Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, îngrijorat după victoria cu Senegal: „Îmi este greu să fiu optimist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Dedu, preşedintele FRH, a vorbit despre prima victorie obţinută de România la Campionatul Mondial din Japonia, 29-24, duminică dimineaţa, cu Senegal.

„A fost un meci greu. A fost important pentru echipă şi pentru moralul fetelor acest rezultat. Suntem bucuroşi că s-a terminat cu o victorie. Am văzut consistenţă în multe părţi, în apărare, iar în atac nişte soluţii inedite.Îmi este greu să fiu optimist, fiindcă a fost o înşiruire de lucruri care s-au întâmplat. Înfrângerea de ieri a fost greu de digerat”, a declarat Dedu pentru gsp.ro

Oficialul FRH a lăudat-o pe Cristna Neagu, autoare a 13 goluri în partida de duminică: „A fost peste ceea ce mă aşteptam de la ea în momentul de faţă, ţinând cont de perioada de timp lungă în care nu a jucat handbal. S-a autodepăşit şi sunt convins că e obosită”, a mai spsu Dedu. 

Rezultatele din grupa României

Sâmbătă

Muntenegru – Senegal 29-25, Ungaria – Kazahstan 39-15, România – Spania 16-31

Duminică

Muntenegru - Kazahstan 30-21, Spania - Ungaria 29-25, România – Senegal 29-24

Programul meciurilor rămase de jucat

România – Kazakhstan (3 decembrie, 12.00)

România – Muntenegru (4 decembrie, 8.00)

România – Ungaria (6 decembrie, 8.00)

Clasamentul grupei C

1. Spania          2 2 0 0 60-41 4

2. Muntenegru  2 2 0 0 59-46 4

3. Ungaria        2 1 0 1 64-44 2

4. România      2 1 0 1 45-55 2

5. Senegal       2 0 0 2 49-58 0

6. Kazahstan    2 0 0 2 36-69 0

Primele trei clasate în fiecare din cele patru grupe vor obţine calificarea în faza grupelor principale, de unde echipele de pe primele două poziţii vor juca apoi în semifinale. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite