Klaus Iohannis a retrimis la Parlament legea care permitea vânarea urşilor agresivi

FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis luni, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora.

Klaus Iohannis consideră că însă că unele dintre dispoziţiile legii sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament. Prin urmare, „revine Parlamentului sarcina de a găsi un just echilibru între protejarea dreptului la viaţă şi integritate fizică a persoanelor, pe de-o parte, şi prevenirea atacurilor săvârşite de către animale sălbatice ce aparţin unor specii protejate, pe de altă parte, prin soluţii legislative care să asigure un climat de siguranţă în comunităţile direct afectate, dar să contribuie şi la protejarea acestor specii”.

De altfel, şeful statului are două seturi de argumente:

1. Potrivit anexei nr. IV la Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, ursul brun este o specie protejată, uciderea exemplarelor din această specie fiind posibilă, prin derogare de la obligaţiile de protecţie riguroasă a speciilor protejate, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor expres prevăzute la art. 16 din această directivă.

În scopul permiterii unor intervenţii imediate pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora şi prin raportare la legislaţia europeană a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021, ale cărei prevederi se aplică numai în intravilanul localităţilor. Prin Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021, Parlamentul a eliminat însă sintagma „în intravilanul localităţilor” atât din titlul, cât şi din cuprinsul ordonanţei de urgenţă, lărgind astfel sfera de aplicare a metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun atât pentru intravilanul, cât şi pentru extravilanul localităţilor.

Din această perspectivă, apreciem că extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenţie imediată şi pentru extravilanul localităţilor ar fi impus circumstanţieri, proceduri clare, criterii obiective, precum şi instituirea unui control şi a unor responsabilităţi corelative din partea autorităţilor din domeniul mediului. În absenţa acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariţiei unor abuzuri. În plus, considerăm că măsurile de intervenţie imediată şi pentru extravilanul localităţilor ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural al exemplarelor de urs brun să fie una cu caracter de excepţie, cu un regim juridic strict şi care să se coreleze cu întreaga legislaţie în domeniu, inclusiv cu procedurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

2. Potrivit art. I pct. 8 din legea transmisă la promulgare, în conţinutul normativ al Ordonanţei de urgenţă nr. 81/2021 se introduce un articol, art. 5¹, cu următorul cuprins: „ Art. 5¹ - Prin excepţie de la prevederile art. 4 şi 5, se regăseşte în situaţia stării de necesitate prevăzută la art. 20 alin. (2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare, persoana care, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în timpul unei acţiuni legale de vânătoare, recoltează prin împuşcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viaţa, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”.

Aşadar, prin noul art. 5¹ din Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 81/2021, se instituie o prezumţie legală potrivit căreia este în stare de necesitate persoana care, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în timpul unei acţiuni legale de vânătoare, recoltează prin împuşcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viaţa, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane.

Menţionăm că, potrivit art. 20 alin. (1) din Codul penal, este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate. Totodată, potrivit art. 20 alin. (2) din Codul penal, este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

Apreciem că din analiza comparativă a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) Cod penal şi a celor ale art. 5¹ din legea supusă reexaminării rezultă că acestea din urmă instituie o nouă definiţie a stării de necesitate, diferită de cea reglementată prin norma generală prevăzută la art. 20 alin. (2) Cod penal, însă cu o sferă distinctă de aplicare şi cu un conţinut mai larg. Situaţia stării de necesitate, astfel cum este definită prin acest nou articol, va fi aplicabilă numai persoanelor aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în timpul unei acţiuni legale de vânătoare, care recoltează prin împuşcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viaţa, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane. În plus, considerăm că, prin trimiterea la art. 20 alin. (2) din Codul penal, norma este lipsită de precizie, nefiind clar în ce măsură condiţiile enunţate în text se aplică în mod cumulativ cu cele prevăzute de Codul penal.

Lipsa de claritate a reglementării este de natură să genereze nu doar dificultăţi de aplicare, ci şi consecinţe semnificative din perspectiva regimului răspunderii penale. Pe de o parte, în cuprinsul normei nu se menţionează că aceasta derogă de la norma generală, iar, pe de altă parte, asimilarea situaţiilor în cauză cu o stare de necesitate riscă să creeze un regim al răspunderii penale derogatoriu, distinct al persoanelor vizate, cu consecinţe importante.

Faţă de cele arătate, considerăm că soluţia legislativă prevăzută la art. I pct. 8 din legea supusă reexaminării trebuie reanalizată de Parlament atât sub aspectul clarităţii sale, cât şi sub aspectul corelării conţinutului normativ cu legea penală.