PNL și UDMR mută presiunea creșterii pensiilor pe umerii PSD

0
Publicat:

Partenerii de Coaliție se așteaptă ca PSD să vină atât cu resursele pentru o mărire a pensiilor cu minimum 15%, dar și cu un proiect pentru reforma veniturilor „specialilor“, care să țină cont de lucrurile asumate la Bruxelles.

Adrian Câciu trebuie să găsească banii pentru mărirea pensiilor FOTO Inquam Photos
Adrian Câciu trebuie să găsească banii pentru mărirea pensiilor FOTO Inquam Photos

După Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis, președintele UDMR, Kelemen Hunor, vine și amintește partenerilor de Coaliție, adică Partidului Social Democrat, faptul că o mărire a pensiilor care să țină cont de realitatea economică (adică de inflația în creștere) ar fi de minimum 15%. „Punctul nostru de vedere este că pensiile trebuie crescute cu rata inflaţiei – 15-16% – asta vom vedea în momentul respectiv cât va fi la sfârşitul anului, în momentul în care discutăm în Parlament proiectul de buget, dar asta este limita la care eu m-aş duce acum”, a fost părerea președintelui UDMR, într-un interviu la TVR.

Însă PSD e mult mai rezervat pe domeniu, după ce numeroase săptămâni liderii defilaseră cu necesitatea măririi cu 10-11%. Problema social-democraților este că persoana responsabilă de găsirea resurselor bugetare pentru pensii e unul dintre oamenii lor, Adrian Câciu, ministrul Finanțelor. La ultima intervenție publică, Marcel Ciolacu nici nu a mai dorit să avanseze vreun procent, în timp ce ministrul Câciu e total absent din spațiul public. Tot ce transmite PSD pe subiect sunt mesaje de promovare că proiectul pe buget va ține cont de prioritățile Guvernului. Zero cifre sau date concrete.

Mai mult, tot PSD este responsabilul de realizarea reformei pensiilor speciale, prin ministrul Muncii, Marius Budăi. Demnitarul a vorbit doar de principiile pe care i le-a recomandat Banca Mondială, instituție care a oferit consultanță pentru punerea pe picioare a reformei. Instituția a recomandat ca noua lege să prevadă o parte de contributivitate cât mai mare, pensia să nu depășească salariul, vârstă mai mare pentru ieșirea din activitate. Deși era așteptat din vară să vină cu o schiță de proiect de specialiștii din Coaliție, Budăi nu a venit cu nimic în fața colegilor.

Social-democrații insistă pentru eliminarea limitării cheltuielilor pentru pensii la 9,4% din PIB, asumat în PNRR, un procent care nu îi încurcă deloc pe guvernanți, dar care e considerat drept piedică pentru mărirea pensiilor. Așadar, PSD-iștii i-au solicitat lui Nicolae Ciucă să discute această problemă inclusiv la întâlnirile din aceste zile de la Bruxelles. Însă aspectele tehnice nu sunt discutate cu șefa Comisiei sau cu cei cu care se vede premierul în vizita din Belgia, ci cu aparatul tehnic responsabil de Mecanismul de Redresare.

Indicațiile din Coaliție

La rândul său, Kelemen Hunor i-a transmis lui Budăi două principii care ar trebui să patroneze filosofia reformei pensiilor speciale. „Nu ai voie să dai această pensie înainte de vârsta de pensionare. Ok, vrei să ieși la pensie la 50 de ani, după 25 de ani, du-te, dar pensia de serviciu o primești la 65 de ani. E iarăși un alt principiu: nu poți să iei și pensia de serviciu la 50 de ani și după aceea să lucrezi în continuare”, a subliniat liderul UDMR, referindu-se la cei care ajung în funcții bine remunerate, după ce au ieșit timpuriu din sistem.

„Adevărul” a arătat în repetate rânduri cum guvernele au recuperat pensionari speciali. În prezent, cea mai mare pensie a unui demnitar din aparatul guvernamental este cea a lui Nelu Ciobanu (secretar de stat la Ministerul Justiției, fost procuror militar), cu un venit mediu lunar de 34.635 de lei în 2021. Ciobanu s-a pensionat la 50 de ani. De asemenea, actuala Coaliție este cea care a îngropat în sertarele comisiilor de specialitate de la Camera Deputaților proiectul de lege care interzicea cumulul pensie-salariu de la stat, o inițiativă promovată de Guvernul Cîțu.

Procurorii din CSM se revoltă

Dacă în cazul militarilor, Marcel Ciolacu a avut grijă să iasă în față și să ceară apărarea întregii pensii a acestora, magistrații au luat de unii singuri atitudine, ca să avertizeze că le-ar putea fi afectată activitatea. „Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii își exprimă profunda îngrijorare față de informațiile apărute în spațiul public privind eventualele modificări legislative referitoare la condițiile de pensionare ale magistraților, atât din perspectiva vârstei de pensionare, cât și a cuantumului pensiei de serviciu. În acest context, în măsura în care, integral sau în parte, propunerile apărute în spațiul public se vor concretiza, Secția pentru procurori atrage atenția că situația este de natură să vulnerabilizeze statutul magistraților”, precizează Secția de procurori a CSM, fiind de părere că deficitul de personal se va amplifica, în urma posibilei diminuări a pensiilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite