Sârbii minimalizează victoria lui Nadal: „Niciodată nu va fi cel mai bun!“. Cum îşi explică ideea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nadal

Rafael Nadal (Spania, 35 de ani, 5 ATP) a câştigat Australian Open doar pentru a doua oară în carieră. Iar asta după o aşteptare de 13 ani de la precedentul triumf.

Rafael Nadal are o colecţie impresionantă de titluri majore, 21 în total, bilanţ care îl face unic în istoria tenisului, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Deşi acel fiasco de dinainte de Australian Open 2022, cu excluderea lui Djokovici (foto), a fost un scandal jenant, o „pată“ pe istoria primului Grand Slam al anului, cele întâmplate n-au avut nicio legătură cu Rafael Nadal. Acesta n-a avut niciun cuvânt de spus, nici în privinţa rămânerii lui Nole la Melbourne, într-o primă fază, nici în ceea ce priveşte expulzarea sa ulterioară din Australia.

Djokovici

În ciuda acestei situaţii, după ce a câştigat Australian Open 2022, mulţi oameni, în mare parte fani ai lui Djokovici, au căutat să minimalizeze victoria spaniolului, punând-o pe seama faptului că liderul ATP n-a avut şansa de a evolua, anul acesta, la Melbourne. Presa din Serbia a preluat şi ea această idee, după cum a notat Eurosport. Site-ul postului care a transmis Australian Open a preluat un articol din „Vecernje Novosti“, în care semnatarii textului îl atacă pe Rafa, lăsând de înţeles că acesta n-ar fi fost capabil să câştige Australian Open 2022, dacă Djokovici ar fi fost şi el pe tablou.

Ce au scris jurnaliştii sârbi?

*Motivul pentru care Nadal nu va fi niciodată GOAT (n.r. - Greatest Of All Time - Cel mai bun al tuturor timpurilor). Djokovici n-a pierdut niciodată în faţa lui Rafa în Australia şi are mai mult de 3.000 de zile fără să piardă în faţa lui pe hard.

*Acesta e al doilea titlu al lui Nadal, la Melbourne Park, şi al doilea pe care l-a câştigat fără ca Novak Djokovici, campionul absolut de la Australian Open, să-i stea în cale. Când Rafa a câştigat prima cupă la Melbourne, în urmă cu 13 ani, Novak a trebuit să renunţe la meciul din sferturile de finală împotriva lui Andy Roddick (n.r. - sârbul a suferit atunci o insolaţie din cauza căldurii).

9 titluri are Novak Djokovici la Australian Open, câştigate în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021.   2 trofee are Rafael Nadal la Australian Open, câştigate în 2009 şi 2022. Spaniolul are şi patru finale pierdute, în 2012 (cu Djokovici), în 2014 (cu Wawrinka), în 2017 (cu Federer) şi în 2019 (cu Djokovici).  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite