Legea descentralizării, adoptată. Opoziţia nu a reuşit să depună o moţiune de cenzură, care ar fi împiedicat trecerea legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta şi ministrul Dezvoltării Regionale FOTO Arhiva Adevărul
Premierul Victor Ponta şi ministrul Dezvoltării Regionale FOTO Arhiva Adevărul

Proiectul de lege privind descentralizarea, asupra căruia Guvernul Ponta şi-a angajat marţi răspunderea în faţa Parlamentului, este considerat adoptat în condiţiile în care nu a fost depusă  moţiune de cenzură în termenul legal, de trei zile.

Potrivit Legii Fundamentale, guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege, iar Guvernul poate fi demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege a fost votată conform legii.

Dacă Guvernul nu a fost demis prin moţiune de cenzură, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat. Astfel, proiectul de lege privind descentralizarea urmează să fie transmis spre promulgare Preşedintelui României, termenul pentru promulgare fiind de cel mult 20 de zile de la primirea actului normativ.

Odată promulgată legea, aceasta este publicată în Monitorul Oficial şi, în termenul legal de trei zile sau la termenul prevăzut în textul ei, ea intră în vigoare. În cazul în care preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului.

Deşi, într-o primă fază preşedintele PDL, Vasile Blaga, anunţa că partidul pe care îl reprezintă va căuta sprijinul celorlalte partide parlamentare din Opoziţie pentru a depune împreună o moţiune de cenzură îndreptată împotriva Cabinetului Ponta, ulterior liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a anunţat că PDL va depune o moţiune simplă la proiectul de lege privind descentralizarea. Potrivit prevederilor constituţionale, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.

„Numărul de semnături pe care trebuie să le avem pentru a iniţia o astfel de moţiune n-am putut să-l obţinem. Poziţia iniţială a UDMR a fost de a discuta, după care au spus că nu semnează, iar din parlamentarii de la putere, cu toate declaraţiile, de multe ori televizate, spuneau că nu sunt de acord cu descentralizarea. Atunci când am trecut pe concret, n-am reuşit să convingem vreun coleg, motiv pentru care moţiunea de cenzură se transformă în moţiune simplă pe care Camera Deputaţilor şi parlamentarii grupurilor PDL şi PP-DD o vor depune în prima şedinţă de plen, probabil joi“, a afirmat Mircea Toader.

Senatorul PDL Cristian Rădulescu a precizat că o contestaţie ar putea fi depusă sâmbătă la CCR. „Noi am făcut o sesizare la CCR, care va fi depusă în cursul zilei de mâine, după ce expiră termenul şi legea este considerată adoptată, sesizare care are considerente de fond şi de procedură“, a explicat Rădulescu.

Pe aceeaşi temă:

Traian Băsescu, despre descentralizare: „România va fi răvăşită în interes electoral, e crimă administrativă”

Ponta, părăsit de Antonescu în Parlament

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite