Atacăm Campionatele Mondiale de gimnastică din Japonia cu o sportivă de 16 ani!
0Aflată în primul an de seniorat, Maria Ceplinschi, una dintre speranţele gimnasticii feminine româneşti, va da peste câteva zile cel mai important test de când este la senioare!
Mara, cum îi spun apropiaţii se află în Japonia, la Kitakyushu, unde între 18 şi 24 octombrie va participa la primul campionat mondial din carieră. Tânăra sportivă este însoţită la competiţie de antrenorul său, Lucian Sandu, coordonatorul principal al lotului feminin de la Deva.
Mara va intra în concursul de calificări la individual compus pe 18 octombrie, în cea de-a şaptea subdiviziune, iar antrenorii săi de la lotul naţional de la Deva îşi doresc să prindă finala.
„Sperăm că Mara va ajunge în finala de la individual compus şi apoi să se claseze pe un loc bun. Va concura alături de cele mai bune gimnaste, este încă mică, are şi emoţii. E si normal, dar cu cât va avea mai multe concursuri importante la care va merge emoţiile vor dispărea” – Lucian Sandu, antrenorul Mariei Ceplinschi.
„Este o mare bucurie că Mara este la o asemenea competiţie, mai ales că este în primul an de seniorat. Este un copil emotiv, dar îmi doresc mult ca toate emoţiile ei să fie constructive şi să o ajute în competiţie” – Gina Gogean, antrenor lot naţional gimnastică feminină, Deva.
Marian Drăgulescu, la ultimul turneu major
Maria şi Lucian Sandu au plecat în Japonia, alături de Marian Drăgulescu şi de antrenorul lui, Ştefan Gal. Pentru cel mai titrat gimnast român, este cea de-a 14 prezenţă la una dintre cele mai importante competiţii ale gimnasticii. Maria şi Marian sunt singurii gimnaşti români care au îndeplinit criteriile de calificare pentru acest turneu.
Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică din Japonia va fi pentru Marian ultima competiţie din carieră, la finalul acestui an, sportivul se va retrage din activitate. El s-a calificat la competiţia din Asia, în urmă cu o lună, când a ieşit câştigat medalia de aur la sărituri, la Campionatele Naţionale de la Bucureşti. Maria a prins biletul de Japonia, în urma unei ultime verificări care a avut loc pe 1 octombrie, la Deva.
Deşi şi-a dorit foarte mult să participe la Mondialul din Japonia, problemele de la gleznă au împiedicat-o pe Larisa Iordache să fie acolo.
Marian va concura în proba de sărituri, probă la care este multiplu medaliat mondial şi european.