Pentru noi, Simona Halep nu este învinsă, ci câştigătoare, prin felul în care şi-a asumat competiţia, fără să caute modalităţi indirecte de a ajunge în top. Ar fi fost simplu să manipuleze clasamentul în aşa fel încât Serena Williams nici să nu ajungă în finală, lucru pe care proaspăta campioană l-a recunoscut în declaraţia de la finalul meciului de astăzi. Nimeni nu se întreabă ce fel de om trebuie să fii ca să nu trişezi la acest nivel, ci să-ţi asumi corectitudinea până la a-ţi mina propriile şanse la victorie. Iar Simona Halep, înainte de a fi sportivă, a dovedit că este un om de o modestie şi de o consecvenţă duse până la absurd. Absurd pentru cei care preţuiesc victoria cu orice preţ şi pentru care mijloacele de a câştiga nu contează, ci doar rezultatul final.

Chiar dacă a pierdut un turneu important, Simona a câştigat o competiţie umană mai valoroasă decât orice titlu. De aceea înfrângerea ei este mai preţioasă decât trofeul!

Ajungem astfel şi la comparaţia inevitabilă dintre româncă şi celelalte sportive de top cu care s-a confruntat. Simona nu este vedetă pe teren, este doar sportivă. Competiţia ei este cu ea însăşi, nu împotriva adversarelor, iar egalitatea ei de spirit, aproape perfectă, în faţa victoriei, ca şi a înfrângerii, este copleşitoare. Numai dintr-un astfel de spirit putea veni o decizie precum aceea de a nu o înlătura pe Serena din finală pentru a-şi netezi drumul către victorie. Simona nu joacă pentru a câştiga împotriva cuiva şi nici nu este sclava victoriilor sale. Decenţa şi reţinerea ei în manifestări este nemaiîntâlnită astăzi în competiţiile sportive de acest nivel. Toate adversarele sale de top sunt, în schimb, vedete, fac demonstraţii şi joacă pentru marele spectacol al industriei sportive. Să ne amintim de meciul, la fel de dramatic, cu Sharapova, într-o altă finală de neuitat. Simona este întruchiparea modestiei şi a autocontrolului pe teren, în timp ce adversarele sale folosesc agresivitatea ca pe ceva natural. Simona vrea, bineînţeles, să câştige, dar pe limba ei. Şi nu renunţă la sine şi la modelul pe care îl întruchipează nici dacă acest lucru îi periclitează victoria. Să întrupezi la acest nivel şi pe asemenea mize Cuminţenia Pământului este ceva care depăşeşte competiţia sportivă. Şi măcar noi ar trebui să recunoaştem şi să felicităm o asemenea realizare umană. Să nu-ţi pierzi minţile şi să nu te laşi cuprins de vedetism şi de febra câştigului cu orice preţ la un asemenea nivel este un test al autocontrolului şi al măreţiei lăuntrice pe care nu ştiu câţi dintre noi l-am trece.

Pentru mine, Simona Halep este marea câştigătoare prin felul în care luptă, pentru că ne aminteşte de o vreme în care competiţia sportivă era menită să clădească spiritul şi să dezvolte fiinţa umană, nu să o transforme într-o maşină de făcut bani şi publicitate. Dacă vorbim de spirit olimpic şi de fair play, sportiva româncă este întruchiparea lor la un nivel care ar trebui să impresioneze lumea întreagă dacă, între timp, nu am fi devenit insensibili la valoarea umană şi nu ne-am fi lăsat atraşi doar de trâmbiţele rezultatelor şi de beţia vedetismului. Simona nu a căzut în această capcană, motiv pentru care, indiferent cum va evolua cariera ei sportivă, sunt sigur că va fi aceeaşi, identică cu ea însăşi în orice circumstanţe. Chiar dacă a pierdut un turneu important, Simona a câştigat o competiţie umană mai valoroasă decât orice titlu. De aceea înfrângerea ei este mai preţioasă decât trofeul!