Ministrul Oana Ţoiu confirmă o întâlnire Nicuşor Dan - Donald Trump în prima parte a anului 2026

0
Publicat:

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a confirmat că întâlnirea dintre președintele României, Nicușor Dan, și președintele SUA, Donald Trump, este programată pentru prima parte a anului 2026.

Oana Ţoiu condirmă o întâlnire Nicuşor Dan-Donald Trump în prima parte a lui 2026. FOTO: Facebook/OŢ
Oana Ţoiu condirmă o întâlnire Nicuşor Dan-Donald Trump în prima parte a lui 2026. FOTO: Facebook/OŢ

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a declarat vineri, 19 decembrie, că Nicușor Dan urmează se se întâlnească la Casa Albă cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, în prima parte a anului viitor, explicând faptul că pregătirile sunt în plină desfășurare și se realizează împreună cu echipa Administrației Prezidențiale și cu reprezentanții desemnați de partea americană.

Invitată vineri la Antena 3, Oana Ţoiu a subliniat că agenda întâlnirii se concentrează pe mai multe componente.

„Acest lucru a făcut din nou parte şi din întâlnirile delegaţiei SUA în România de curând. Lucrăm pe câteva componente, împreună cu echipa Administraţiei Prezidenţiale şi cu echipa desemnată din SUA pentru asta. Una dintre componente este evident cea economică, pentru că ambii preşedinţi au spus foarte clar, la începutul mandatelor dumnealor, că în ceea ce priveşte politica externă componenta economică devine absolut esenţială, poate mai mult decât a fost cazul în trecut”, a explicat ea.

Pe lângă componenta economică, ministrul Oana Ţoiu a menționat că întâlnirea va viza și aspecte legate de apărare și securitate.

„Aici, în ultima declaraţie pe care am avut-o împreună în închiderea dialogului strategic pe acest an, este menţionată, de asemenea, buna colaborare pe schimbul de informaţii în special în ceea ce priveşte protecţia graniţelor, de exemplu. Şi acest lucru este foarte important. SUA şi-a reluat şi în România decizia de a confinanţa împreună cu noi proiecte pentru combaterea traficului de persoane şi asta răspunde iarăşi agendei comune”, a subliniat Oana Ţoiu.

Ea a dezvăluit, de asemenea, faptul că dialogul strategic pe anul 2025 a fost finalizat la începutul săptămânii, fiind abordate toate componentele Parteneriatului Strategic, inclusiv securitatea, apărarea și economia, cu implicarea Ministerelor Economiei și Apărării şi că ocomponentă importantă o reprezintă coproducția pe teritoriul României, care facilitează accesul la finanțări de tip SAFE pentru achiziții militare.

„Există şi o motivaţie indirectă pentru Statele Unite de a avansa în această direcţie cu noi, deoarece, în acest moment, accesul la finanţări de tip SAFE pentru achiziţii militare este condiţionat de coproducţia pe teritoriul statelor membre sau statelor care fac parte din SAFE. În termeni foarte practici, orice poate să fie cumpărat din această sursă de finanţare poate să aibă maxim 35% din componentele sale din afara teritoriilor sau a statelor care participă la SAFE, ceea ce înseamnă că pentru SUA, să ajungă împreună cu România, de exemplu, să producem mai mult pe teritoriul României în aceste condiţii, înseamnă şi un acces la o sursă de finanţare adiţională. Şi atunci există şi acest element foarte pragmatic în parteneriatul nostru strategic”, a precizat Oana Ţoiu.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite