Cîţu: „Aceste preţuri s-ar putea să aibă un impact mare la iarnă. Ne uităm la o soluţie de compensare”
0Premierul Florin Cîţu a afirmat că autorităţile iau în calcul o soluţie de compensare a unei părţi din factura la energie pentru mai multe gospodării din România, urmând a se stabili dacă această compensare se va referi la nivelul de venit sau la consumul mediu pe factură. El a menţionat că această decizie va fi luată pentru că preţurile la energie ar putea avea un impact mare la iarnă pentru populaţie.
Florin Cîţu a fost întrebat joi seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, dacă va avea o întâlnire cu ANRE pe tema preţurilor crescute la energie.
„Am avut o întâlnire, vom avea încă una săptămâna viitoare, nu doar cu ANRE, am avut cu ANRE, cu ANCOM, cu Transelectrica şi Consiliul Concurenţei. Avem deja două soluţii pe care le-am prezentat. În sesiunea precendentă am aprobat prin Guvern proiectul de lege pentru legea consumatorului vulnerabil.Legea consumatorului vulnerabil, aşa cum este acum în Parlament la Camera Deputaţilor, intra în vigoare în octombrie 2022. Am să trimit un amendament la începutul sesiunii, deja l-am notificat pe domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, că vom trimite amendamente la acest proiect de lege prin care vom aduce mai devreme data de intrare în vigoare, la 1 ianuarie 2022. Deci, pentru consumatorul vulnerabil o rezolvăm aşa”, a afirmat Florin Cîţu.
El a menţionat că autorităţile iau în calcul şi o soluţie de compensare a unei părţi din factura la energie pentru mai multe gospodării.
„Dar e adevărat că aceste preţuri s-ar putea să aibă un impact mare la iarnă pentru mai multe gospodării şi ne uităm acum la o soluţie de compensare a unei părţi din factura la energie pentru mai multe gospodării din România, în acest moment ne uităm până unde mergem cu această compensare, până la cel nivel de venit sau consum mediu pe factură. Acum ne uităm la cele două variante”, a transmis premierul.
Florin Cîţu a precizat că preţurile la energie sunt date de piaţă, iar acestea au crescut peste tot în Europa.
„Preţurile la energie sunt date de piaţă. România este importator net de energie, din păcate, şi asta arată clar că avem nevoie de o capacitate mai mare de producţie a energiei. Avem deja un contract pentru două reactoare noi la Cernavodă, 3 şi 4, dar asta îmi arată mie că politica noastră sau de a trece la energie verde care înseamnă va trebui să reducem sursele de energie poluantă, va avea o viteză mai mică decât o cer alţii. Este important să ne păstrăm capacitatea de producţie altfel vom importa din ce în ce mai multă energie. Anul acesta preţul la energie vine şi din afară, el a crescut peste tot în Europa”, a explicat primul ministru.