Halep, meci colosal la Toronto: Simona e în finală, revine în Top 10 şi e mare favorită la trofeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep va juca a patra finală din carieră la Canadian Open
Simona Halep va juca a patra finală din carieră la Canadian Open

Simona Halep (30 de ani) a câştigat o semifinală sufocantă cu americanca Jessica Pegula (28 de ani, 7 WTA) şi e, din nou, în elita tenisului feminin, după un an şi două săptămâni. Şi, având în vedere posibilele sale adversare din ultimul act de duminică, constănţeanca are şanse bune de a cuceri al doilea trofeu din 2022.

Ciudat an traversează Simona Halep! Pentru că, atunci când ai 37 de victorii în 47 de meciuri, cum e cazul sportivei din Constanţa, se poate vorbi despre orice, numai despre un sezon nereuşit nu!

Şi totuşi, în ciuda acestui bilanţ foarte bun, impresia generală e că „Simo“, cu un singur trofeu în 2022 deocamdată, a câştigat prea puţin pentru ce a arătat pe teren. O posibilă explicaţie: Halep a avansat în fazele superioare, în mai multe turnee, însă a cedat, de fiecare dată, când era foarte aproape de triumf. Din fericire, la Toronto, a reuşit să pună capăt acestei serii. Ce-i drept, după o partidă infernală, în care, la un moment dat, victoria româncei părea foarte departe!

În duelul cu Jessica Pegula (7 WTA), în primul set, „Simo“ a ratat un moment ce s-a dovedit a fi crucial, în debutul partidei. Pentru că, la scorul de 1-1, şi-a pierdut serviciul şi, în game-ul imediat următor, a irosit trei mingi de re-break, de 2-2. În loc să fie egalitate pe tabelă, 2-2, scorul a devenit 3-1 pentru americanca de 28 de ani. Care, entuziasmată de modul în care a câştigat un game pe muchie de cuţit, a dominat restul setului. Pe care l-a câştigat, fără emoţii, scor 6-2, în 35 de minute.

Game-maraton pe finalul setului secund

Actul secund a arătat cu totul altfel. Pentru că Halep a pornit cu dreptul, distanţându-se la 2-0. Mai departe, lucrurile au mers din ce în ce mai bine pentru Simona, care a condus cu un confortabil 4-1. De la acest scor însă a început revenirea americancei! Care, la 2-4, a irosit patru mingi de 3-4 pe serviciul Simonei. Din fericire, aceasta a rezistat şi, la capătul unui game-maraton, şi-a păstrat avantajul de un break: 5-2. S-a dovedit a fi momentul decisiv al setului! Pentru că, deşi Pegula şi-a făcut serviciul pentru 5-3, în game-ul imediat următor, „Simo“ şi-a adjudecat setul pe serviciul propriu: 6-3 în 44 de minute.

Pegula

Nebunie curată în decisiv!

În decisiv, Halep şi-a continuat forma excelentă, începând cu un break. Apoi însă, în această nebunie de meci, Pegula (foto) a luat două game-uri la rând şi a avut trei mingi de 3-1 pe serviciul Simonei! Incredibil, dar adevărat: Halep a anulat cele trei mingi de break, plus încă una la deuce, şi şi-a făcut serviciul, în mod eroic, pentru a egala: 2-2!

Cu moralul la cote maxime, Halep a completat acest game fabulos cu încă unul, la fel de bun, în care a făcut un break la zero pentru a trece în frunte: 3-2! Recitalul Simonei a continuat, aceasta având 5-2, la un moment dat! Mai mult, la 5-3, românca a a avut două mingi de meci pe serviciul adversarei. Pe care, din păcate, le-a irosit, după care, de nervi, a dat cu racheta de pământ, în mod repetat. Din fericire, Halep s-a redresat din punct de vedere mental, în game-ul imediat următor. Pe care l-a câştigat, la 15, pentru a-şi adjudeca prezenţa în finală: 2-6, 6-3, 6-4, după 2 ore şi 12 minute.

Gata cu blestemul din semifinale

După cinci semifinale cedate la rând, Halep a oprit această serie nefastă! Şi o aşteaptă acum finala de la Canadian Open contra braziliencei Beatriz Haddad Maia (26 de ani, 24 WTA), care a trecut în semifinală de Karolina Pliskova (Cehia, 30 de ani, 14 WTA) cu 6-4, 7-6.

În partidele cu Haddad Maia, „Simo“ are 2-1. Din cele trei partide, două au fost în acest an. La Australian Open, pe hard, s-a impus Halep (6-2, 6-0), apoi, la Birmingham, pe iarbă, a câştigat Beatriz: 6-3, 2-6, 6-4.

Simona, urcare spectaculoasă în clasamentul mondial

Graţie parcursului de la Toronto, Halep a acumulat 2.940 puncte şi a urcat şase locuri, de pe 15 pe 9, în ierarhia live, actualizată în timp real. Dacă va şi câştiga trofeul la Canadian Open, Simona va ajunge la un total de 3.255 de puncte cu care va ajunge pe 6 WTA, începând de luni! Ultima apariţie a lui Halep în Top 10 data din 1 august 2021, când a fost pe locul 10 mondial.

După turneul de la Toronto, pentru Halep urmează întrecerea de la Cincinnati, după cum Adevărul a scris aici. E posibil însă ca, după parcursul lung şi obositor de la Canadian Open, „Simo“ să se retragă de la Cincinnati din dorinţa de a fi proaspătă din punct de vedere fizic, înainte de US Open (29 august – 11 septembrie).

CITEŞTE ŞI:

Halep, încântată: Mesaj de mulţumire pentru omul care i-a relansat cariera

259.100 de dolari va primi Simona Halep pentru accederea în finala turneului de la Toronto.   439.700 de dolari e bonsul pe care îl va încasa campioana de la Canadian Open 2022   2 trofee are Simona Halep la Canadian Open, câştigate în 2016 (în finala cu Madison Keys) şi în 2018 (în finala cu Sloane Stephens). Halep are şi o finală pierdută, în 2015, când a fost învinsă de Belinda Bencic.  

Ce a făcut Simona Halep în turneele din 2022

IANUARIE

*Melbourne Summer Set = Campioană

*Australian Open = Optimi

FEBRUARIE

*Dubai = Semifinale (învinsă de Ostapenko)

*Doha = Turul I

MARTIE

*Indian Wells = Semifinale (învinsă de Swiatek)

APRILIE

*Madrid = Optimi

MAI

*Roma = Turul II

*French Open = Turul II

IUNIE

*Birmingham = Semifinale (învinsă de Haddad Maia)

*Bad Homburg = S-a retras înaintea semifinalei cu Bianca Andreescu, având probleme medicale.

IULIE

*Wimbledon = Semifinale (învinsă de Rybakina)

AUGUST

*Washington = A abandonat în setul doi al meciului cu Kalinskaya din cauza căldurii.

*Toronto = S-a calificat în finală

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite