Economia nu se sinchiseşte de ruperea USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruperea USL nu a influenţat cursul valutar FOTO Arhiva Adevărul
Ruperea USL nu a influenţat cursul valutar FOTO Arhiva Adevărul

Ruperea Uniunii Social-Liberale nu a avut impact asupra cursului de schimb, chiar dacă unii dealeri bancari se aşteptau ca euro să urce chiar spre pragul de 4,55 lei. Cotaţiile monedei europene au urcat miercuri  în primele ore de tranzacţionare uşor peste 4,52 lei, însă au coborât ulterior, iar Banca Naţională a României a anunţat un curs de referinţă de 4,5144 lei/euro, cu 0,29 bani sub cel publicat marţi.

Dealerii susţin acum că ruperea USL a fost anticipată de investitori, astfel că aceştia au acţionat în sensul închiderii poziţiilor pe leu cu câteva zile înainte. În plus, tensiunile de pe scena politică au ajuns să nu-şi mai pună amprenta pe evoluţia cursului de schimb, dată fiind frecvenţa acestora.

Trebuie menţionat faptul că escaladarea violenţelor de la Kiev, capitala Ucrainei, care au atins punctul culminant la sfârşitul săptămânii trecute, şi-a pus însă amprenta pe piaţa valutară de la Bucureşti, când euro a urcat la 4,5239 lei, nivelul maxim al ultimelor trei săptămâni.

Analiştii explicau că undele de şoc ale crizei din Ucraina au ajuns pe toate pieţele din regiune şi au amplificat sentimentul negativ de instabilitate deja existent.

Analiştii ING Bank se aşteaptă ca impactul ruperii USL asupra cursului de schimb să fie limitat. „Faptul că ştirea a fost preluată de agenţiile media internaţionale ar putea încă să conducă la un episod de depreciere pentru leu. Riscurile unei asemenea evoluţii sunt limitate de posibilitatea instalării rapide a unui nou guvern“, se arată într-un raport al ING Bank.

“Aceste sperietori n-au consistenţă”

Cristian Pârvan (foto), secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, susţine că investitorii prezenţi deja în România „nu vor face mai puţine şaibe“ dacă există probleme la nivelul Guvernului, iar cei care vor să vină pe piaţa locală au deja strategia făcută.

„Credeţi că investitorul care este în România face mai puţine şaibe decât făcea înainte? Investitorii care vor să vină tot vor veni. Aceste probleme sunt sperietori foarte uşor de lansat, dar n-au consistenţă. Cine vrea să vină o face oricum, are strategie şi ştie ce este aici. De exemplu în Italia s-a schimbat Guvernul, dar ratingul a fost îmbunătăţit“, a declarat Pârvan, potrivit Mediafax. El a atras atenţia însă că dacă instabilitatea politică se perpetuează, atunci ar putea să apară probleme şi la nivelul mediului economic.

Un guvern predispus la experimente fiscale

Analiştii ING Bank sunt de părere că un guvern condus de PSD ar fi mai predispus la experimente fiscale, precum proiectul privind restructurarea creditelor populaţiei („electorata“), în timp ce riscurile de încetare a acordului cu FMI şi UE sunt tot mai mari. Aceşţia mai arată că alianţa neobişnuită între liberali şi socialişti nu era destinată să reziste, însă destrămarea unei majorităţi parlamentare de 74% va conduce la creşterea incertitudinilor politice dincolo de viitorul apropiat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite