Alina Gorghiu, despre Cartierul Justiţiei: Un efort care înseamnă resursă financiară foarte mare

0
Publicat:

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, şi-a exprimat speranţa ca studiul de fezabilitate pentru proiectul „Cartierul de Justiţie” să fie finalizat şi să intre, în luna mai, în procedura de avizare, arătând că este un efort care înseamnă resursă financiară foarte mare.

Ministrul a precizat că urmează să fie finalizat studiul de fezabilitate FOTO Arhivă
Ministrul a precizat că urmează să fie finalizat studiul de fezabilitate FOTO Arhivă

„Ieri am vorbit cu domnul ministru Boloş ca să mă asigur că vom avea resurse financiare până la sfârşitul anului pentru acest proiect important. Sumele care au fost cheltuite pentru Cartierul de Justiţie, până în prezent, au fost 4,3 milioane de lei, bani obţinuţi prin acord de împrumut - fonduri externe rambursabile. (...) În 2024 din cele peste 9 milioane de lei prevăzute în bugetul actual al ministerului au fost cheltuiţi aproape 500.000 lei. Practic, de la preluarea mandatului la minister, au fost finalizate primele trei documentaţi necesare în acest proiect: expertiza tehnică a fundaţiei existente pe amplasament, (...) studiu geotehnic şi tema de proiectare. Pasul următor este finalizarea studiului de fezabilitate. La sfârşitul lunii mai, sperăm că va fi gata să intre în procedura de avizare, iar în luna iulie, sperăm, noi cei din minister, că vom avea hotărârea de Guvern pe circuit astfel încât să trecem la etapa următoare. Cea mai importantă este munca de uzură şi anume pregătirile pentru derularea exproprierii imobilelor proprietate privată (...) şi care au presupus semnarea celui de-al doilea acord cu Banca Mondială”, a afirmat Gorghiu, potrivit Agerpres

Ministrul Justiţiei a participat la Conferinţa „Urbanism şi justiţie - provocări practice şi legislative”, care a fost moderată de vicepreşedintele Senatului Robert Cazanciuc.

Ea a precizat că valoarea totală estimată a proiectului „Cartierul de Justiţie” se ridică la un miliard de euro, sumă care va fi investită treptat.

„Sunt aproximativ 6.000 de persoane angajate în cadrul celor 23 de instituţii judiciare care vor interacţiona zilnic cu peste 9.500 de justiţiabili într-o construcţie de 293.357 metri pătraţi. Cam aceasta este amploarea proiectului, cam aici vrem să ajungem şi, sigur, este un efort care înseamnă resursă financiară foarte mare. Un miliard de euro nu înseamnă deloc puţin. Pe mine, de câte ori o văd, mă sperie suma, dar e o sumă care va fi investită treptat, care presupune etape, energii adunate, dar finalul va fi cel pe care ni-l dorim. (...) În următorii cinci - şase ani, viitorii miniştri vor face aceste eforturi, cred eu, până la capăt. (...) Le mulţumesc celor care au contribuit la acest proiect deloc uşor, însă putem spune că vedem luminiţa de la capătul tunelului”, a adăugat ministrul.

Ea a precizat că, până în prezent, demersurile pentru realizarea acestui proiect, s-au constituit într-un efort pe parcursul a 13 ani şi a opt miniştri, proiectul „Cartierului Justiţiei” fiind inclus în programele de guvernare începând din 2016.

Gorghiu a amintit că proiectul „Cartierul de Justiţie” nu este unicul care vizează modernizarea sistemului judiciar, şapte instanţe din ţară fiind inaugurate în ultimele 10 luni şi urmează, până la sfârşitul anului 2024, să mai fie finalizate încă patru. Ea a evidenţiat şi modernizările din sistemul penitenciar la standardul de patru metri pătraţi pentru fiecare persoană aflată în detenţie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite