Halep şi-a ales noul antrenor: A câştigat şase turnee sub comanda lui la începutul carierei

Halep şi-a ales noul antrenor: A câştigat şase turnee sub comanda lui la începutul carierei

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) s-a mişcat repede, după plecarea australianului Darren Cahill din stafful ei tehnic.

Simona Halep va continua să lucreze cu doi antrenori. În 2021, a început sezonul cu Darren Cahill şi cu Daniel Dobre. Când australianul n-a putut fi alături de ea, „Simo“ a fost însoţită de Dobre, sub comanda căruia a câştigat Wimbledon 2019.
 
Acum, stafful tehnic al Simonei va fi completat de Adrian Marcu. E antrenorul cu care Halep a lucrat la începuturile carierei şi sub comanda căruia a luat şase titluri, în 2013, terminând anul pe locul 11 mondial. Apoi însă, constănţeanca l-a angajat pe belgianul Wim Fissette, alături de care şi-a continuat ascensiunea în tenisul feminin, jucând şi o finală de Grand Slam, la Roland Garros, în 2014. 
 
În dialog cu Antena Sport, Halep a confirmat că Adrian Marcu (59 de ani), fost jucător de Top 200, va reveni în stafful ei.
 
Ce a spus Simona Halep?
 
*Domnul Dobre este în echipă şi a venit şi domnul Marcu. Avem o echipă completă. Plec la aceste turnee (n.r. - Indian Wells şi Kremlin Cup) cu domnul Marcu. Întotdeauna am avut o afinitate cu dumnealui. În 2013, am avut rezultate foarte bune. Singur nu poţi la acest nivel, e presiune.
 
*Sunt emoţii înaintea meciurilor. Trebuie să fie o persoană care are încredere în tine şi trebuie să am şi eu încredere în ea, să îmi ofere linişte.
 
 
Turneele câştigate în 2013 de Halep, cu Adrian Marcu în staff
 
*Nurnberg (zgură)
 
*Hertogenbosch (iarbă)
 
*Budapesta (zgură)
 
*New Haven (hard)
 
*Moscova (hard)
 
*Sofia (hard)
 
CITEŞTE ŞI:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările