Ion Iliescu atrage atenția asupra creşterii populismului: „E consecința absenței voinței politice de a construi ceva”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Iliescu, fost presedinte al României, susține că populismul s-a amplificat în ultimii ani din cauza “absenței voinței politice de a construi ceva”. 

Într-un interviu acordat lui Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii şi consilier al sǎu, Ion Iliescu vorbeşte despre evoluția politicii şi a societății româneşti. 

Primul şef de stat dupǎ instalarea democrației în România consideră că a lăsat în urma lui o țară “modernă, liberă și o societate open-minded”.

Demersurile făcute pentru integrarea în UE și NATO sunt nu doar calea cea mai bună pentru a răspunde celor care m-au privit malițios ca pe un lider al comunismului reciclat în România postdecembristă; ele sunt cea mai bună dovadă a faptului că România de astăzi se sprijină pe aspirațiile pe care eu le-am avut pentru ea în primii ani după Revoluție”, a afirmat fostul președinte.

Trecerea dincolo de doctrinele politice a fost reteța succesului democrației dupǎ 1989, susține Ion Iliescu, care menționează că în ultimii ani “fiecare partid în dreptul lui are pretenția că el și numai el poate institui justiția socială sau fraternitatea”, însǎ pune acestǎ asumare a exclusivitǎții pe seama lipsei dialogului “dintre idei şi ideologii”.

Modernizare politicǎ încremenitǎ

Cu privire la evoluția României, Ion Iliescu spune cǎ țara e prinsǎ “într-o oarecare stagnare”: “Mai simplu spus, inițiativele ei de modernizare politică au încremenit pentru că ceea ce ar fi extraordinar de dificil azi, dar nu imposibil, la masa partidelor, e un Consens de la Snagov, adică, o cooperare între rivalii politici, dincolo de vanitățile lor provizorii, pentru binele de lungă durată al României. Cultura confruntării bate cultura construcției. E foarte greu, când singura ta recuzită politică e inducerea stării de tensiune, să mai creezi ceva”. Fostul preşedinte remarcǎ şi faptul cǎ adevarsarii politici se respectǎ mai puțin: “Văd mulți meșteri, nu maeștri ai politicului. Iar asta se traduce în vulnerabilitățile politice ale societății noastre. Dacă România a avut reușite și căderi, succese politice și eșecuri lamentabile, ele sunt nu opera unui individ, ci a unei societăți”.

Populismul, marele risc

Ion Iliescu consideră că populismul a devenit viral în România contemporană: “Golănia a fost interpretată drept cinism, circul drept spirit ludic, demagogia ca mesianism providențial. Din aceste pricini, chiar partidele politice au intrat în competiția pentru populism, iar electoratul a început să privească la cine e dispus să dea mai mult, nu cine e capabil să facă mai mult. Unii au încurcat lucrurile și au pus semnul egal între populism ca set de măsuri guvernamentale pentru sprijinirea unor categorii sociale vulnerabile, ceea ce în mod tradițional face parte din discursul și acțiunile stângii, și populism ca arta sforarilor politici, care seduc electoratul și se duc la final de mandat, fără a face nimic din ceea ce au promis. În timp, asta e îngrețoșat electoratul și, prin urmare, a apărut în cote îngrijorătoare un fenomen periculos pentru democrațiile participative și reprezentative: absența la vot. Ignoranța societății civile față de scena politică a alimentat tensiunile dintre clase, pentru că pare că nu e nimeni care să rezolve aceste decalaje și atunci oamenii aleg să trăiască de azi pe mâine și să își facă dreptate cu mâna lor. Corelate, aceste derapaje au creat un teren fertil pentru radicalisme și polarizări, pentru xenofobii, naționalisme excentrice, discursuri anti-sistem. Le regăsim uneori comasate în ceea ce am putea numi, am spus-o și cu alte ocazii, populismul soluțiilor simple. Adică, toate aceste cocktailuri toxice de idei produc ideologii de substituție, îmbrățișate fanatic de cei care cred că avem un singur dușman: un sistem denaturat, corupt și decadent. (..)Faptul că populismul s-a amplificat în ultimii ani nu e de mirare: e consecința absenței voinței politice de a construi ceva. (..) României îi lipsește un profil identitar care să o facă să depășească populismul feroce. Iar prin profil identitar nu trebuie să înțelegem un construct tributar trecutului ei: fostă țară comunistă, țară de la Est”.

Fostul preşedinte a remarcat cǎ europenizarea politicǎ a României este în creştere, menționând că suntem un partener viabil pentru UE, dar atrǎgând atenția asupra faptului cǎ alianțele “progresează în măsura în care fiecare partener progresează”. Pe de altǎ parte, sondajele aratǎ o creştere a nostalgiei pentru comunism, în special în rândul tinerilor, pe care fostul preşedinte o pune pe seama lipsei de implicare a statului în educație. În acest context, Ion Iliescu îi sfǎtuieşte pe tinerii care vor sǎ intre în politicǎ sǎ știe cine sunt şi sǎ nu uite de unde au plecat, punctând cǎ este important sǎ aibǎ mentori la care sǎ revinǎ, valori, onoare şi o ideologie potrivitǎ.

Show-urile politice online

Și cred că oricine aspiră să facă politică doar pe rețelele de socializare sau care crede că puțin spectacol digital aduce electorat, are cariera încheiată înainte de a începe. A apărut, de curând, bag de seamă, un fel de cult al entertainerului politic. Din el fac parte toți cei care au înțeles greșit democrația, reducând-o la un show online urmărit de fanatici care cred, la rândul lor, că libertatea înseamnă a face orice și a spune oricât, fără consecințe morale”, a completat Ion Iliescu.

Ion Iliescu critică clasa politică. Foto: Inquam
Ion Iliescu critică clasa politică. Foto: Inquam
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite