Vremea de Revelion: Vântul va slăbi în intensitate, vremea rămâne rece, dar nu ninge

Vremea de Revelion: Vântul va slăbi în intensitate, vremea rămâne rece, dar nu ninge

În noaptea dintre ani va fi rece, dar nu va ninge

Vremea va fi rece în noaptea dintre ani, însă în prima zi a anului viitor va fi în uşoară încălzire, nu va mai ninge, iar vântul va slăbi în intensitate. „Ninsori foarte slabe se vor menţine în sud-estul ţării, însă doar la începutul zilei de 31 decembrie. Apoi vor fi doar ceva norişori duminică. Inclusiv vântul va slăbi în intensitate în noaptea de Revelion”, a explicat meteorologul Constanţa Vîlciu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit specialistului, pe 31 decembrie şi 1 ianuarie 2017, vremea va fi rece în majoritatea zonelor, geroasă noaptea şi dimineaţa, în Centru, în Subcarpaţii getici şi izolat în nordul teritoriului, potrivit Agerpres.

Cerul va fi variabil, spre senin, cu înnorări în cursul zilei în sud-estul şi sudul ţării unde doar pe arii restrânse, trecător va mai ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane înalte, iar în primele ore ale intervalului şi în sudul Moldovei, Bărăgan şi Dobrogea, a explicat meteorologul citat.

În perioada menţionată, temperaturile maxime se vor încadra între minus 6 şi 5 grade, iar cele minime între minus 13 şi minus 3 grade, mai scăzute în depresiuni, spre minus 18 — minus 19 grade în estul Transilvaniei. Pe spaţii mici, dimineaţa şi local noaptea, în zonele mai joase va fi ceaţă asociată cu chiciură.

„În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această dată, în special dimineaţa şi noaptea, cerul va fi variabil cu unele înnorări pe parcursul zilei, când vor fi ceva condiţii de ninsoare slabă, la începutul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de minus 8 — minus 6 grade", a mai spus Constanţa Vîlciu.

Pentru duminică, 1 ianuarie, meteorologii anunţă că vremea se menţine rece, local geroasă, în special în regiunile centrale, însă la amiază valorile de temperatură vor fi în creştere faţă de cele din intervalul precedent.

„Cerul va fi variabil spre senin, cu înnorări trecătoare în prima parte a zilei, în sudul şi sud-estul teritoriului, însă precipitaţii nu vor mai fi. Vântul va sufla slab şi moderat, cu precădere la munte, în interiorul arcului Carpaţilor Orientali şi Carpaţilor de Curbură. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 6 grade în estul Transilvaniei şi 8 — 9 grade în Moldova. Minimele vor fi între minus 13 şi minus 3 grade, mai coborâte în depresiuni, spre minus 18 grade, dar şi uşor mai ridicate în Delta Dunării, spre minus un grad", a subliniat meteorologul de serviciu.

Şi în Bucureşti, pe 1 ianuarie vremea va rămâne rece pentru această dată, însă la amiază şi aici valorile de temperatură vor marca o creştere faţă de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări trecătoare doar în prima aparte a zilei, vânt slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de minus 6 — minus 4 grade, posibil mai scăzută în zona periferică a oraşului.

În următoarele zile ale noului an temperaturile vor creşte ajungând şi la 10 grade cu plus în unele zone.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările