Predoiu atenționează cu privire la o pensionare în masă a magistraților, în cazul diminuării pensiilor: Nu există niciun proiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiției a convocat o ședință a Consiliului de Management Strategic, fiind purtate discuții pe tema modului cum ar putea fi influențat sistemul judiciar de schimbarea regulilor privind penionarea.

Predoiu clarifică situația pensiilor magistraților FOTO: Guvernul României
Predoiu clarifică situația pensiilor magistraților FOTO: Guvernul României

„Astăzi, 28.10.2022, la ora 10.00, a avut loc, la sediul Ministerului Justiției, o ședință a Consiliului de Management Strategic (”COMS”), la care au participat Președintele și Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (”CSM”), Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (”ÎCCJ”), Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (”PÎCCJ””) și Ministrul Justiției”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției.

Ministrul Justiției a explicat cu această ocazie că „nu există, la nivelul Ministerului Justiției, în avizare, și nici la nivelul Guvernului, în dezbatere sau în procedura de avizare, ori de adoptare, niciun proiect de act normativ cu efect sau impact pe regulile aplicabile pensiilor din sistemul judiciar și puterea judecătorească”.

Potrivit comunicatului de presă, pentru moment nu există niciun proiect de act normativ elaborat în cadrul grupului de lucru de la Ministerul Muncii.

„Pensia de serviciu este un element constitutiv al statutului de independență a magistratului, fapt consfințit de repetate decizii ale Curții Constituționale a României, precum și de numeroase izvoare de drept internațional și standarde democratice”, indică sursa citată.

Ministerul Justiției atrage atenția cu privire la o posibilă pensionare în masă în cadrul sistemului judiciar și „invită la responsabilitate publică în dezbaterea acestor teme, inclusiv din partea magistraților, prin raportare la reperele indicate supra la pct.3 și 5 din prezenta comunicare”.

Judecătorii din CSM, îngrijorați față de redeschiderea discuțiilor privind statutul judecătorilor

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) "îşi exprimă consternarea" faţă de redeschiderea la nivel public a problematicii privind anumite aspecte referitoare la statutul judecătorilor, care este "de neînţeles", în contextul recentei adoptări de către Parlamentul României a legilor justiţiei.

"Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă consternarea faţă de modalitatea în care chestiuni esenţiale referitoare la statutul judecătorilor par a fi tratate la nivelul autorităţii executive, fără existenţa unui dialog interinstituţional absolut firesc, cu consecinţe dezastruoase asupra funcţionării serviciului public al justiţiei, care se confruntă deja cu serioase dificultăţi din perspectiva insuficienţei resurselor umane", se arată într-un comunicat al CSM transmis, vineri, AGERPRES.

Secţia pentru judecători reiterează solicitarea ca orice modificări legislative în ceea ce priveşte statutul judecătorilor să fie în acord cu principiul fundamental al independenţei justiţiei, inclusiv în componenta independenţei financiare a judecătorilor.

"În acelaşi timp, o eventuală intervenţie normativă în acest domeniu trebuie să fie realizată cu echilibru şi precauţie, cu respectarea cerinţelor fireşti de predictibilitate a legii, astfel încât să fie evitată destabilizarea sistemului judiciar în ansamblul său şi afectarea fără precedent a dreptului cetăţeanului de acces la justiţie", arată sursa citată.

Secţia pentru judecători apreciază că este absolut necesară exprimarea unei poziţii clare şi fără echivoc a Consiliului de Management Strategic cu privire la problematica reglementării pensiilor de serviciu ale judecătorilor, "astfel încât să nu se aducă atingere însăşi substanţei drepturilor acestora".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite