EXCLUSIV Primul antrenor al Biancăi Andreescu dă verdictul: „Are mentalul mai puternic decât cel al Simonei Halep“

EXCLUSIV Primul antrenor al Biancăi Andreescu dă verdictul: „Are mentalul mai puternic decât cel al Simonei Halep“

Primul antrenor al Biancăi Andreescu a vorbit despre calităţile jucătoarei care a început tenisul în România, iar acum e revelaţia sezonului în circuitul WTA.

Născută în Canada dintr-o familie de români, Bianca Andreescu e noua senzaţie a tenisului feminin, după ce a câştigat în acest an turneele de la Indian Wells şi Toronto, unde le-a învins printre altele pe Muguruza, Svitolina, Pliskova, Bertens şi Kerber. În noaptea de miercuri spre joi, „Bibi“ a atins semifinalele de la US Open, jucând în această fază, după 24 de ore, într-un duel cu Belinda Bencic (12 WTA).
 
Într-un interviu acordat pentru „Weekend Adevărul“, antrenorul Gabriel Hristache a vorbit despre începuturile Biancăi la Piteşti şi despre cariera ei spectaculoasă. Gabriel Hristache (45 de ani) e antrenor de la 22 de ani şi a pregătit mai mulţi jucători care au ieşit campioni. Inclusiv fiul său, Radu, e campion naţional la tenis. 
 
„Weekend Adevărul“: Poate ajunge Bianca Andreescu, fosta dumneavoastră elevă, prima în clasamentul WTA?
 
Gabriel Hristache: Bianca poate ajunge, cu siguranţă, numărul 1 mondial, având în vedere faptul că deja a obţinut mai multe victorii la jucătoare din Top 10 şi, bineînţeles, dacă va fi ferită de accidentări. 
 
Care sunt şansele ca Bianca să ajungă lider mondial chiar în 2020?
 
Cred că, mai degrabă, acest lucru se va întâmpla în 2021. E foarte greu să ajungi la vârf, competiţia e una acerbă. Nu exclud însă nici posibilitatea ca Bianca să ajungă pe primul loc al clasamentului chiar anul viitor. Orice e posibil. 
 
Când aţi realizat că Bianca poate ajunge o jucătoare de prim rang?
 
Am realizat că Bianca poate ajunge o jucătoare de top după evoluţia ei de la Wimbledon 2017, când a reuşit să acceadă pe tabloul principal, la doar 17 ani. 
 
Cum aţi caracteriza parcursul ei la ediţia din acest an de la US Open?
 
E un parcurs, pur şi simplu, uimitor! Să ajungi pentru prima oară pe tabloul principal la US Open şi să ai o asemenea evoluţie e o performanţă extrem de rară pe care doar câteva jucătoare au reuşit-o în istorie.
 
Care a fost meciul ce v-a impresionat cel mai mult de când Bianca e o jucătoare profesionistă?
 
Meciul cu Kerber din finala de la Indian Wells, fără îndoială. A fost un meci plin de emoţii, asta dacă ne gândim şi la evoluţia scorului din finală. 
 
Aţi antrenat-o pe Bianca la Piteşti timp de doi ani şi jumătate. Care ar fi cele mai importante calităţi pe care le-aţi remarcat la ea? 
 
Dacă ar fi să nominalizez câteva calităţi,  aş spune fizicul, ambiţia, seriozitatea şi faptul că era foarte tenace. Plus că era foarte serioasă la antrenamente. Cea mai specială amintire din perioada în care am antrenat-o la Piteşti e primul ei joc pe puncte în care am remarcat incredibila ei dorinţă de victorie.
 
Gabriel Hristache (foto)
 
Care ar fi principalele diferenţe între Bianca Andreescu şi Simona Halep?
 
Aş remarca, în primul rând, mentalul Biancăi, care e mult mai puternic faţă de cel al Simonei, jocul plat, agresivitatea. Zona de confort din teren pentru Bianca e foarte avansată, iar la Simona doi, trei metri în spatele terenului. 
 
Cât de mult a contat susţinerea familiei în evoluţia Biancăi?
 
Părinţii Biancăi au sprijinit-o mult în tot ce a făcut. Meritul major în reuşitele ei îl au părinţii şi asta deoarece sistemul din România nu te ajută cu nimic. Părinţii sunt cei care au sprijinit-o să facă pasul către marea performanţă. Au făcut multe sacrificii şi au plecat în Canada, ţară care a înţeles cât de important e să susţii un sportiv de performanţă şi să investeşti în el.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
2,7
milioane de dolari a câştigat Bianca Andreescu din tenis în acest an.
 

US Open 2019, feminin, semifinale

S. Williams (8 WTA) – Svitolina (5 WTA)
În noaptea de joi spre vineri, de la ora 02.00 pe arena „Arthur Ashe“
 
Andreescu (15 WTA) – Bencic (12 WTA)
Imediat după terminarea primului meci din semifinale
 
Meciurile sunt transmise de Eurosport

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: