Manifestație pentru Bolojan. Susținătorii premierului se adună în București și Timișoara, în ziua în care PSD hotărăște ieșirea de la guvernare
0În Capitală va fi organizată o manifestație de susținere pentru premierul Ilie Bolojan, luni, 20 aprilie, de la ora 18:00, în contextul în care PSD urmează să decidă în aceeași zi dacă rămâne sau nu la guvernare. Actrița Oana Pellea a distribuit pe rețelele de socializare anunțul privind manifestul, semn clar de susținere pentru premier.

Și Timișoara se alătură demersului
Asociația Alternativa Civică Timișoara a anunțat organizarea unui protest în Piața Victoriei din Timișoara, luni seara. Manifestația va începe la ora 19:00, la două ore după ce social-democrații urmează să decidă dacă își retrag sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan.
Potrivit organizatorilor, protestul va avea forma unui flashmob și este îndreptat împotriva PSD. Reprezentanții asociației acuză partidul că, deși a intrat la guvernare cu promisiunea unor reforme, ulterior ar fi blocat implementarea acestora și ar fi transferat costurile către populație.
De asemenea, aceștia critică ceea ce numesc un „comportament mafiot” și susțin că amenințarea retragerii de la guvernare ar fi folosită ca instrument de presiune politică.
Prezența civică este esențială pentru a influența deciziile politice, transmit organizatorii, care îi îndeamnă pe timișoreni să participe la manifestație.
Manifestație pro-Bolojan, luni, în Capitală
Economistul Andrei Caramitru și-a exprimat public susținerea pentru manifestația pro-Bolojan de mâine. „Dacă ei fac scandal și au început scandalul, zic ca e bine să le răspundem. Dați share”, a scris el pe Facebook, alături de o poză.
Evenimentul vine pe fondul tensiunilor politice din coaliția de guvernare, în contextul în care Partidul Social Democrat urmează să decidă luni dacă rămâne sau nu la guvernare.

Grup de susținere online cu zeci de mii de membri
Pe Facebook a fost creat grupul „Susținem Ilie Bolojan”, care a adunat peste 30.000 de membri. Potrivit descrierii grupului, comunitatea își propune să reunească persoane care îl susțin pe premier și să distribuie informații, opinii și inițiative legate de activitatea acestuia.
Mesaj dur din partea unui europarlamentar
Înaintea ședinței decisive a social-democraților, care va avea loc luni, 20 aprilie, europarlamentarul Daniel Buda, reprezentant al PNL, a transmis un mesaj critic la adresa PSD.
Acesta a susținut că decizia social-democraților ar putea afecta stabilitatea politică și economică a României, dar și viitorul partidului.
„Astăzi nu este despre PSD sau Ilie Bolojan, ci despre viitorul României!”, a afirmat Buda, acuzând conducerea PSD de lipsă de responsabilitate și de o decizie deja stabilită privind retragerea de la guvernare.
Context politic tensionat
Conflictele sunt tot mai vizibile între partenerii de coaliție, din cauza măsurilor economice și a direcției de guvernare.
Vicepremierul și liderul PSD, Sorin Grindeanu, este așteptat să participe la ședința în care social-democrații vor decide viitorul coaliției.
Reprezentanții PNL susțin că premierul Ilie Bolojan are sprijinul partidului pentru a continua reformele începute.























































