Hrebenciuc: „Tot ce facem ca parlamentari e trafic de influenţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc FOTO Arhiva Adevărul
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc FOTO Arhiva Adevărul

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, le-a transmis colegilor săi că orice telefon pe care îl dau ca să ajute o primărie din colegiul lor este trafic de influenţă.


„Da, sunt de acord. Domnule Ciucă, vă rog să luaţi notă de treaba aceasta pentru că acum tot ce facem ca parlamentari este trafic de influenţă. Cu ocazia aceasta să ne uităm atent şi la Legea 78/2000 (Legea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie - n.r.), pentru că aceasta este chestiunea care ne creează dificultăţi în activitatea noastră de parlamentari - orice telefon pe care îl daţi ca să ajutaţi o primărie din colegiul dumneavoastră este trafic de influenţă. Ţin să vă învederez acest lucru“, a avertizat Viorel Hrebenciuc, în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

Discuţia a pornit de la deputatul PDL Ioan Oltean, care a cerut acordul conducerii Camerei pentru a solicita Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor să dezbată proiectul de lege privind reglementarea activităţii de lobby în România.

În discuţia aceasta a intervenit şi liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, care a explicat că traficul de influenţă este legat de voturi. „Motivul este: câştigi traficul de influenţă că aduci voturi. Acesta este şi mai periculos“, a afirmat Toader.

Preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, a anunţat că, la sfârşitul vacanţei parlamentare, Comisia juridică a avut o dezbatere pe subiectul reglementării activităţii de lobby, însă activitatea de lobby nu are nicio legătură cu traficul de influenţă.

„Concluzia a fost că se cere reglementarea acestei activităţi de lobby tocmai din perspectivele pe care şi dumneavoastră aici în mare parte le-aţi prezentat. Activitatea de lobby nu are nimic de-a face cu traficul de influenţă, nu este o exceptare de la Legea privind traficul de influenţă“, a informat Ciucă.



 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite