A cincea motiune a Opozitiei a picat in Senat
0* Motiunea simpla "Har-Cov" n-a intrunit atatea voturi, cate semnaturi
Motiunea simpla "Har-Cov", initiata de 56 de senatori ai PNL, PD si PRM a fost respinsa, ieri, de plenul Senatului, nereusind sa adune nici macar un numar de voturi egal cu acela al semnatarilor. Actul nu a intrunit decat sustinerea a 50 de parlamentari, impotriva motiunii votand 72. Dezbaterile s-au intins pe parcursul a trei ore, ocupand, practic, tot timpul alocat, in programul Senatului, dezbaterilor proiectelor de lege si declaratiilor politice. Guvernul a fost reprezentat de ministrul Informatiilor publice, Vasile Dancu. Acesta a reluat, in fata senatorilor, punctul de vedere exprimat cu ceva vreme in urma, tot in plenul acestei Camere, de secretarul general al Guvernului, Serban Mihailescu. Dancu a vorbit despre cele doua dimensiuni ale autoritatii statului, legislativa si simbolica, si a sustinut ca declaratiile liderilor PSD se refereau la riscul privind pierderea autoritatii statului in judetele Harghita si Covasna si nu la o "stare de fapt". Ministrul a respins acuzele formulate de reprezentantii celor trei partide de opozitie, cum ca Puterea a pierdut controlul asupra celor doua judete si i-a "abandonat" pe romanii minoritari in zona. El a apreciat ca romanii din Harghita si Covasna si-au pierdut increderea in guvernantii de la Bucuresti in perioada 1996-2000, cand PD si PNL se aflau la guvernare. Cat despre pierderea autoritatii statului, Dancu a reamintit patania lui Remus Opris, fost secretar general al Guvernului, care a fost nevoit sa doarma in masina la Odorheiu Secuiesc. "Putem sa fortam pe cineva sa iubeasca daca acest lucru nu vine din interior? Romania trebuie sa fie o mama buna pentru toti fiii sai, chiar daca unii se incapataneaza s-i fie fii vitregi", a spus Dancu, referindu-se la anumite manifestari extremiste ale unor etnici maghiari. Nemultumirile liberalilor, democratilor si peremistilor au fost accentuate de lipsa de la dezbateri a premierului Adrian Nastase. Vorbitorii din aceste partide au taxat din nou contrazicerile in declaratii ale liderilor PSD despre situatia din Harghita si Covasna. Fruntasul PNL din Senat, Radu F. Alexandru, a sustinut ca, daca ministrul de interne Ioan Rus ar fi mintit in aceasta chestiune, ar fi trebuit bagat in camasa de forta, lucru care nu s-a intamplat. Senatorul PD Iuliu Pacurariu a spus ca afirmatiile pesediste au fost generate de frustrarile unor lideri ai partidului, generate de colaborarea cu UDMR, incercand, totodata, si abaterea atentiei opiniei publice de la valul de scumpiri. Dupa ce si-a trimis, mai intai, doi "pioni" la tribuna Senatului, peremistul Corneliu Vadim Tudor a acuzat "organizatia terorista" UDMR, care ar racola ofiteri romani, platiti cu 1500-1800 de dolari pe luna. Pesedistii au primit declaratia sefului PRM cu hohote de ras, implorandu-i pe senatorii UDMR s-i racoleze si pe ei. Dupa trei ore de discutii si certuri pe procedura de vot, motiunea a fost respinsa prin votul nominal public al parlamentarilor. Singurul eveniment notabil din timpul votarii a fost gafa lui Dorel Onaca, peremistul anuntand plenul ca voteaza impotriva motiunii. Onaca a reusit, in ultimul moment, sa redreseze situata.






















































