SUA adaugă la colecţie cea mai mare tigaie de fontă din lume, care poate fi văzută în Tennessee

SUA adaugă la colecţie cea mai mare tigaie de fontă din lume, care poate fi văzută în Tennessee

FOTO: Captură video Twitter / @LodgeCastIron

O companie americană, numită Lodge Cast Iron, a realizat cea mai mare tigaie de fontă din lume, pe care a transportat-o de la fabrică la viitorul Muzeu de Fontă Lodge cu un camion „gabarit depăşit”, scrie revista Food and Wine, citată de Libertatea.

Săptămâna trecută, un camion de mari dimensiuni marcat cu inscripţia „gabarit depăşit” a fost văzut pe autostrada Interstate 59, în drum spre South Pittsburg, Tennessee. Acesta transporta tigaia gigantică creată de Lodge Cast Iron, o companie care produce vase de gătit din fontă. 
 
„Cea mai mare tigaie din fontă din lume a ajuns în campusul nostru pentru a-şi găsi casa în Muzeul de fontă Lodge, care este în prezent în construcţie”, a transmis compania pe Twitter, alături de un scurt videoclip.
 
Muzeul se va deschide la sfârşitul verii 2022, în South Pittsburg, unde Lodge îşi are sediul central din 1896. Tigaia, care are 5,5 metri de la un mâner la celălalt şi cântăreşte 6.500 de kilograme, va fi o atracţie turistică care se încadrează în tiparul american: West Virginia are cel mai mare ceainic din lume, Illinois are cea mai mare sticlă de Catsup din lume, Missouri are cea mai mare furculiţă din lume, iar de acum, Tennesse va avea cea mai mare tigaie de fontă din lume.
 
Tigaia a fost fabricată la o turnătorie din Alabama specializată în piese mari din fontă şi este 100% reală. Chiar dacă ea nu este operaţională, ci doar poate fi admirată vizual, producătorul spune că în ea se pot prăji simultan 27 de ouă de struţ. În general, un ou de struţ cântăreşte între 1,2 şi 1,5 kg.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările