VIDEO CM 1950 - 220.000 de oameni au asistat la eşecul Braziliei pe propriul teren. Portarul Moacyr a plătit toată viaţa pentru golurile încasate de la Uruguay

VIDEO CM 1950 - 220.000 de oameni au asistat la eşecul Braziliei pe propriul teren. Portarul Moacyr a plătit toată viaţa pentru golurile încasate de la Uruguay

Naţionala „cariocas” a pierdut, la Rio de Janeiro, finala contra Uruguayului în ceea ce se e socotită cea mai cruntă lovitură primită vreodată de fotbalul din Ţara Cafelei

Ştiri pe aceeaşi temă

„Weekend Adevărul” îşi prezintă în fiecare vineri câte un episod dedicat turneelor finale ale Cupei Mondiale.
Fotbalul s-a dezmeticit greu după cel de-al doilea război mondial şi au trebuit să treacă cinci ani pănă la organizarea unui nou Campionat Mondial. Brazilia îşi manifestase dorinţa de a găzdui Cupa Mondială încă din 1942, dar războiul a amânat luarea unei decizii până în 1946. Cum nimeni nu s-a mai înghesuit să candideze, multe ţări lingându-şi rănile după război, FIFA a optat pentru Brazilia, care fusese destul de puţin afectată de conflagraţia mondială. Apoi, iniţial s-a decis ca în 1949 să se ţină turneul final, dar în cele din urmă competiţia s-a jucat în 1950. A fost cel mai haotic Mondial din istorie, cu cea mai ciudată desfăşurare, dar şi cel care s-a terminat cu cea mai mare surpriză.
Între echipele invitate să participe nu s-au regăsit Germania şi Japonia. Argentina n-a vrut să participe, în semn de protest pentru acordarea organizării marii rivale Brazilia, în vreme ce alte ţări, deşi calificate, n-au mai ajuns pe Copacabana. Între cele care au boicotat turneul final se numără şi India, nemulţumită de faptul că FIFA n-a permis jucătorilor ei să joace desculţi meciurile, aşa cum o făceau în ţara natală. Pănă la urmă s-au strâns 13 formaţii care să joace fotbal pentru cel mai râvnit trofeu al lumii. Ca noutate, în fotbalul mondial, a apărut Anglia. Englezii, ca de altfel toate naţionale britanice, refuzaseră participarea la Mondialele dinainte de război, socotind că nivelul al acestora este sub valoarea fotbalului lor.


Anglia, umilită de SUA
Anglia a ajuns la CM după ce a învins Scoţia în finala tradiţionalului turneu britanic, iar scoţienii, deşi puteau merge şi ei în Brazilia, de pe locul doi, au refuzat participarea, din pricina orgoliului. Pentru englezi, rezenţa la CM a fost un fiasco total. Extrem de aroganţi, jucătorii Albionului, între care se aflau mari vedete ale vremii precum Alf Ramsey ori Stanley Mattheus, au fost bătuţi de „fraţii” americani cu 1-0, prin golul unui fotbalist, Gaetjens, importat din Haiti. Rezultatul a creeat uluire şi confuzie, mai multe ziare britanice crezând că e o problemă de telegraf şi titrând mare Anglia – SUA 10-1. Italia, campioana ultimelor două ediţii, 1934 şi 1938, a fost zguduită de un accident aviatic, petrecut în 1949, în care au pierit cei mai mulţi dintre internaţionalii ei, şi a deplasat peste Ocean o formaţie destul de slabă.


Organizare haotică
Cu chiu cu vai, în Brazilia au ajuns 13 naţionale, iar organizatorii au găsit un sistem bizar de împărţire a lor. S-au format două grupe de câte patru echipe, una de trei echipe şi una de două echipe, urmând ca învingătoarele să joace între ele în grupa finală, pentru ierarhia finală. Uruguayul, cea avea să câştige, a jucat un singur meci în faza grupelor, contra Boliviei, pe care a zdrobit-o cu 8-0, deoarece Franţa n-a mai ajuns la turneul final şi FIFA n-a găsit de cuviinţă să mute o altă echipă în grupa ei. Apoi, „celeştii” au intrat direct în careul de aşi, alături de Brazilia, Spania şi Suedia. Finala Mondialului a fost de fapt ultimul meci al acestei grupe şi a adus în faţă Uruguay şi Brazilia, care a adus faţă în faţă primele două clasate. Ceea ce avea să se întâmple însă a fost o adevărată tragedie pentru fotbalul brazilian


Înaintea turneului final, Anglia jucase un meci cu o selcţionată a Europei, pe care o bătuse cu 6-1

României nu-i ardea de fotbal
Participantă la toate cele trei ediţii dinainte de război, naţionala noastră a lipsit din Brazilia. Afectată puternic de bombardamentele din anii anteriori, României nu-i ardea de fotbal. În 1950, naţionala a jucat doar trei amicale, cu echipe din zonă, Polonia, Cehoslovacia şi Albania, şi nu şi-a pus niciun moment problema de a merge în Brazilia, mai ales că era vorba şi de un drum foarte lung. De altfel, nicio echipă din Estul Europei n-a participat la CM din 1950.

220.000 de fani, neputincioşi pe „Maracana”

16 iulie 1950. Stadionul Maracana, construit special pentru aceste eveniment, gemea de lume. Statistica consemnează că în tribune au fost 173.850 spectatori, dar neoficial se pare că ar fi fost chiar 220.000 de oameni, record absolut în istoria fotbalului. Toţi, convinşi că Brazilia nu poate rata primul titlu mondial din istorie. Aroganţele au curs din acest motiv. Ziarul O Mundo a scos în ziua meciului o ediţie specială, cu fotografia naţionalei Braziliei pe copertă şi cu titlul „Aceasta este campioana lumii”. Apoi, Federaţia a scos 22 de medalii de aur pentru fotbaliştii ei şi nu în ultimul rând, a fost lansat un cântec „Brasil on Vencedore” (Brazilia învingătoare). Pe străzile din Rio, dimineaţa a început un carnaval, care a continuat până la ultimul fluier al arbitrului. Ce-i drept, brazilienii aveau şi de ce să spere. Echipa lor distrusese Spania şi Suedia în grupa finală, cu 6-1, respectiv 7-1, în vreme ce Uruguayul (foto jos) trecuse greu de Suedia, scor 3-1, şi remizase cu Spania, scor 2-2. În aceste condiţii, Brazilia avea nevoie doar de un punct pentru a deveni campioană mondială.


Eşecul a adus sinucideri
Golul lui Friaca, din minutul 47, a amplificat starea de sărbătoare din tribune. Schiaffino (67) şi Ghiggia (79) au întors însă rezultatul şi au băgat Brazilia în doliu. „M-am trezit singur cu trofeul în braţe şi nu ştiam cui să i-l dau. În cele din urmă l-am văzut pe Obdulio Varela, căpitanul Uruguayului, şi i l-am înmânat aproape pe ascuns. I-am strâns mâna fără să spun o vorbă”, a povestit preşedintele FIFA, Jules Rimet. Jucătorii brazilieni au plecat la vestiare fără a-i felicita pe învingători. Şocul a fost uriaş! Multe ziare au refuzat să publice rezultatul finalei şi câţiva fani s-au sinucis de supărare. Tot ce ţine de acea finală e considerat blestem. Din superstiţiei, Federaţia a decis schimbarea culorii echipamentului de joc. Brazilia juca de obicei în alb, dar din 1950 a trecut la galben-verde-albastru.


Blestemul lui Moacyr Barbosa
Cei mai mulţi dintre fotbalişti au fost nevoiţi să se retragă. Cei care n-au făcut-o rar au mai fost chemaţi la naţională. Principalul vinovat e socotit şi acum portarul Moacyr Barbosa, goal-keeperul de culoare având de tras până la restul vieţii pentru golul primit în minutul 79 pe colţul scurt. În 1993, Barbosa a dorit să facă o vizită în cantonamentul naţionalei, în calitate de comentator sportiv, dar antrenorul Mario Zagallo şi preşedintele Ricardo Teixeira l-au refuzat socotind că va duce ghinion înaintea Cupei Mondiale din SUA. El a declarat atunci că „în Brazilia pedeapsa maximă pentru crimă este de 30 de ani de închisoare, dar eu am ajuns la 43 de ani din cauza unei crime pe care n-am comis-o”. Brazilienii au mers atât de departe în cazul tragediei din 1950 încât au considerat că Moacyr a gafat în finală pentru că era negru şi au recomandat ca jucătorii de culoare să nu mai fie chemaţi la lot. Hulit de toţi şi întreţinut de o pensie mizeră, Moacyr a murit în 2000, după un atac de cord.



În 1965, Moacyr Barbosa a luat acasă barele porţii la care a primit două goluri şi le-a dat foc

Negrul Şef a schimbat tactica Uruguayului

Obdulio Varela(foto jos) este socotit eroul Uruguayului la Mondialul din 1950. A fost căpitanul echipei şi omul care a influenţat cel mai mult naţionala ţării sale. Personalitate extrem de puternică, cel poreclit „El Negro Jefe” (Negrul Şef), deoarece avea tenul măsliniu, a schimbat tactica impusă de antrenorul său. Înaintea finalei, la cabine, Juan Lopez, a cerut echipei să joace defensiv şi să acţioneze pe contratatac. După ce acesta a ieşit de la cabine, Varela şi-a strâns colegii şi le-a spus: „Dacă ne apărăm, vom avea soarta Spaniei şi a Suediei. Brazilia poate fi învinsă atacând”
Acelaşi Varela, un luptător înăscut, adusese în vestiarul Uruguayului un braţ de ziare braziliene în care naţionala „cariocas” era prezentată deja ca învingătoare, şi îşi îndemnase colegii să urineze pe ele. În timpul meciului, după ce Brazilia a deschis scorul, el a acuzat o poziţie de ofsaid la gol, dar arbitrul n-a ţinut cont de protestele sale. Atunci a dus mingea la centru şi le-a spus coechipierilor: „De acum, e timpul învingătorilor”.Uruguayul a ieşit la atac şi a marcat două goluri unei echipe care nu ştia să se apere.


Deşi oficial, Varela era afro-uruguayan, cu descendeţi din Spania şi Grecia, Alcides Ghiggia, ultimul supravieţuitor al echipei care a luat titlul mondial în 1950, a dezvăluit că fostul său coleg ar fi fost de fapt, chiar brazilian. „Când a venit la Montevideo Wanderers, el vorbea portugheza. Mulţi nu ştiu asta!”. Brazilian sau nebrazilian, Varela şi-a condus impecabil echipa şi a participat cu Uruguayul şi la ediţia din 1954, dar s-a accidentat în sferurile de finală şi echipa sa a pierdut în semifinale cu Ungaria, după prelungiri. Cu el în echipă, naţionala „celeştilor” n-a fost învinsă niciodată într-un meci dela Cupa Mondială. 

Ademir, golgheterul fălcos
Într-o mare de amărăciune a contat prea puţin faptul că Brazilia scosese la rampă un golgheter de rasă. Ademir a marcat în 1959 opt goluri şi a câştigat detaşat titlul de cel mai bun marcator al turneului final. Era un atacant puternic, poreclit „Fălcosul”, pentru că avea o mandibulă proeminentă, cu un apetit mare de gol, care e şi acum în Top 10 al celor mai buni marcatori pentru naţionala Braziliei. În 39 de meciuri el a marcat de 32 de ori pentru naţionala „cariocas”, având cea mai bună medie la acest capitol.

Perioada turneului: 24 iunie – 16 iulie 1950
Echipe participante: Uruguay, Brazilia, Suedia, Spania, Iugoslavia, Elveţia, Italia, Anglia, Chile, SUA , Paraguay, Mexic, Bolivia (în ordinea clasării finale)
Finala mare: Uruguay – Brazilia 2-1
Finala mică : Suedia – Spania 3-1
Meciuri jucate: 22
Goluri înscrise: 88 (media: 4 goluri pe meci)
Asistenţă totală: 1.045.246 spectatori (media: 47.511 pe meci)
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: