Negrescu: Posibil vot pentru aderarea la Schengen în luna iunie. Trebuie pregătit temeinic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul a atras atenția asupra lipsei subiectului aderării la Schengen a României de pe agenda următorului Consiliu JAI, subliniind că România trebuie să creeze un nou moment în care să existe susținere.  

Eurodeputatul a atras atenția că subiectul lipsește de pe agendă FOTO Arhivă Adevărul
Eurodeputatul a atras atenția că subiectul lipsește de pe agendă FOTO Arhivă Adevărul

Am discutat, la Madrid, cu mai mulți oficiali spanioli despre includerea aderării României la spațiul Schengen în contextul în care Spania va deține președinția Consiliului UE în a doua partea a acestui an și în cadrul căreia va organiza cel puțin două Consilii de Justiție și Afaceri Interne”, a transmis Victor Negrescu, afirmând că „una dintre cele mai importante discuții a fost cu secretarul de stat responsabil de domeniul afacerilor europene și de viitoarea președinție spaniolă la Consiliul UE, Pascual Navarro Ríos”, unde a primit asigurări că „Spania acordă o atenție sporită acestui subiect”

Europarlamentarul a subliniat în același timp că „există premisele unui rezultat pozitiv” în timpul președinției spaniole a Consiliului UE.  

Sunt convins că, dacă în aceste prime luni ale anului reprezentanții României vor fi mai incisivi și profesioniști în abordare, există premisele unui rezultat pozitiv sub președinția spaniolă. De altfel, premierul social-democrat, Pedro Sanchez, a susținut în mod public aderarea României la spațiul Schengen, ceea ce confirmă bunele intenții ale partenerilor noștri spanioli”, a mai arătat Negrescu.

Totodată, eurodeputatul a mai arătat că, „din păcate, faptul că la viitorul Consiliu Justiție și Afaceri Interne, din 9-10 martie, acest subiect nu a fost inclus pe ordinea de zi ridică multe semne de întrebare și poate reprezenta o problemă, întrucât un nou vot trebuie pregătit temeinic și ține de România să creeze un nou moment în care să existe susținere pentru o astfel de decizie favorabilă”.

Când ar putea fi inclusă aderarea pe agenda unui Consiliu JAI

„Din informațiile pe care le am, președinția suedeză la Consiliul UE ar plănui un posibil vot în luna iunie, dar pentru acest lucru este nevoie de mai multă coerență și de o acțiune diplomatică mai clară din partea României”, a mai subliniat eurodeputatul. 

Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului a afirmat că în urma vizitei efectuate la Viena de membri ai Comisiei, partea română a reușit să „spargă gheața” și ar putea începe discuțiile privind stabilirea agendei de lucru.

  „Ceea ce este important de ştiut este că s-a spart gheaţa, care era cam groasă, ca să mă exprim foarte direct. Faptul că nu au existat contacte oficiale în acest fel după 8 decembrie, era o pierdere pentru România. (...) Putem, şi avem motive după discuţiile astea, să fim încrezători că la nivelul Guvernelor contactele pot să dea rezultate. Dar mai avem de muncit. Cu cât trecea timpul, cu atât lucrurile erau ceva mai complicate”, a spus Corlăţean, miercuri, într-o conferinţă de presă. 

Întrebat despre o dată la care România ar putea fi primită în Schengen, Corlăţean a mai completat: „știm că după alegerile regionale de la sfârşitul lui ianuarie din Austria Inferioară mai urmează alte două runde de alegeri regionale în primăvara acestui an. Eu cred că trebuie să lucrăm până atunci, trebuie să lăsăm aceste alegeri să treacă (...) Nu cred că se va putea ieşi din cercul ăsta vicios până când agenda politică austriacă nu se aşează, nu se limpezeşte, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să fructificăm acest interval. După aceste momente să avansăm spre un consens, încă o dată, în baza unui dialog constructiv pe care guvernele pot să îl facă în acest moment, trecând peste emoţia anterioară şi peste acel veto profund nejustificat la adresa României. Deci e un proces şi procesul nu implică în acest moment stabilirea unei date atât de apropiate şi ferme, dar s-au deschis perspectivele concrete”. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite