Vaccinului antigripal pentru copiii cu vârste între 6 luni şi 5 ani ar putea fi compensat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a prezentat marţi un proiect-pilot de compensare a vaccinului antigripal pentru copiii cu vârste între 6 luni şi 5 ani, categorie vulnerabilă potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

"Ca urmare a unor studii pe care le-am făcut de-a lungul timpului, am observat că populaţia dintr-o categorie care este recomandată de OMS - copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 5 ani - să fie protejată nu beneficiază în acest moment de vaccinare. Şi ne-am gândit că ar fi o soluţie să propunem un proiect-pilot pentru introducerea unei compensări a vaccinurilor administrate acestei categorii de vârstă", a declarat Alexandru Rafila, în conferinţa de lansare a documentului de poziţie "Gripa şi vaccinarea gripală", organizată de Asociaţia Pro Imunizare, Societatea Română de Microbiologie, Societatea Naţională de Medicina Familiei, Colegiul Farmaciştilor din România, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice şi Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

Potrivit documentului, lansat marţi şi înaintat Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, se propune ca prescripţia vaccinului să fie făcută pe un formular de reţetă compensată de către medicul de familie, de către medicul pediatru sau de către medicul de boli infecţioase, iar vaccinul achiziţionat în farmacie va fi administrat ulterior de cel care l-a prescris. "Acest vaccin trebuie introdus pe o listă a medicamentelor compensate", a conchis Rafila.

"La nivel global, infecţia gripală afectează în fiecare an între 5% şi 10% dintre adulţi şi între 20% şi 30% dintre copii, ceea ce se soldează cu circa 650.000 de decese în fiecare an. OMS a lansat un avertisment foarte - foarte de curând, care spune că nu suntem încă pregătiţi la nivel global pentru o posibilă pandemie. S-a înfiinţat un comitet mixt de medici (...) şi reprezentanţi ai Băncii Mondiale, care să gestioneze acest lucru, pentru că viitoarea pandemie se estimează că va face, la nivel global, între 50 şi 80 de milioane de morţi, iar PIB-ul la nivel global va scădea cu 5% - este o cifră înfiorătoare", a spus Rafila.

El a arătat că, dacă vrem să fim pregătiţi pentru pandemie, trebuie să fim pregătiţi şi în mod normal pentru gripa sezonieră, iar vaccinarea este singura cale de a preveni atât gripa sezonieră, cât şi o eventuală gripă pandemică, precizează agerpres.ro

"Recomandarea OMS este să reuşim o acoperire vaccinală de peste 75% la categoria de vârstă peste 65 de ani, iar România a reuşit performanţa ca, în sezonul 2018 - 2019, să fi fost cea mai bună acoperire vaccinală din ultimii 10 ani, de 20%. La nivelul întregii ţări, acoperirea vaccinală nu depăşeşte probabil 8 - 9% la nivelul întregii populaţii", a mai spus Rafila.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a precizat că nu se pot produce îmbolnăviri de gripă din cauza vaccinului şi a recomandat ca vaccinarea să se facă în perioada septembrie - noiembrie.

"Este bine să ne vaccinăm înainte de debutul sezonului gripal, deci lunile septembrie - octombrie - noiembrie sunt lunile ideale pentru a ne vaccina, sunt lunile care preced începerea sezonului gripal. Producătorii nu au de unde să mai dea vaccin după această perioadă - e un ciclu de producţie de patru - cinci - şase luni şi ei nu mai produc vaccin, încheie producţia în luna septembrie şi nu se mai face vaccin pentru lunile ianuarie - februarie. Şi atunci e bine să ne vaccinăm în presezon", a arătat Rafila, care a menţionat că vaccinul antigripal este unul dintre cele mai sigure - se foloseşte de 50 de ani şi sunt "sute de milioane de doze administrate anual".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite