Ons Jabeur e ocolită de sponsori! De ce nu poate semna contracte consistente, chiar dacă tocmai a intrat în Top 10 WTA

Ons Jabeur e ocolită de sponsori! De ce nu poate semna contracte consistente, chiar dacă tocmai a intrat în Top 10 WTA

Simona Halep s-a confruntat şi ea cu acelaşi tip de situaţie. Constănţeanca a simţit diferenţa de abordare a marilor companii în privinţa sportivilor care provin din ţări mici.

Sportiva din Tunisia are un sezon excelent şi bate recorduri pe bandă rulantă, însă câştigurile financiare nu sunt pe măsura performanţelor sale.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce a devenit prima jucătoare de tenis arabă care a câştigat un titlu WTA şi care a ajuns în sferturile de la Wimbledon, tunisianca va ocupa, începând de azi, locul 10 WTA, performanţă ce reprezintă o nouă bornă istorică.

În ciuda acestor realizări, Jabeur nu este deloc o sportivă comercială, interesul sponsorilor de a fi reprezentaţi de ea fiind unul foarte scăzut. Sportiva a vorbit despre acest fapt imediat după eliminarea din semifinalele de la Indian Wells, lucru pe care îl pune pe seama ţării din care provine: „E diferit să vii din ţara mea, spre deosebire de americani, francezi sau australieni. Am fost refuzată de sponsori din cauza ţării din care vin, ceea ce nu e drept. Nu înţelegeam de ce, dar am acceptat acest lucru, m-am confruntat cu el. Nu am vrut să depind de sponsori sau de oameni cărora nu le pasă de tenis sau de sport în general. Asta mi-a dat curaj să continui şi să îmi îndeplinesc obiectivele, iar acum sunt în Top 10 WTA“, a declarat Ons Jabeur.

Simona Halep s-a confruntat şi ea cu acelaşi tip de situaţie. Constănţeanca a simţit diferenţa de abordare a marilor companii în privinţa sportivilor care provin din ţări mici. Când a ajuns lider WTA, fiind din România, Adidas nu a prelungit înţelegerea cu ea, a jucat la Australian Open fără sponsor şi, ulterior, doar la intervenţia lui Ion Ţiriac, Nike i-a oferit un contract de un milion de euro pe sezon.jabeur

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările