Opoziţia nu se lasă: vine şi ea cu o serie de legi populiste
0Puterea nu este singura care vine cu o serie de acte normative cu impact bugetar major. Opoziţia din Parlament, în special USR, plusează în ceea ce priveşte promisiunile privind creşteri de salarii, indemnizaţii şi de finanţări suplimentare.
Parlamentarii din grupul USR-PLUS au depus
o propunere legislativă care asigură creşterea cu 25% din salariul minim a salariilor
de bază pentru personalul din învăţământul preuniversitar. Potrivit datelor
publice, în Ministerul Educaţiei sunt circa 290.000 de angajaţi, însă aici sunt
incluşi şi cei din personalul auxiliar, nu doar corpul profesoral.
La finalul săptămânii trecute a intrat în dezbateri la Cameră, după ce a fost respinsă de Senat, o iniţiativă USR, prin care universităţile de stat pot beneficia de o finanţare suplimentară, de minimum 50% faţă de finanţarea de bază, în funcţie de mai multe condiţii: calitatea cercetării ştiinţifice sau a creaţiei artistice a profesorilor, implicarea studenţilor în proiecte de cercetare ştiinţifică, orientarea internaţională a studenţilor, adică aplecarea spre mobilităţi ale cursanţilor, dar şi gradul de absorbţie a studenţilor pe piaţa muncii.
Indemnizaţia pentru susţinerea familiei
Formaţiunea condusă de Cătălin Drulă vine şi cu propria variantă de indemnizaţie pentru susţinerea familiei. Indemnizaţia poate ajunge până la 1.700 de lei dacă veniturile brute ale părinţilor sunt sub 5.000 de lei, dar şi de numărul de copii. De asemenea, indemnizaţia este condiţionată de prezenţa copiilor la şcoală la minimum 90% din ore. Indemnizaţia este invers proporţională cu veniturile. O familie cu doi copii şi venituri totale nete de 6.000 de lei ar primi 636 de lei, în timp ce una cu venituri nete de 5.100 de lei, 1.150 de lei.
Reducere la carburanţi
Forţa Dreptei are, de exemplu, o propunere de lege prin care valoarea accizei la benzină şi motorină ar fi diminuată cu 50% timp de 12 luni, dar şi reducerea cotei TVA de la 19% la 5% pentru benzina fără plumb şi pentru motorină. Iniţiatorii nu au însă şi un impact bugetar al iniţiativei legislative, dar susţin că „impactul bugetar este mult mai mic decât impactul bugetar al non-implementării acestor măsuri”, iar neaplicarea ar însemna „pierderi de zeci de miliarde de lei la nivelul tuturor componentelor bugetului general consolidat, nu doar la nivelul veniturilor din accize şi TVA”. Iniţiativa a fost depusă la finalul lunii februarie.