România, părăsită: Cum de am ajuns să înfruntăm Italia fără jucătoarele noastre cele mai bune

România, părăsită: Cum de am ajuns să înfruntăm Italia fără jucătoarele noastre cele mai bune

Halep a renunţat nu doar la meciurile cu Italia, ci şi la turneul de la Stuttgart

Înfruntăm Italia fără spectatori şi fără jucătoarele noastre cele mai bune. Asta după ce Halep s-a „rupt“, iar Ţig, Begu şi Ana Bogdan au refuzat să facă deplasarea la Cluj, preferând să evolueze în turneele WTA.

Ştiri pe aceeaşi temă

România a atins apogeul în Fed Cup, competiţie denumită, între timp, „Billie Jean King Cup“, în 2019. Atunci, fetele au avansat până în semifinale şi au pierdut, dramatic, în faţa Franţei, după un weekend sufocant, la Rouen.
 
Din păcate, după acest moment, echipa României a fost trecută în plan secund pentru multe jucătoare. Dacă Sorana Cîrstea (67 WTA) îşi anunţase retragerea, încă din decembrie 2018, după înfrângerea cu Franţa, şi Simona Halep a declarat că va lua o pauză, din dorinţa de a se concentra asupra turneelor WTA. Iar dacă Halep a revenit asupra deciziei, luna trecută, şi, la un moment dat, a intenţionat să joace contra Italiei, ulterior, s-a sucit, invocând probleme medicale. Din păcate, dacă analizăm programul celorlalte fete, care au refuzat să vină la Cluj, şi punem aceste amănunte cap la cap cu declaraţiile oferite de căpitanul Monica Niculescu, ne dăm seama că, în acest moment, echipa României nu e prioritară pentru jucătoarele ei cele mai bune. 
 
„Simo“ a renunţat şi la Stuttgart. Celelalte merg la Istanbul
 
În privinţa Simonei Halep (3 WTA), dovadă că n-a exagerat, atunci când a spus că e accidentată, e faptul că, joi, la prânz, a apărut ştirea că ea a renunţat şi la turneul de la Stuttgart (19-25 aprilie). Potrivit doartenis.ro, „Simo“ n-a scăpat de problemele ei medicale din ultima perioadă şi, la patru zile după ce şi-a reluat antrenamentele, şi-a dat seama că mai are nevoie de o perioadă de pauză.
 
A doua retragere din echipa României i-a aparţinut Patriciei Ţig (63 WTA). Din nou, vorbim despre o sportivă care a declarat că e accidentată. „Patty“ va evolua însă, începând de luni, la Istanbul Cup. Unde e deţinătoarea trofeului şi are de apărat 280 de puncte WTA.
 
Mai departe, Monica Niculescu a oferit detalii despre refuzurile primite, în momentul în care a vrut să facă echipa pentru meciul cu Italia. „Mi-am dorit foarte mult să o avem şi pe Irina Begu în echipă, şi pe Jaqueline Cristian, şi pe Raluca Olaru, care a câştigat un turneu recent (n.r. - la Sankt Petersburg, la dublu). Nu mai zic de Ana Bogdan, dar aşa s-a nimerit. Fetele... Eu le-am convocat. Mi-am dorit foarte mult să o am pe Irina Begu în echipă... Dar e an olimpic, şi-a dorit foarte mult să se ducă la Olimpiadă. Jaqueline e la un pas să intre în Top 100 şi şi-a dorit foarte mult să facă puncte şi să joace la Istanbul şi, din păcate, e în calificări acolo. Raluca, iarăşi, a spus că e an olimpic şi îşi doreşte să mai facă puncte. Ana Bogdan a avut un început de an destul de greu şi e şi ea la Istanbul, în calificări. Le înţelegem decizia, le aşteptăm, sper, în meciul următor“, a spus căpitanul României.
 
La ei, doar COVID-ul a fost o problemă
 
În mod normal, jucând acasă, în efectiv complet, cu jucătoarele cele mai bune, România ar fi fost favorită, în faţa Italiei. Aşa însă, situaţia s-a schimbat complet! Italia va evolua, la Cluj, fără vedeta ei numărul 1, Camila Giorgi (81 WTA). E singura absenţă notabilă pentru căpitanul Tathiana Garbin. Doar că Giorgi a fost diagnosticată cu COVID-19 şi, din acest motiv, a ratat duelul cu România. În rest, Italia şi-a adus următoarele cele mai bune trei jucătoare la Cluj. Chiar şi aşa, Monica Niculescu speră ca România să câştige, pentru a rămâne în Grupa Mondială.
 
„Avem puţine emoţii, pentru că ne dorim foarte mult să rămânem în Grupa Mondială, e un moment dificil pentru noi şi ne dorim să trecem de această etapă. Avem un meci greu cu Italia, sunt trei fete tinere care vin acum, au avut meciuri foarte bune. Trebuie să fim atente. O ştiu şi pe Trevisan, o ştiu şi pe Cocciaretto, dar şi pe Paolini. Sunt mici de statură, dar rezistă foarte mult. La pregătire fizică sunt <<beton>>. Vor fi meciuri grele, dar ne dorim să câştigăm. Dacă aveam şi publicul, era altceva. Avem încredere, ne place terenul, ne plac mingile, totul merge conform planului şi sper să facem o treabă bună. Cred că mă ajută foarte mult faptul că joc dublu. La dublu, eu sunt cea care ia iniţiativa. Fetele joacă foarte bine. Din primul antrenament mi-au zis că le place suprafaţa“, a explicat Monica Niculescu.
 
Echipa care va câştiga barajul va evolua în calificările pentru ediţia 2022 a Grupei Mondiale. Echipa care va pierde va merge în Grupa I a zonei euro-africane.
Niciodată nu cred că s-a mai întâmplat să avem doar patru jucătoare în lot. Sunt însă patru fete dornice să câştige, să arate României că se poate. 
Monica Niculescu căpitan România
 

ROMÂNIA

 
Irina Bara (132 WTA)
 
Mihaela Buzărnescu (137 WTA)
 
Gabriela Ruse (166 WTA)
 
Monica Niculescu (173 WTA)
 
ITALIA
 
Martina Trevisan (99 WTA)
 
Jasmine Paolini (104 WTA)
 
Elisabetta Cocciaretto (111 WTA)
 
Giulia Gatto-Monticone (169 WTA)
 
Bianca Turati (259 WTA)
 
După tragerea la sorţi de joi, s-a stabilit ordinea partidelor din weekend:
 
Vineri
 
*Irina Bara - Elisabetta Cocciaretto, ora 15.30
 
*Mihaela Buzărnescu - Martina Trevisan, ora 17.30
 
Sâmbătă
 
*Irina Bara - Martina Trevisan, ora 14.00
 
*Mihaela Buzărnescu - Elisabetta Cocciaretto, ora 16.00
 
*Niculescu / Ruse - Paolini / Gatto-Monticone, ora 18.00
 
Digi Sport 2 va trasmite meciurile. Învingătoarea se decide după sistemul de cea mai bună echipă după cinci partide.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările