Video Guvernul declară că are un plan pentru toate reformele cu bani din PNRR. Pîslaru: „Nu există scenariul în care să nu fie îndeplinite”

0
0
Publicat:

Guvernul are, în prezent, un plan clar de implementare pentru toate reformele asumate prin PNRR, a declarat joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Acesta a subliniat că nu există niciun scenariu în care acestea să nu fie duse la bun sfârșit.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. FOTO: gov.ro
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. FOTO: gov.ro

Declarațiile au fost făcute la finalul ședinței de Guvern, unde a fost prezentată o notă de informare privind calendarul măsurilor necesare pentru implementarea reformelor.

Potrivit ministrului, este vorba în special despre reformele critice sau cele care implică penalități substanțiale, fiecare evaluată la peste 770 de milioane de euro. Acestea sunt gestionate în parteneriat cu ministerele de linie, în cadrul unui efort început de mai multe luni pentru finalizarea PNRR până la termenul limită de 31 august 2026.

Monitorizare la fiecare două săptămâni

Pîslaru a precizat că planul de implementare va fi monitorizat strict, prin evaluări bilunare. El a menționat că, recent, a avut loc o întâlnire coordonată de premierul Ilie Bolojan, la care au participat toate ministerele implicate, fiind stabilite termene concrete pentru fiecare reformă.

„Ceea ce este foarte important de stabilit este că, având în vedere penalitatea potenţială pentru aceste reforme, nu există un scenariu prin care aceste reforme guvernul să nu le îndeplinească, şi, din acest punct de vedere, am avut o întâlnire care a avut loc chiar ieri, prezidată de prim-ministru Ilie Bolojan, cu toate ministerele de linie, în care s-a cerut foarte clar un calendar pentru implementare, pentru a putea să pregătim toate procedurile de avizare, inclusiv cu implicarea Parlamentului, acolo unde discutăm de proiecte de lege şi, în acest moment avem pentru toate aceste reforme un foarte clar plan de implementare”, a declarat ministrul.

Reforme-cheie în mai multe domenii

Ministrul a subliniat importanța coordonării între instituții pentru adoptarea cadrului legislativ necesar. Printre jaloanele esențiale se numără:

- modificări legislative privind gestionarea resurselor de apă și biodiversitatea (Ministerul Mediului);

- adoptarea Codului urbanismului (Ministerul Dezvoltării);

- măsuri de decarbonizare și strategia națională privind hidrogenul (Ministerul Energiei);

- reforma ANAF și creșterea colectării veniturilor (Ministerul Finanțelor);

- legea salarizării în sectorul public (Ministerul Muncii);

- îmbunătățirea guvernanței corporative în companiile de stat și consolidarea cadrului de integritate.

„O prioritate națională” în context dificil

Pîslaru a subliniat că implementarea reformelor din PNRR reprezintă o prioritate majoră pentru România, inclusiv în contextul internațional complicat, marcat de crize energetice și economice.

„Este o responsabilitate politică cheie să existe o majoritate și o colaborare reală pentru ca aceste reforme să fie duse la bun sfârșit”, a declarat ministrul.

Acesta a adăugat că, după luni de discuții, există în prezent o înțelegere „bipartizană” la nivel guvernamental, cu implicarea tuturor miniștrilor, pentru accelerarea implementării reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Mă bucur tare mult că după mai bine de trei luni de zile de discuţii cu ministerele, avem, într-adevăr în Guvernul României această înţelegere foarte clară, care este bipartizană, toţi miniştrii sunt implicaţi, pentru a putea împinge aceste reforme”, a mai spus ministrul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite