PNRR și iluzia absorbției: suntem pregătiți pentru banii europeni? „Reformele reale se fac când ajungi rău de tot, în România nu se va întâmpla asta”
0Pericolul pierderii a peste patru miliarde de euro din PNRR aduce în discuție eficiența instituțiilor statului, de la angajații din ministere până la consiliile județene și primării. Principalele probleme semnalate de premierul Ilie Bolojan sunt la proiectele de spitale regionale și locale și infrastructură. Finalizarea jaloanelor asumate de statul român la debutul programului PNRR este la o treime din total cu doar un an înaintea termenului limită.
Întrebarea de fond este una simplă, dar incomodă: a fost România pregătită, încă de la început, să gestioneze volume atât de mari de fonduri europene? Mai ales în contextul în care problemele administrative sunt bine cunoscute, iar proiectele asumate au fost extrem de ambițioase.
Economistul Bogdan Glăvan a explicat pentru “Adevărul” care este impactul economic al ratării termenelor asumate. Acesta spune că nu toate proiectele afectează economia națională, ci acest lucru depinde de domeniul finanțării:
„În general, trebuie să fii foarte prudent când apreciezi efectul pozitiv al acestor programe. Nu se întâmplă așa cum se trâmbițează de la început. Impactul asupra creșterii economice este mult mai mic decât arată contabilitatea.
Conform contabilității, dacă primești 5 miliarde de la UE, ar trebui să ai o creștere de tip 5 miliarde. Dar nu ai așa ceva. Ai o creștere mult mai mică.”
Capacitatea administrativă redusă
Profesorul de economie spune că experiențele anterioare ar fi trebuit să îi determine pe decidenți să facă reforme la nivelul instituțiilor care erau responsabile cu implementarea programelor asumate de statul român:
„Noi ne raportăm la o țară a cărei incapacitate administrativă este bine cunoscută. Deci dacă noi știm cum cheltuie statul român banii locali, cum ne așteptăm să-i cheltuie pe cei europeni? Răspunsul e: la fel, doar nu o să ne așteptăm că o să-i cheltuiască eficient. Sigur că există proceduri diferite și mai vin unii care să ne bată la cap. Dar în principiu, în mare, din satelit, eficiența cheltuirii fondurilor publice va fi aceeași, indiferent că ele sunt de la Bruxelles, că sunt internaționale sau că sunt locale. Deci e o iluzie să ne imaginăm că pot să stea altfel lucrurile.”
Printre principalele reproșuri pe care specialiștii le aduc sunt legate de birocrația excesivă, dările în plată la timp, plățile către beneficiari, ghidul pentru aplicarea pentru programe transmis cu întârziere, mecanisme care țin strict de funcționarea statului:
“Deci și aici, pentru că mulți nu s-au lansat să facă proiectele, să le demareze, până când nu au avut o siguranță, că nu încep în orb. O chestie care pot să o susțin din experiență proprie, chiar de mai multe ori, nu doar din teorie, este că România încurcă, face lucrurile mai grele decât ar trebui să fie. Propria noastră birocrație le face mai grele, mai complicate, le complică în timp.
Pentru că cine primește asistență? Țările sărace, țările înapoiate, țările care au capacitate administrativă proastă. Acestea primesc ajutor extern. Pentru toate e valabilă constatarea asta. Așa că nu ai cum tu în România să funcționezi ca în Franța sau ca în Germania.”
Economia nu va fi afectată dacă fondurile nu sunt destinate investițiilor cu impact
Marea frică este că pierderile fondurilor vor afecta matematica bugetului care este calculat pentru 2026 într-un scenariu optimist. Dar nu toate programele care sunt finanțate din PNRR au un impact în creșterea economică anuală care este strâns legată de eficiența investițiilor:
“Una e absorbția, cealaltă este eficiența. Tu poți să cheltuiești banii, poți să-i decontezi, dar depinde ce faci cu ei. Hai să iau un exemplu extrem. Să împădurim. Deci iau un miliard și îi folosesc ca să împăduresc. Cum se va transforma treaba asta în creștere economică? Păi nu se va transforma deloc. Poate să fie o flamă de cheltuieli. Deci dacă eu cheltuiesc banii pe proiecte care nu aduc creștere economică, care nu ajută la acumularea de capital, atunci efectul este zero.”
O altă problemă este faptul că, cel puțin în realizarea unor proiecte mamut precum spitale sau autostrăzi, ar fi fost nevoie și de un mediu pregătit să lucreze cu volume mari de angajați și termene limită. Bogdan Glăvan spune că s-ar fi găsit firme externe care să compenseze:
“Știm cu toții că proiectele mari se publică în jurnalul Uniunii Europene și vin contractori străini. Adică îți vin grecii, turcii și îți fac spitalele, sistemele IT. Deci nu trebuie să ai tu în România firme.
Evident că orice țară înapoiată fiind, în definiție, nu o să aibă firme cu capacitate care să întrunească criteriile astea sau să aibă într-adevăr o capacitate care să te asigure că pot face ele atât de mari investiții. Nu depinde ce ai tu acolo de făcut. Deci, în definiție, când pui problema, nu te aștept la așa ceva. Și atunci ele nu pot fi făcute decât în cooperare cu firme străine. Dar asta nu e o problemă, repet. Nu asta îmi dă mie gradul de absorbție”.
Guvernanții fac calcule prea optimiste
Consecințele unor pierderi țin și de calitatea bugetării, care în 2026 a fost făcută pe cel mai bun scenariu, cel în care vom încasa tranșele PNRR. Problema poate apărea în momentul în care calculele nu vor corespunde și deficitul ar putea urca peste cel asumat de România, adică la peste 7%.
“Adică dacă tu ca stat ai bugetat toate lucrurile astea la ultima liniuță și ai raport și pe asta ți-ai construit deficitul de 6,5% atunci sigur că o să e foarte posibil să ai o surpriză și să fie deficitul 7% sau să fie nu știu cât. Noi mergem pe niște scenarii optimiste că dacă nu s-ar mai întâmpla nimic pe planetă și totul merge cum credem noi o să avem inflația 3% la finalul anului. Păi da, dar uite că se mai întâmplă pe planetă și cam în fiecare an și de în doi în doi. Adică nu poți să mergi permanent pe scenariul că nu se întâmplă nimic prost. Că se mai întâmplă lucruri proaste. Și când încercăm cu mașina pe stradă mai intră unul în tine, mai face un accident. De aceea există conținut de asigurare. Nu pot să opresc cu prezumția că noi de-aia eșuăm sistematic în realizarea țintelor. Pentru că, de fapt, nu recunoaștem că ele sunt aferente unor scenarii optimiste”, spune economistul.
Lobby-ul fondurilor europene: motor sau problemă?
Economistul aduce în discuție și rolul grupurilor de interese din jurul fondurilor europene care promovează demararea planurilor asumate de fiecare stat beneficiar dar nu și finalizarea acestora.
„Există o industrie a fondurilor europene, o nomenclatură, un grup de interese. Pe de o parte, e bine că te împing să faci proiecte. Pe de altă parte, interesul lor nu este să termine investiția, ci să înceapă proiectele. Interesul lor intră în contradicție cu interesul public. Ei vor să încaseze, statul ar trebui să vrea proiecte finalizate. Altfel cetățeanul contribuabil rămâne cu pierderile.
Pentru că din banii lui au făcut lucrurile astea și nu le va mai putea compensa de la Bruxelles. Deci aici reși este necesară o discuție și această nuanță. Dacă societatea avea grupuri de interese, care fiecare își văd interesul și ele militează pentru acest interes și trebuie să recunoaștem chestia asta.”
Pe partea de reforme, România nu a reușit decât mici modificări de etapă care vor duce la noi negocieri pentru a nu pierde fondurile promise. Reforma pensiilor sau cea a salarizării sunt cele mai elocvente exemple:
„Ai făcut legea doar ca să cumperi voturi. Reforma pensiilor s-a compromis.Reforma salarizării nu ai făcut-o. Înțeleg că s-ar dori să se facă. După părerea mea este cel mai delicat subiect. Pentru că este un salt în beznă, adică este o mostră prin definiție de planificare centrală socialistă. Asta este. În momentul în care o lege a salarizării înseamnă în esență că tu stabilești niște relații între salarii. Între salarizare în diverse domenii."
Poate cea mai puțin discutată în spațiul public este legată de contextul în care apar reformele autentice.
„Reformele reale se fac când ajungi rău de tot. În Germania după război, în Bulgaria în anii ’90, în Argentina recent. În România nu se va întâmpla asta, pentru că avem de toate. Sunt bani, există stabilitate, suntem ținuți în viață. Stabilitatea este exact ceea ce nu ne trebuie. Este stabilitatea unor instituții proaste. Câtă vreme România este beneficiară de fonduri și este ținută pe linia de plutire, este o iluzie să credem că reformele vor deveni realitate", concluzioneză Bogdan Glăvan.
Se încarcă comentariile...
