Vaccinarea la domiciliu, aprobată de Ministerul Sănătăţii. Cât costă imunizarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două măsuri sunt prevăzute a fi în vigoare până la data de 31 martie 2022, termen până la care a fost prelungită şi activitatea de administrare a vaccinului de către medicii de familie. Foto: shutterstock
Cele două măsuri sunt prevăzute a fi în vigoare până la data de 31 martie 2022, termen până la care a fost prelungită şi activitatea de administrare a vaccinului de către medicii de familie. Foto: shutterstock

Ordonanţa privind vaccinarea împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, precum şi activitatea de vaccinare în ambulatoriile de specialitate au fost aprobate de Guvernul României.

Potrivit actului normativ, pentru activitatea de administrare a vaccinului împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful este de 60 de lei/inoculare.

Pentru administrarea vaccinului de către medicii de specialitate în cadrul ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv ambulatoriul integrat al spitalelor, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful este de 40 de lei/inoculare.

De asemenea, tarifele includ şi consultaţia medicală, precum şi raportarea şi monitorizarea reacţiilor adverse postvaccinale.

Cele două măsuri sunt prevăzute a fi în vigoare până la data de 31 martie 2022, termen până la care a fost prelungită şi activitatea de administrare a vaccinului de către medicii de familie în cabinetele proprii pentru persoanele înscrise pe lista proprie, pentru cele care nu au un medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite