Noi numiri la CNCD și Curtea de Conturi. În vizor este și mandatul Renatei Weber, deja expirat
0Pe agenda Parlamentului din perioada următoare sunt programate mai multe numiri pentru membri noi în Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Curtea de Conturi, precum și pentru numirea unui nou Avocat al Poporului, în condițiile în care mandatul Renatei Weber este deja expirat. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au hotărât perioada depunerii candidaturilor, urmând să fie organizat un plen comun pe 10 martie.

În cazul Renatei Weber, mandatul său de 5 ani de Avocat al Poporului a expirat deja de peste un an. Până pe 6 martie, ora 12.00, grupurile parlamentare vor depune propuneri nominale la unul din cele două secretariate ale Camerelor. Birourile permanente, prin Secretariatele generale, vor transmite aceste propuneri Comisiilor juridice. Acestea vor audia candidații și vor întocmi, până pe 9 martie, un raport comun care se va află pe ordinea de zi a unui plen comun al Camerei Deputaților și Senatului, organizat pe 10 martie, de la 13.00.
În aceeași ședință de plen vor intra și noi numiri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și la Curtea de Conturi. În cazul CNCD expiră 6 mandate din 11. Depunerea candidaturilor se va face până pe 27 februarie, tot la ora 12.00. Acestea vor fi înaintate comisiei de specialitate. Din 28 februarie până pe 8 martie, candidaturile vor fi publicate pe site-urile celor două Camere pentru eventuale contestații, urmând că până marți, 10 martie, comisiile să audieze candidații și să emită un aviz comun care se va află pe ordinea de zi a plenului comun din 10 martie.
La Curtea de Conturi este vorba despre un post vacant în funcția de consilier de conturi, în locul judecătorului CCR Mihai Busuioc. Numirea se face pentru restul mandatului fostului președinte al Curții de Conturi, care expiră la 15 octombrie 2026. Astfel, până pe 6 martie, ora 12.00, vor fi depune candidaturile la una dintre Comisiile de buget ale Parlamentului. Comisiile vor audia candidații și vor întocmi, până pe 9 martie, un raport care se va înscrie pe ordinea de zi a plenului comun din 10 martie.























































