Exclusiv Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, vine la Interviurile „Adevărul”
0Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, este invitatul Interviurilor „Adevărul”, luni, 4 mai. Parlamentarul opoziției va răspunde întrebărilor legate de criza politică în care se află România și de moțiunea de cenzură pe care partidul său a depus-o, alături de PSD, împotriva Guvernului Bolojan.

Într-un climat tensionat, marcat de acuzații și negocieri de ultim moment, perspectiva votului asupra moțiunii de cenzură - asupra căreia Parlamentul urmează să se pronunțe marți, 5 mai - nu este tranșată.
Mai susține AUR moțiunea?
Amintim că, în weekend, George Simion, președintele AUR, și-a întrebat urmăritorii dacă partidul său ar trebui să voteze moțiunea de cenzură depusă alături de social-democrați împotriva Guvernului Bolojan:
„Trebuie votată moțiunea de cenzură marți? Mergem mai departe? Soluţia AUR este ca aceste contracte de împrumut să nu fie acceptate dacă minim 80% din sume nu sunt introduse în industria de armament românească”.
Liderul AUR, a acuzat coaliția de guvernare, inclusiv PSD, de un „jaf de proporţii gigantice” în cazul contractelor din cadrul programului SAFE.
„Un tun financiar este dat românilor în aceste zile, mult mai mare decât celebrul scandal al celor 100 de milioane de doze de vaccin. Acum vorbim de mai bine 10 miliarde de euro luaţi împrumut de români pentru înarmarea ţării”, a scris Simion într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
Președintele AUR a reclamat, totodată, că banii din contractele pentru înzestrarea Armatei Române nu sunt „injectaţi acolo unde trebuie”, referindu-se la industria de armament românească, ci sunt daţi, „în principal, către Germania şi Franţa”.
„De ce ne dăm seama că este vorba de un jaf de proporții gigantice? Nimeni nu vrea să își asume răspunderea. Ciolacu spune că nu el a semnat, Bolojan spune că nu el a semnat”, a adăugat liderul AUR.
Simion a acuzat coaliția de guvernare din care a făcut parte și PSD că nu vrea să pună la dispoziția parlamentarilor AUR contractele din cadrul programului SAFE.
Amintim că, tot în weekend, Ciprian Ciucu (PNL) a avertizat că pot apărea surprize de ambele părți la votul de marţi pe moţiunea de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan, în contextul în care, spune el, între 11 şi 16 dintre semnatari au dat semnale că nu o vor şi vota.
Primarul Capitalei nu exclude surprize nici din partea celor care nu au semnat moțiunea.























































