statul român a pierdut opt luni în care putea produce milioane de măşti la Dragomireşti, pentru stocul strategic încă necesar în lupta împotriva noului coronavirus”, arăta RISE Project în investigaţia din luna decembrie. La acea dată ministrul Economiei şi Energiei sugera că doi angajaţi ai fabricii de la Dragomireşti ar fi sabotat funcţionarea liniilor de producţie.

O altă întrebare care s-a pus a fost cea dacă nu au fost alţi factori sau actori care au împiedicat România să devină un jucător demn de luat în seamă în ceea ce priveşte producerea de măşti în regiune. Iar nedumerirea a venit din faptul că România încă e dependentă de produsele de import care, din câte am văzut, unele au probleme în ceea ce priveşte respectarea criteriilor de calitate şi protecţie.

„Afacerea „Romarm, măşti de protecţie”, între şantaj şi atentat la siguranţa naţională! Cum a fost sabotat statul român în plină criză Covid-19”, se întreba publicaţia Gândul referitor la cazul Romarm.

De altfel, inclusiv furnizorii echipamentelor de producţie au tergiversat repararea liniilor de producţie, după cum a arătat RISE Project, iar în acelaşi timp au dat vina pe angajaţii fabricii pentru faptul că nu sunt făcute mai multe măşti. Întregul şir de amânări e prezentat detaliat în investigaţia sursei citate. Cert e că producţia de măşti a fost de 20 de ori mai mică faţă de aşteptările iniţiale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite