Mărturia soldatului care l-a împuşcat pe Ceauşescu, în „The Guardian“: „Bunicul meu mi-a spus: «Iau asupra mea toate păcatele tale»“
0Ionel Boeru, bărbatul care i-a executat pe soţii Ceauşescu în urmă cu 25 de ani, a povestit întreaga experienţă reporterilor de la cotidianul britanic „The Guardian“. Boieru, care iniţial s-a oferit voluntar pentru ceea ce părea a fi o misiune secretă, a ajuns să fie călăul unuia dintre cele mai cunoscute personaje din istoria României.
Crăciunul lui 1989 l-a găsit pe Boeru într-o sală de judecată, în mijlocul unui proces melodramatic, după cum punctează jurnaliştii britanici. El a fost cel care i-a scos din sala de judecată pe soţii Ceauşescu şi, mai târziu, i-a împuşcat cu un Kalaşnikov. S-a întâmplat rapid, motiv pentru care jurnalistul care filma procesul a prins doar ultima rafală de gloanţe şi imaginea trupurilor prăbuşite.
„Încă am emoţii când vorbesc despre asta“, le-a spus el reporterilor, în faţa unui pahar de coniac. „Am curmat două vieţi. Într-un război, e în regulă, dar când ucizi oameni neînarmaţi, este mai greu. Nu aş dori asta nimănui, deşi slujba mea presupune să ucid“, a povestit el.
Pe de altă parte, el susţine că nu regretă prăbuşirea regimului Ceauşescu şi afirmă că el şi familia sa s-au numărat printre cei persecutaţi în timpul comunismului. „Bunicul meu a fost preot, liberal, a petrecut mare parte din viaţă la închisoare. A fost foarte fericit după acele evenimente, fericit că regimul s-a schimbat, că Ceauşescu a murit şi mi-a spus atunci: «Nu fi îngrijorat, iau păcatele tale asupra mea!» “, a povestit el.
Boeru crede că gloanţele sale i-au ucis pe ambii soţi Ceauşescu, pentru că, în momentul în care a început să tragă, unul dintre cei de lângă el a îngheţat câteva secunde, iar un altul a uitat să regleze arma. Soţii Ceauşescu, încă îndrăgostiţi, după cum a povestit Boieru, au cerut să fie ucişi împreună, în ciuda sentinţei care stabilise execuţii separate. Le-a îndeplinit ultima dorinţă.
„I-am împuşcat rapid. Simt că i-am ajutat să moară demn“, a mai spus el. Se aştepta să fie el însuşi linşat, dar a scăpat teafăr.
Românii din generaţia sa, comentează jurnaliştii britanici, educaţi în şcoala comunistă care propovăduia cruzime în viaţa de zi cu zi, încă pot fi relaxaţi când vine vorba despre preţul revoltei. „Orice revoluţie cere sânge. Revoluţia îşi consumă eroii. Nu poţi uita asta“, spune Boeru.
Cum a început totul? Avea 31 de ani şi era ofiţer, când s-a oferit voluntar pentru o misiune misterioasă, chiar de Crăciun. Au primit ordinele cu doar câteva minute înainte de a-l întâlni pe Nicolae Ceauşescu. „Preotul m-a întrebat: Căpitane, poţi face asta? Am răspuns: Da! Ce puteam spune?“, a povestit el.
La acea dată, arată cei de la „The Guardian“, România era unul dintre ultimele state comuniste din Europa de Est. La 21 decembrie, întreaga unitate a fost forţată să îi jure loialitate celui care, într-o săptămână, avea să fie ucis. Au urmărit, a doua zi, cum protestatarii câştigaseră teren, iar în următoarele zile, ascunşi, au aşteptat să vadă ce se întâmplă.
„Imaginează-ţi cum ar fi să îl împuşc pe Ceaşescu. Dacă aş pune mâna pe el, ce i-aş face?“, i-a spus un prieten lui Boeru, în Ajunul Crăciunului. Se numea Dorin Cîrlan şi, chiar a doua zi, s-a oferit şi el voluntar în aceeaşi misiune.
A fost o dorinţă care s-a transformat în coşmar la scurt timp, după ce au părăsit locul execuţiei cu un elicopter înţesat de procurori, judecători şi militari.
„Nu era loc în elicopter, aşa că el, Cîrlan, a fost nevoit să se aşeze pe cadavre. A rămas cel mai traumatizat. Atunci, toată lumea voia să fie în locul nostru. Acum, însă, nimeni nu ar mai dori aşa ceva“, a încheiat Boeru.
Concret, căpitanul Ionel Boeru (31 de ani), plutonierul Dorin Cârlan (27 de ani) şi sergentul-major Octavian Gheorghiu (25 de ani) i-au dus pe inculpaţi spre locul execuţiei. Boeru a povestit pentru "Adevărul" clipele scurse între ora la care a aflat că îi va executa pe soţii Ceauşescu şi execuţia propriu-zisă.
"Eu, săracul de mine, mă perpeleam tot, mă frământam cumplit. Cum îi voi duce la zid? Se vor opune oare? Cum vor reacţiona cei doi însoţitori ai mei? Dar militarii din curtea cazărmii? Dar locatarii sau persoanele ascunse prin blocurile din împrejurimi? Voi fi în stare să trag? Dacă mi se va bloca automatul? Dacă sunt pregătite alte variante, alte manevre, în interiorul sau în afara unităţii? Dacă completul de judecată îi va achita? În acest caz, eu ce voi face?... Că ordinul primit... sau n-am înţeles eu bine ordinul? Să se fi referit generalul doar la încercarea de salvare în forţă a celor doi?...", a povestit el.
„Elena cerea îndurare. Se împotrivea chiar. Nicolae Ceauşescu nu s-a opus. A acceptat inclusiv această umilinţă. Însă plângea. Îi şiroiau lacrimile pe obraz. Şi suspina. În acel moment, când l-am văzut suferind sincer şi profund, m-am retras, m-am ascuns de ochii şi de privirile lui. Mi-era ruşine, o imensă ruşine. Nicolae Ceauşescu nu s-a opus tratamentului ce i se pregătise. Niciun moment, nici măcar pe drumul spre zidul de execuţie. Plângea doar... şi lacrimile alea ale lui mă sfâşiau, mă dureau cumplit", s-a confesat Ionel Boeru.
Se încarcă comentariile...
