Bustul lui Antonescu - inlaturat conform legii | adevarul.ro

Bustul lui Antonescu - inlaturat conform legii

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Secretarul general al Guvernului, Serban Mihailescu, a declarat, sambata, la Suceava, ca bustul Maresalului Antonescu din piata din fata Garii Piatra Neamt a fost luat ca urmare a noilor reglementari

Secretarul general al Guvernului, Serban Mihailescu, a declarat, sambata, la Suceava, ca bustul Maresalului Antonescu din piata din fata Garii Piatra Neamt a fost luat ca urmare a noilor reglementari adoptate de Guvern care interzic amplasarea unor insemne referitoare la persoane vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii. "Noi am adoptat reglementari in privinta acestor insemne si a unor chestiuni care sa reaminteasca de perioade negre, cand au fost actiuni nepotrivite impotriva unor etnii. Din acest punct de vedere exista un angajament ferm al nostru ca sa nu mai existe statui, insemne si alte simboluri care sa aduca aminte de aceste chestiuni, cel putin in domeniul public", a spus Mihailescu. El a precizat ca vor fi luate toate masurile pentru indepartarea unor astfel de simboluri. "O asociatie sau un fan poate sa-si pastreze statuia in curtea lui sau intr-un domeniu privat, dar in domeniul public nu mai putem accepta asemenea situatii", a mai afirmat secretarul general al Guvernului. El a mai spus ca, in acest sens, urmeaza sa fie schimbate si numele unor strazi. Viceprimarul municipiului Piatra Neamt, Adrian Chirila, a declarat: "Statuia a fost ridicata pentru a fi reabilitata. Dupa finalizarea acestei actiuni, ea va fi expusa intr-un muzeu, presupun ca in Muzeul de Istorie din Piatra Neamt".

Top articole

Partenerii noștri