De multă vreme n-ai mai găsit în baie un gândac. Poate a fost soluţia cu care ai stropit sau pur şi simplu a trecut anotimpul lor, dar chiar dacă nu mai dai multă vreme peste ei tot rămâi cu instinctul ciudat de a aprinde lumina şi a deschide uşa, apoi a face o pauză de două secunde. E pauza în care analizezi gresia şi faianţa în căutarea unui potenţial prieten. E momentul de emoţie, în care te asiguri că e în regulă să intri.

Totuşi, în tot acest timp în care nu ai găsit gândaci, ai ştiut că ei sunt acolo, în spatele unui perete, în spatele unui orificiu, ţinuţi la distanţă de o barieră invizibilă, mereu gata să intre pe teritoriul tău. Ai ştiut că va veni iar ziua în care vă veţi întâlni. Şi iată că ziua a fost de fapt o seară de duminică, în care te-ai întors după o absenţă de câteva zile, te-ai învârtit prin casă, ai desfăcut bagaje, ai trântit uşi, după care ai observat grozăvenia.

Prin uşa întredeschisă a băii ai văzut înăuntru, pe perete, ceva ce ai fi putut numi cu uşurinţă „mama tuturor gândacilor“, o fiinţă mai mult decât gândăcească, scoasă de destin cu un scop din suburbiile groazei, extrasă din adâncimile blocului, trezită din somnul cocoloşit şi cald, pusă de cine ştie ce forţă să renunţe la anii întregi de pasivitate pentru a veni la tine în baie cu tot corpul enorm şi puterea îngrozitoare de a anticipa fiecare mişcare a oponentului.

În cele câteva secunde pe care le-ai avut la dispoziţie să urli cu adevărat, ai putut analiza ce anume să apuci si cum sa loveşti, de unde până unde, ca să fii sigur că fiinţa gândăcească ar fi distrusă fără să aibă timp sau putere să te atace. O întreagă strategie de război a fost pusă în aplicare, ca de obicei atunci când e vorba de gândaci: a inclus pregătirea unui mop, a unei mături şi a unui bocanc.

Ai putea povesti copiilor această bătălie ciudată din Anul Domnului 2019, la final de iarnă. Lovit zdravăn cu un bocanc, giganticul gândac şi-a pierdut un picior, pe care l-a lăsat în urmă fără remuşcări, în timp ce s-a ascuns cu graţie după chiuvetă. De aici încolo mai importantă a fost aşteptarea: când şi de ce va ieşi inamicul din ascunzătoare. Din fericire, gândacii gargantueşti nu sunt caracterizaţi de prea multă răbdare, motiv pentru care fiinţa s-a văzut nevoită să iasă de după chiuvetă în scurt timp.

Ce a urmat a fost o luptă corp la corp cu ajutorul măturii şi mopului, pe final folosindu-se din nou şi bocancul amintit anterior. Deşi a încercat să contraatace pe toate fronturile, aruncându-se spre duşman aşa cum fac mai toţi gândacii enormi, instinctual, uriaşul a pierit până la urmă sub bocancii maro, comandaţi special pe net pentru a conduce fiinţe ca el într-o lume mai bună.

Ultima bătălie gândac-om purtată în cartierul Pantelimon nu e nici pe departe cea prezentată mai sus. Astfel de bătălii au loc zi de zi, poate chiar şi acum, în momentul vorbirii. Dar a fost în mod sigur ultima asemenea luptă dintre acel om şi neamul gândăcesc mutant de Panteli. Uneori nu îţi alegi bătăliile cum trebuie, alteori soarta bătăliei nu seamănă cu soarta războiului, iar de multe ori bătălia nu are vreo semnificaţie, e doar o întâlnire între un gândac insistent şi un om cu bocanci maro.

Totuşi se întâmplă şi lupte despre care pur şi simplu ştii că sunt importante pentru că sunt ultimele, chiar fără îţi spună cineva asta. Te bucuri şi le savurezi, pentru că ultimul gândac turtit în Pantelimon nu se uită niciodată.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.