Amputarea atribuţiilor ANI, atacată de Comisia Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reducerea atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) este criticată de Comisia Europeană în raportul privind evoluţiile înregistrate în lupta anticorupţie din România, potrivit unui draft obţinut de Hotnews.

Nemulţumirile oficialilor europeni se suprapun cu revenirea legii în Parlament după ce ieri a fost, din nou, respinsă de Curtea Constituţională. Potrivit proiectului de raport, România a făcut paşi înapoi, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale la 14 aprilie 2010 o serie de prevederi din Legea ANI.

Eliminarea comisiilor pentru verificarea averilor, un element fundamental din competenţele originale ale ANI, este una dintre criticile aduse de experţii CE. Noua lege adoptată de Parlament "a slăbit eficienţa cadrului de funcţionare a ANI în domenii fără legătură cu decizia CC".

 Raportul menţionează şi permisiunea acordată persoanei vizate de a rectifica în orice moment declaraţia de avere fără ca un astfel de gest să aibă urmări de natură penală. În acest fel, se reduce orice motivaţie de a completa cu acurateţe declaraţia de la bun început şi apare posibilitatea de a bloca verificările, afirmă experţii europeni. 

Legislativul,din nou criticat

Potrivit proiectului de raport, Comisia Europeană continuă să aprecieze activitatea DNA, iar în privinţa Parlamentului a constatat că a aplicat doar parţial recomandările Bruxelles-ului cu privire la cazurile de corupţie la nivel înalt. Deşi nu o nominalizează pe Monica Iacob Ridzi, documentul face referire la cazul fostului ministru democrat-liberal al Tineretului şi Sportului. Potrivit draftului, Parlamentul a demarat cu repeziciune procedurile necesare pentru cercetarea unui demnitar în iulie 2009.

Însă, o altă cerere referitoare la aceeaşi persoană este în aşteptare din 16 februarie şi o cerere separată de percheziţie a fost depusă la 10 februarie, cu privire la acelaşi fost ministru, dar aprobarea parlamentară este încă pe rol. Un caz cu privire la un fost prim-ministru (Adrian Năstase - n.r.) este considerat permanent blocat, printr-un refuz parlamentar de a permite deschiderea investigaţiilor penale.

Legea averilor, înapoi în Parlament

Curtea Constituţională a respins, ieri, cu unanimitate de voturi noua lege de funcţionare a ANI pe baza unei contestaţii depuse de preşedintele Traian Băsescu. După decizia de ieri a Curţii, legea trebuie rediscutată, din nou, de fiecare Cameră a Parlamentului în parte pentru că judecătorii au extins dezbaterile asupra întregului act normativ. 

Preşedintele Traian Băsescu reclamase faptul că  Senatul a legiferat în materia comisiilor de cercetare a averilor, subiect care, potrivit Constituţiei, ţine de  competenţa Camerei Deputaţilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite