#RomaniaGlobala: Pas accelerat sau ne ducem în cap

Devine tot mai evident că pandemia prin care trecem este mai mult decât o criză de sănătate publică. Suntem în fapt în faţa unei mega-crize. Cei care fac comparaţii cu criza economică din 2008-2009 deja îşi dau seama de limita acestor comparaţii.

Chiar şi pentru cei obişnuiţi să abordeze cu optimism problema este clar că urmează o perioadă grea din punct de vedere economic şi politic. Va fi testată nu doar capacitatea sistemului de sănătate, va fi testată nu doar rezilienţa noastră economică, dar va fi pus la încercare şi un aspect mai greu de cuantificat, dar la fel de important: încrederea în instituţii şi legătura dintre politic şi societate. Întrebarea este ce opţiuni are România pentru a nu fi victima sigură a acestor provocări şi pentru a nu se afunda răspusă de acest cocktail de crize.

România nu are luxul Eurozonei, iar lunile care vor urma vor arăta cât de bine am făcut în ultimii ani temporizând trecere la Euro. Bazooka Băncii Centrale Europene ne poate ajuta mai degrabă prin ricoşeu şi prin stabilizarea situaţiei din zona Euro. În mod sigur, pe măsură ce criza se adânceşte, problema finanţării se va pune tot mai pregnant şi vom avea de cântărit serios care ne sunt opţiunile, intern si extern. Din păcate, nu suntem doar la periferia zonei Euro, dar suntem periferici şi ca influenţă, dincolo de discursul oficial: da, am fost constructivi extern ca linie politica dar nu am negociat si deci nu am capitalizat. Acum tare buni erau niste bani de investitii strategice daca discutam mai concret la momentele potrivite (banul strategic urmeaza bataia de palma si prietenia politica, dincolo de conditiile pietei). Haosul politic intern pe care l-am suportat cu toţii câţiva ani a însemnat că resurse de tot felul s-au dus pentru lupta politică de tranşee, iar de obiective mai ambiţioase n-a mai avut nimeni timp sau energie. 

Jocul pe mize naţionale foarte mici al politicii de Palate in ultimii ani şi lipsa pregătirii unei alternative net superioare (USR+ si PSD ar fi bine să se pregătească bine de guvernare dacă alegerile se amână după toamnă/iarnă - în funcţie de gradul de uzură al PNL vor trebui să facă un pas în faţă) ne pun în faţă o oglindă la vederea căreia ar trebui să ne uităm cu realism. Sloganuri precum "România, lider regional" si "exportator de securitate şi stabilitate" se vor lovi (şi deja se lovesc) de realitatea dură că nu ne va solicita nimeni leadershipul dacă nu ne băgăm în seamă (iar pentru asta trebuie să ai cu cine şi cu ce); mai mult, s-ar putea să nu prea fim băgaţi în seama în capitalele vecine, de altfel nevizitate de "ai nostri" în ultimii ani (bine de avut în vedere: mai mulţi vecini au investit puternic în operaţiuni de sprijin al exporturilor, ceea ce noi am neglijat). Ca să te bage vecinii în seamă acum, în noua realitate, să se coordoneze cu tine, trebuie să ai know how superior sau bani şi să ajuţi, să fii peste cei din jur din perspectiva lor. Or vecinii îşi fac toţi acum propriile calcule pragmatice (inclusiv raportat la relaţia cu marile puteri sau puterile regionale medii) şi noi nu suntem pentru ei un reper ca model de urmat, mai puţin retroactiv faţă de criza de sănătate, unde s-a făcut un lucru excelent la capitolul mărire de salarii pentru medici, anterior actualei crize. Deci liderii români pot face şi lucruri strategice foarte bine, se poate, acest articol nu e doar critic justiticat.

Problema nu e doar de leadership, căci acum plătim lipsa de interes de trei decenii pentru educarea naţiunii. România nu devine Educată în an electoral şi atât, şi după devine normală pur şi simplu în 2020. Ce înseamnă normal cand 30 de ani am neglijat educatia in spatiul public? Lipsa de încredere a cetăţenilor în politicieni se vede, din păcate, în felul în care oamenii au răspuns la îndemnurile de izolare socială. Nici comunicarea nu a ajutat, dar, să recunoaştem, la mijloc este mai mult decât o problemă de comunicare. Mentalitatile se schimba greu, prin efort concentrat, in timp. Criza aceasta poate fi un debut in acest sens, cea anterioara marcand doar suferinta aferenta austeritatii din 2010-2011.

Oamenii nu au încredere că autorităţile pot gestiona criza de sănătate publică (doar se preocupau mai mult de alegeri anticipate până de curând; primim semnale uneori îngrijorătoare despre aprovizionarea cu produse medicale şi echipamente în spitale; nu este clar dacă mergem spre o strategie care să impună mai multe testări sau alta varianta - aceasta dacă facem rost de teste), criza economică asociată (măsurile Guvernului au fost criticate şi considerate insuficiente, iar mulţi s-au uitat cu admiraţie la ce şi-a asumat Guvernul Orban în Ungaria) sau că pot comunica onest şi deschis despre ce se întâmplă şi pot lua măsuri fără a restrânge nejustificat drepturi şi libertăţi. Personal, cred ca vom reusi, asa haotic cum ne-am obisnuit, sa trecem cu "bine", dar binele nu e absolut ci relativ, vor exista costuri umane si economice. La sanatate si la urgenta, autoritatile si profesionistii din domeniu fac eforturi monumentale, de la Arafat la ministri si medici, iar o lumina comunicationala ca luciditate si claritate sunt Rafila si Streinu Cercel. Deci se poate. Pe partea economica insa va fi nevoie de mai multa viziune si vointa, de mai mult leadership si de management mai eficient, mai ales ca scenario planning. 

De aici pornim în încercarea de a lupta cu o triplă criză: de sănătate, economică şi de încredere. In astfel de situaţii trebuie concentrare pe temele mari. Aşteptările sunt foarte scăzute, ceea ce, cumva ironic, este o oportunitate. Dacă se dă impresia că este un plan în ce fac cei de la guvernare şi că, mai mult, el chiar este urmărit, atunci deficitul de încredere se va reduce. Oamenii, chiar dacă neîncrezători, vor fi dispuşi totuşi să asculte mai mult. Punctul de plecare? Să fim realişti cu propriile vulnerabilităţi şi să ieşim din zodia lui avem de toate, ne descurcăm cu ce avem. Pasul următor? Să căutăm parteneri, să căutăm diversificat şi inteligent (din pacate nu putem face totul doar cu un singur partener, frate sau sora mai mare) şi să ne asigurăm astfel că avem finanţele necesare supravieţuirii şi ajustării. Refacerea economica se va face pe bani (interesul nostru fiind sa crestem capitalul intern si sa atragem capital extern de acolo de unde este si e dispus sa vina - aici intram in concurenta acerba regionala si globala), refacerea nu se va face pe vorbe si slogane, ci pe proiecte concrete care sa te ajute sa reangajezi forta de munca disponibilizata in urmatoarele saptamani si luni. 

Nu ne mai permitem să pierdem timpul, si sa mergem agale la pas, trebuie gândit şi acţionat rapid, plecând de la scenariile cele mai negre (chiar dacă, să sperăm, ele nu vor opera niciodată). Efortul de a parteneria extern trebuie dublat de cel de a linişti intern pe cei care deţin capital, pentru a ne asigura că resursele nu merg rapid dinspre periferie pentru a ataca problemele de la centru. Trebuie sa fim realisti cu privire la lumea in care traim, nu sa traim cu sabloane si slogane de anii '90 si 2000, cu o atitudine continuata cuminte de pre-aderare la ceva (apropo, am depasit Cehia ca PIB, dar ei sunt in OECD de mult - perceptia conteaza or imaginea de tara la noi nu, "ai nostri" nu discuta decat foarte rar cu presa straina si asta defensiv). Premiile internationale sunt utile dar ele trebuie urmate in paralel de o campanie de imagine si influenta, altfel sunt stiri de 48h si atat: odata cand anunti ca vine, si dupa cand primesti efectiv premiul. Asta nu energizeaza societatea, iar tara nu capitalizeaza momentul de glorie al liderului. 

Dezvoltarea României şi ţinerea ei pe linia de plutire sunt temele unei conversaţii oneste care trebuie să pornească la conştientizarea că soluţii individuale fie nu există, fie sunt toxice pe termen lung (în special ca impact asupra credibilităţii şi reputaţiei).  Dacă Germania îşi protejează asset-urile şi companiile, atunci şi noi trebuie să gândim cum menţinem angajamentul TUTUROR faţă de succesul României - aici va fi un test masiv pentru preşedinte, premier şi ministrii de externe, finante si economie, în coordonare cu BNR. Dar si pentru opozitie. Discret, liderii partidelor politice ar trebui sa se vada lunar cu Presedintele si Premierul, in aceeasi sala, si sa discute ce facem cu tara, dincolo de batalia politica oficiala. De la uzura crizei, unii vor veni sau reveni la putere mai devreme decat cred, si daca nu sunt pregatiti si nu exista un minim respect transpartinic, se vor uza si noile echipe intr-un an, cum pare ca se va uza PNL in 2020.

Parteneriatul este cheia şi pentru criza de încredere care poate submina răspunsul guvernamental. Da, politicienii decid, dar au nevoie, mai mult decât oricând, de credibilitatea experţilor. Acum e timpul unui efort masiv de a-i coopta pe cei care se pricep, fie că e vorba de sănătate, de finanţe şi economie sau de comunicare în general. Trebuie lărgită echipa şi cerut celor care se pricep să-şi pună ideile şi competenţa la dispoziţia unui efort naţional de a trece criza. Dacă "suntem în război", atunci să mizăm pe unitate şi competenţă. Se pot gândi formule şi formate flexibile de implicare, formale şi informale, cu dimensiune de comunicare publică mai mult sau mai puţin extinsă. Aici nu este vorba despre ghinionul PNL de a veni la putere într-un moment de maximă criză şi fără a fi pregătit să o gestioneze. Nu cred că PSD ar fi fost mult mai pregătit. Acum era foarte bine, sincer, sa avem niste bani stransi deoparte, iar aici niste "lideri" anteriori ar trebui sa aiba niste remuscari si sa evite spatiul public o perioada, e de minim obraz. Dincolo de discuţia despre limitele clasei politice şi despre calcule electorale, politicienii noştri trebuie să ceară onest ajutor (intern si extern, nu sa fie, vorba unui prieten, "capra mandra si sarmana") şi să aibă capacitatea de a gestiona echipe diverse, dar animate de aceleaşi obiective. Nu vorbesc aici despre utopii precum Guvern de uniune naţională, vobesc despre un efort naţional inclusiv de a gestiona criza. Umanitate si solitaritate peste tot in societate dar nu in politica nu e un lucru viabil.

Criza este de aşa natură că România Noului Normal trebuie să fie educată către decizii rapide, luate alături de cei care se pricep (iar aici chiar trebuie implicată Diaspora noastră care lucrează în mari companii, universităţi, instituţii internaţionale sau centre de cercetare). Guvernul Meu trebuie să lase loc, ca stare de spirit, Guvernului Nostru. Mentalitatea de cetate asediată este bună doar dacă înţelegem care este cu adevărat duşmanul. Timpul nu mai are răbdare cu noi, nu mai merge cu sloganuri şi discursuri goale axate pe salutăm sau privim. Si nu merge nici ignorarea continua a unei conversatii intime, la TV, cu societatea. Pericolul nu este pentru un politician sau un partid, ci pentru o ţară întreagă. Îngrijorare nu e în priviri, ci în realitatea pe care înţelegem să o modelăm şi transformăm urgent prin decizii şi acţiune. Avem nevoie de bani (interni si externi) ca sa ne protejam oamenii si economia (va incepe inclusiv o competitie acerba de alocare a banului bugetar, cu demonizarile aferente!), de un plan concret si de actiune decisiva, nu de vrajeala, de la putere sau opozitie. Creiere sunt destule, vointa sa fie sa fie folosite. Asa sa ne ajute Dumnezeu, sa reusim impreuna, sa fim mai intelepti, mai buni, mai seriosi, macar pana trecem criza aceasta pe mai multi ani (daca nu invatam nimic si "ne revenim" dupa). Salus populi suprema lex esto, sa ne organizam si sa ne comportam ca atare.