România, mult prea săracă: Explicaţia dureroasă pentru absenţa din grupele Ligii Campionilor

România, mult prea săracă: Explicaţia dureroasă pentru absenţa din grupele Ligii Campionilor

Ne uităm la Kylian Mbappe (PSG) şi la alte vedete din Liga Campionilor la televizor, în timp ce echipele româneşti ies din Europa prin lunile iulie - august

Acum câţiva ani, Gheorghe Hagi făcea o adevărată criză de nervi, spunând că „UEFA ne-a scos din pix“. De fapt, neputinţa noastră, fotbalistică şi financiară, reprezintă motivul principal pentru care nu ne-am mai apropiat de cea mai tare competiţie intercluburi din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Au trecut 9 ani de la ultima participare românească în grupele Ligii Campionilor, când Steaua termina pe locul 4 din 4 într-o serie cu Chelsea, Schalke 04 şi Basel. 
 
De atunci, nicio formaţie din Liga I n-a mai prins un loc la „masa bogaţilor“. Unde, de pildă, în actuala stagiune a fost prezentă Şerif Tiraspol din Republica Moldova! Echipele româneşti, în schimb, au avut rezultate europene atât de slabe, încât UEFA le-a scos şi din preliminariile Ligii Europa. 
În acest moment, România trimite o singură formaţie, câştigătoarea titlului, în preliminariile Ligii Campionilor, plus trei grupări în calificările pentru Conference League. 
 
Pentru Dan Petrescu (54 de ani), care tocmai a câştigat un nou titlu cu CFR Cluj, explicaţia absenţei din grupele Ligii Campionilor e una simplă şi dureroasă. Pe care a oferit-o într-un interviu pentru „Gazeta Sporturilor“.
 
Ce a spus Dan Petrescu?
 
*Acum se vorbeşte de grupele Champions League. Trebuie să visăm, dar să fim realişti. Ar trebui să facem ca Sheriff Tiraspol, un miracol. 
 
*Dar hai să ne uităm ce buget avem noi! De ce nu suntem realişti niciodată? Lumea se supără dacă spui adevărul. Noi nu avem buget să ne calificăm în grupele UCL. Putem să luptăm, dar acum vrem mai mult decât se poate. Dacă ajungem în grupele Europa League, e ca şi cum am câştiga Champions League. 
 
*Iar dacă am ajunge în grupele Champions League, e ca şi cum România ar lua Cupa Mondială. Aşa zic eu. Că unii zic ce vor pe la televizor, asta e altceva. Astana (n.r. – campioana din Kazahstan) avea buget de 60 de milioane. Noi avem de 10-20 de milioane. E ca şi cum se întrec Mercedes cu Renault. Ei au cai-putere, se duc. Noi încercăm să le stricăm o roată, să ne strecurăm. A, dacă ne-ar bate o echipă din Malta sau Gibraltar, ar fi vina noastră.
 
*Aş vrea 40 de milioane de euro. Nu am cerut, că nu am de unde să cer. Nici cu banii ăştia nu ne calificam în UCL, dar avem o şansă mai mare la grupele Europa Legue.
 
*Realist, da, putem încerca să ajungem în grupele Europa League, cu puţin noroc şi inspiraţie, chiar şi cu bugetul pe care îl vom avea. Şi în Conference League sunt bani buni, dar Europa League ar fi ţelul. Mai mult, ar fi un miracol.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările