Haţegan, prima reacţie după ce a suferit un infarct: Apel lansat prin intermediul site-ului federaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hategan

Ovidiu Haţegan (41 de ani) a trecut printr-un episod bulversant şi acum se află internat într-un spital din Timişoara. Din fericire, e în afara oricărui pericol. Se fac însă fel şi fel de speculaţii privind viitorului său în arbitraj.

Ovidiu Haţegan a fost operat deja şi, potrivit declaraţiilor care au apărut în această dimineaţă, centralul FIFA are o stare stabilă şi chiar se poate plimba.

Imediat după ce a apărut ştirea potrivit căreia Haţegan a suferit un infract s-au făcut fel şi fel de speculaţii privind viitorul carierei sale în arbitraj. Probabil, auzind despre scenariile care circulă deja în presă, Haţegan a transmis un mesaj scurt prin intermediul site-ului Federaţiei Române de Fotbal.

„Acum mă simt bine, totul este în regulă, sunt în continuare sub supraveghere medicală. Doresc să mulţumesc staff-ului medical care m-a îngrijit şi tuturor celor care mi-au transmis mesaje şi gândurile lor bune. În momentele acestea am nevoie de linişte, aşa că am rugămintea să îmi fie respectată intimitatea“, a spus Haţegan pentru frf.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite