În ce judeţe a obţinut USR cei mai mulţi parlamentari
0
Uniunea Salvaţi România (USR) a reuşit să obţină mandate de parlamentar în jumătate din judeţele României şi să devină, astfel, a treia forţă parlamentară, o performanţă uriaşă pentru un partid fără structuri în teritoriu şi aflat la primul scrutin parlamentar.
În unele judeţe, USR a reuşit să răstoarne calculele făcute de partidele tradiţionale, ale căror membri au rămas pe dinafara Parlamentului în urma redistribuirii. Aflat la primul scrutin parlamentar şi la al doilea test electoral, USR a reuşit să se transforme în a treia forţă politică în Parlament. În total, USR va avea în Parlament 30 de deputaţi şi 13 senatori. Mai mult de o treime s-au aflat pe lista USR Bucureşti, singura organizaţie care arată ca o filială adevărată de partid.
USR preluat toată infrastructura Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), care a participat la alegerile locale, unde au scos un scor neaşteptat de mare. În Bucureşti, USR va avea nouă deputaţi şi patru senatori. Printre aceştia nume sonore, precum Nicuşor Dan, liderul partidului, care a candidat şi la alegerile locale, Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cioloş, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii în Executivul Cioloş, dar şi oameni de afaceri care au decis să se implice în politică.
O altă performanţă a partidului este în Bistriţa-Năsăud, unde USR va avea un deputat, pe Cristina-Ionela Iurişniţi, în condiţiile în care organizaţia USR a judeţului are 11 membri, în total, iar filiala a fost înfiinţată în urmă cu trei luni. USR a reuşti să pătrundă şi în fiefuri social-democrate şi liberale. De exemplu, la Ilfov, unde organizaţia PSD este condusă de primarul general Gabriela Firea, iar Consiliul Judeţean de liberalul Marian Petrache, Cornel Zainea a reuşit să obţină un mandat de deputat.
Şi la Dâmboviţa, judeţ fruntaş al PSD, USR Dâmboviţa va fi reprezentat de un deputat, Dumitru Lupescu, în viitorul Parlament. La Timiş, considerat fief liberal, USR a scos un deputat şi un senator. De asemenea, la Constanţa. Dintr-un total de patru deputaţi şi doi senatori pentru Diaspora, USR va avea un deputat şi un senator. Deputatul pentru Diaspora este chiar Manuel Costescu, fostul secretar de stat din Guvernul Cioloş.
„Adevărul vă prezintă cele 43 de parlamentari USR din viitorul Parlament:
Bucureşti
Camera Deputaţilor: Nicuşor Dan, Cristian Ghinea, Cristian Gabriel Seidler, Oana Bîzgan, Matei Adrian Dobrovie, Claudiu Iulius Gavril Năsui, Cristina Mădălina Prună, Tudor Rareş Pop
Senat: Vlad Alexandrescu, Cristian Ghica, Florina Raluca Presadă, Silvia Monica Dinică
ARAD
Camera Deputaţilor: Sergiu Cosmin Vlad
Senat: Adrian Wiener
ARGEŞ
Camera Deputaţilor: Liviu Ionuţ Moşteanu
BACĂU
Camera Deputaţilor: Lucian Daniel Stanciu
BIHOR
Camera Deputaţilor: Silviu Dehelean
Bistriţa-Năsăud
Camera Deputaţilor: Cristina-Ionela Iurişniţi
Braşov
Camera Deputaţilor: Tudor Benga
Senat: Allen Coliban
Cluj
Camera Deputaţilor: Emanuel Dimitru Ungureanu, Adrian Octavian Dohotaru
Senat: Remus Mihai Goţiu
Constanţa
Camera Deputaţilor: Stelian-Cristian Ion
Senat: Nicoleta-Ramona Dinu
Dâmboviţa
Camera Deputaţilor: Dumitru Lupescu
Dolj
Camera Deputaţilor: Adrian-Claudiu Prisnel
Galaţi
Camera Deputaţilor: Bogdan Ionel Rodeanu
Senat: George-Edward Dircă
Iaşi
Camera Deputaţilor: Cosette-Paula Chichirău
Senat: Dan Lungu
ILFOV
Camera Deputaţilor: Cornel Zainea
MARAMUREŞ
Camera Deputaţilor: Vlad Emanuel Duruş
Mureş
Camera Deputaţilor: Lavinia Abu Amra
Prahova
Camera Deputaţilor: Dan Răzvan Rădulescu
Senat: George Nicolae Marussi
SIBIU
Camera Deputaţilor: Ilie-Dan Barna
Timiş
Camera Deputaţilor: Cătălin Drulă
Senat: Nicu Fălcoi
Vaslui
Camera Deputaţilor: Mihai-Cătălin Botez
Diaspora
Camera Deputaţilor: Manuel Costescu
Senat: Radu Mihail
Judeţele în care USR nu va avea reprezentanţi în Parlament sunt: Alba, Botoşani, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Giurgiu, Gorj, Hrghita, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Neaţ, Olt, Satu-MAare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vrancea