CTP primeşte o replică usturătoare în scandalul gimnastelor bătute: „Trăiţi şi veniţi dintr-o lume care îmi face silă, domnule Popescu. O societate de brute!“

CTP primeşte o replică usturătoare în scandalul gimnastelor bătute: „Trăiţi şi veniţi dintr-o lume care îmi face silă, domnule Popescu. O societate de brute!“

„Adevăruri nesincere!“ este titlul editorialului scris de Cristian Tudor Popescu în urma dezvăluirilor făcute de Maria Olaru cu privire la umilinţele la care a fost supusă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Textul reputatului jurnalist a stârnit valuri de indignare, iar Gabriel Diaconu, medic psihiatru, co-director al secţiunii privind consecinţele torturii şi abuzului psihologic din Asociaţia Mondială de Psihiatrie, i-a dat o replică usturătoare.

„Domnule Popescu, vreau să răspund textului dumneavoastră recent despre Maria Olaru. Pentru cine nu ştie, Maria Olaru s-a decis să vorbească despre experienţele ei din perioada copilăriei şi adolescenţei în compania antrenorilor ei de gimnastică. A descris metode pedagogice atât de familiare generaţiei mele, unele care niciodată, dar niciodată, domnule Popescu, n-ar trebui să devină acceptabile. Indiferent de preţ, indiferent de miză, indiferent de angajament, indiferent de capul compas al unei vieţi. Pentru că Maria a fost bătută. A fost umilită. A fost, ca mulţi alţi atleţi, călită la focul palmei şi-al sudalmei. Preţul performanţei, aurul medaliei, aşa cum mulţi observă azi, a fost abuzul. Abuz din partea acelor oameni către care nişte părinţi s-au uitat cu încredere. Eram în clasa a doua. La noi în clasă aveam doi colegi, L. şi I. Erau fraţi gemeni. L. era mai şontâc la minte, şi mai degrabă juca fotbal cu frate-su în loc să înveţe. Odată, la o lucrare de control, au primit nota patru. Mama lor lucra la Nufărul. A venit, într-o dimineaţă, n-am s-o uit cât trăiesc. Era înainte să vină tovarăşa la clasă. Mama fraţilor a intrat cu zgomot în clasă. Dintr-o geantă de vinilin a scos un furtun de la maşina de spălat. Gemenii stăteau în prima bancă, rândul de la uşă. A scos furtunul din geantă şi a început să-i lovească. Gemenii s-au chircit amândoi în timp ce noi, peste 30 de copii de 8 ani, ne uitam la scenă şi înregistram tot. Zgomotul înfundat al cauciucului pe spinările lor încovoiate. Splintele de aşchie care săreau din bancă, gâfâielile ei, transpiraţia care-i tapeta fruntea, rujul roşu care i se întinsese pe dinţi, machiajul vernil dimprejurul ochilor, permanentul care-i căzuse peste ochi în timp ce repeta, răcorit, printre dinţi, grijania mamii voastre de copii, de-aia v-am dat la şcoală să bateţi mingea? Cu greu i-a scos învăţătoarea noastră pe copii din mâinile ei. I-a bătut până le-a rupt uniformele de pe ei”, a notat Diaconu.

Mărturisirile unei mari campioane la gimnastică: „Am pierdut numărul bătăilor încasate. Dungi în culori variate îmi acopereau corpul”

„Spuneţi că Maria Olaru ar fi putut să vorbească, ar fi putut să reclame, ar fi putut…Spuneţi-i asta pacientei mele, sportivă de performanţă, care-a fost adusă de mama ei după ce, brusc, i-a anunţat pe părinţi că renunţă la cariera ei, că nu mai poate, că vrea să moară. Şi ei nu înţelegeau de ce. Şi ea nu le spunea. Nu le spunea de trei ani că antrenorul le brusca pe fete în vestiar. Le trăgea de păr. Le atingea, la doar 14 ani, în feluri nepermise. Bătea mereu apropouri. Şi-apoi, după un meci în care pacienta mea nu s-a descurcat bine, a aşteptat-o să se schimbe, la vestiar, după care a venit şi-a bătut-o măr. A călcat-o în picioare. Dar nu doar c-a bătut-o. A ameninţat-o că dacă vorbeşte cu cineva n-o să mai joace. N-o să mai facă sport niciodată. A venit la mine pentru că ştia cu ce mă ocup. Nu ştia în ce altă parte să o apuce”, a mai scris Diaconu.
 
 
„Da, domnule Popescu, uneori oamenii ajung campioni mondiali chiar şi când sunt supuşi tratamentelor inumane. Fără ghilimele, domnule Popescu. Bătaia nu suferă apostrof, jignirea unui copil nu suferă metaforă. Este acolo. Îţi urlă în faţă şi îţi trebuie o formă rară de cinism s-o admiţi cum c-ar fi tardiv azi s-o mai scoţi din dulap doar pentru că, atunci, ai pierdut trenul. Crima prin abuz nu se prescrie niciodată. Spuneţi-mi dumneavoastră care e corecţia fizică acceptabilă. E mai bine să tragi un copil de urechi sau de perciuni? E mai bine să-i dai palme la faţă sau la fund? E mai bine să-l baţi cu varga, cu nuiaua, cu vâna de bou sau cu furtunul? Sau poate cu pompa de desfundat chiuveta, ca tatăl unui alt pacient de-al meu care, în apoplexia propriei nemernicii, a rupt o coadă pe spatele propriului prunc? E acceptabilă violenţa dacă scopul e nobil? Sunt copiii atleţi mai puţin copii decât restul copiilor? Credeţi că atunci când pleacă în cantonament consimt, pe undeva, că vor trăi experienţe fizice de neuitat? În fiecare zi adun cu făraşul praful pe care-l lăsaţi în urmă, domnule Popescu. Dumneavoastră şi ideologia pravoslavnică, fie ea de inspiraţie laică ori ba. Trăiţi şi veniţi dintr-o lume care periodic îmi iscă silă, a părinţilor bătuţi de părinţi şi-a copiilor bătuţi de copii, şi oricare combinaţie dintre ele. O societate de brute, o comunitate de laşi, oameni care şi-au construit falus şi coi pe orgasmul palmei altoită unei fiinţe fără putere, fără posibilitatea de-a se apăra, fără apel la retortă, fără mijloc de-a vorbi. De a vorbi măcar”, a concluzionat medicul.

 

Cum le jigneau Bellu şi Bitang pe gimnaste: "Dacă spuneau lalele însemna că suntem vaci, dacă ziceau lapte eram proaste"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările