Sorin Cebotari, expert în politici energetice: „Nu extracţia de cărbune este problema, ci capacitatea de generare învechită şi ineficientă“ INTERVIU

FOTO: Shutterstock

Pe fondul războiului Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană caută soluţii pentru înlocuirea cât mai urgentă a gazului rusesc. Sorin Cebotari, expert în politici energetice europene şi fondator al proiectului Infoclima, explică, pentru „Weekend Adevărul“, care sunt atuurile, punctele slabe ale României în privinţa resurselor de energie alternativă, precum şi impactul climatic pe care ar putea să îl aibă redeschiderea minelor de cărbune.

„Weekend Adevărul“: Există vreo resursă de energie alternativă care ar putea înlocui gazul gazul rusesc, atât pentru România, cât şi pentru întreaga Uniune Europeană?

Sorin Cebotari: Comisia Europeană a publicat de curând planul REPowerEU care îşi propune să reducă dependenţa de gazul rusesc mai devreme decât 2030, intensificând efortul în două direcţii. Prima, diversificând furnizorii de gaze naturale, construind terminale pentru Gazul Natural Lichefiat şi crescând importurile prin conducte din alte surse decât Rusia. De asemenea, REPowerEU îşi propune să crească volumurile de producţie şi import a biometanului şi hidrogenului verde ca surse alternative de energie. A doua, să reducă dependenţa noastră faţă de combustibilii fosili susţinând eficienţa energetică, crescând ponderea regenerabilelor şi a electrificării şi rezolvând problemele de congestie la nivelul reţelelor electrice. Cred că în acest scenariu vorbim despre o strategie pe termen scurt (punctul 1) şi o strategie pe termen lung (pasul 2). Evident că acest lucru va presupune o perioadă de adaptare – respectiv de variaţii ale preţurilor –, totuşi cred că e posibil ca acest interval de timp să fie relativ scurt, mai ales dacă reuşim să ne coordonăm eficient la nivelul UE.

Renunţarea la gazul rusesc ar putea da naştere unor oportunităţi de a investi în energie regenerabilă?

Renunţarea la gazul rusesc reprezintă mai degrabă un semnal clar că ar trebui să construim un sistem energetic autonom şi rezilient. Acest lucru nu poate fi realizat dacă vom schimba furnizorii ruşi cu furnizori de gaze naturale turkmeni sau azeri. Mai mult decât atât, exploatarea resurselor fosile de pe teritoriul României nu reprezintă o soluţie pe termen lung. Având în vedere evoluţiile climatice, situaţia poluării aerului, apei şi a solului, este evident că vom fi nevoiţi să renunţăm la aceşti combustibili. Întrebarea este dacă o facem cât mai curând, încurajând dezvoltarea unui sector energetic bazat pe energii regenerabile sau dacă vom face un detur de câţiva ani încercând să exploatăm mai întâi resursele fosile existente. Cred că ar trebui să prioritizăm investiţiile în eficienţă energetică şi generarea din surse regenerabile, inclusiv la nivel micro, adică la nivelul de prosumatori. Acest lucru ne-ar permite să creştem rezilienţa sistemului energetic naţional şi, în acelaşi timp, să reducem presiunea pe consumatorii finali, oferindu-le oportunitatea să-şi producă energia pe care o consumă.

Potenţial fără infrastructură

Ce tipuri de resurse regenerabile sunt recomandate României?

Energia solară şi eoliană sunt printre cele mai eficiente şi accesibile surse de energii regenerabile pe care am putea să ne bazăm în tranziţia energetică. Potrivit unui studiu comandat de Comisia Europeană, publicat în 2017, potenţialul teoretic al ţării noastre ar fi de însă de 3.36 milioane de prosumatori (n.r. – clientul final care deţine instalaţii de producere a energiei electrice) rezidenţiali. Totuşi, în mai 2020, în România erau doar 514 prosumatori (455 persoane fizice, 59 persoane juridice), ceea ce arată că în ciuda potenţialului imens, în România, suntem departe de a vorbi despre o valorificare pe scară largă a acestui potenţial. România dispune de o acoperire solară bună, având aproximativ 210 zile însorite pe an şi un flux anual de energie solară cuprins între 1,000 kWh/m2/an şi 1,300 kWh/m2/an, în comparaţie cu alte ţări din Europa. România este împărţită în trei zone principale de însorire: zona roşie, de aproximativ 1,387 kWh/mp/an şi corespunde Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi sudului Moldovei; zona galbenă, cu 1,168-1,241 kWh/mp/an, cuprinde regiunile carpatice şi subcarpatice ale Munteniei, toată Transilvania, zona de mijloc şi nord a Moldovei, Banat; şi zona albastră, cu 1,095-1,168 kWh/mp/ an, destinată regiunilor montane. Această distribuţie vine să confirme încă odată faptul că deşi avem un potenţial solar destul de bun încă nici nu ne-am propus valorificarea acestuia. Dincolo de solar şi eolian, avem zone în care am putea profita foarte mult de potenţialul geo-termal. Astfel in Bihor am putea valorifica acele surse termale pentru încălzirea locuinţelor.

Există infrastructura necesară pentru dezvoltarea acestor surse?

Este important să înţelegem că în cazul României vorbim de un potenţial regenerabil destul de bine distribuit şi echilibrat. Totuşi, administrativ şi politic nu avem un suport suficient pentru dezvoltarea sectorului. Astfel, cel mai recent studiu Eclareon arată că România se află pe locul 5 din toate ţările Uniunii Europene şi Marea Britanie când vine vorba de bariere în calea dezvoltării proiectelor regenerabile. Doar în Ungaria, Italia, Irlanda şi Lituania este mai dificil să dezvolţi un proiect de regenerabile decât în România.

„Războiul este un imens poluator“

Cum priviţi posibila renunţare la Pactul Verde European şi încurajarea exploatării minelor de cărbune?

Nu cred ca avem acum, nici la nivel de discurs politic, o astfel de ipoteză, şi anume să renunţăm la Pactul Verde European. Cred că acest lucru ar presupune să ne întoarcem, la nivel de politici publice, la 180 de grade. Până la urmă, problema nici măcar nu este extracţia de cărbune, ci capacităţile de generare pe bază de cărbune care sunt învechite şi ineficiente. Respectiv, dacă am dori să revenim la cărbune ar trebui să o luăm de la capăt, să construim sau să modernizăm centralele pe bază de cărbune. Or acest lucru ar presupune investiţii care ar putea la fel de bine să meargă spre sectorul eficienţei energetice şi a regenerabililor cu un impact mult mai vizibil la nivelul bunăstării individuale şi sociale.

Credeţi că acest război înseamnă atât la nivel naţional, cât şi la nivel global un pas înapoi în privinţa problemelor de poluare şi al managementului deşeurilor?

Acest război este cauza unei tragedii umane la nivel european. Acesta este însă şi un semn de alarmă pentru noi – este periculos să fim dependenţi de gazul din import, mai ales de cel rusesc. În acest sens cred ca a devenit evident că avem nevoie să accelerăm tranziţia energetică şi să construim un sector energetic autonom la nivel european. Ce ţine de problemele de poluare, sigur, războiul şi maşinăria militară este un imens poluator.