„Ruşii? Nişte ucigaşi!“: Ucraineancă Olha Poleakova, mesaj acid înaintea meciului Olympiakos - Şahtior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olha Poleakova s-a născut în fosta URSS
Olha Poleakova s-a născut în fosta URSS

Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina va lăsa urme adânci! În următorii mulţi ani, ruşii şi ucrainenii vor fi „la cuţite“, indiferent de cum se va încheia războiul declanşat la data de 24 februarie.

Agresiunea militară a Rusiei în Ucraina a ucis mii de oameni, a ruinat oraşe întregi şi a provocat o rană care nu se va vindeca prea curând! De fapt, vorbim despre imaginea oribilă cu care s-au ales ruşii, după această poveste, la nivel internaţional.

Iar declaraţiile date de Olha Poleakova (43 de ani), o celebră cântăreaţă ucraineancă, spun totul despre cum sunt priviţi ruşii, în acest moment. Poleakova a cântat imnul naţional al Ucrainei, înaintea amicalului Olympiakos - Şahtior Doneţk (0-1), disputat, sâmbătă, la Pireu.

Ce a spus Olha Poleakova?

*Ruşii? Sunt nişte ucigaşi toţi, la fel ca Putin. Nu va exista iertare pentru ei. Nu ştiu câte generaţii trebuie să treacă pentru a ierta ce s-a întâmplat. Poate nepoţii noştri, care n-au văzut războiul, vor ierta. Cred că nu vom uita niciodată cine e vinovat pentru acest război.

*Şi vina nu e a unei singure persoane. Toţi cei care susţin acest regim sângeros sunt complici. Toţi sunt de vină. De vină sunt şi cei care nu susţin cauza şi nu exprimă nimic. Acelaşi gen de criminali!

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite