Ajustarea comunicării noastre în timp de război în regiune

0
0

„Sunt aici”. Acestea sunt cuvintele preşedintelui ucrainian Volodymyr Zelenskiy la începutul unui live pe platforma Telegram, prin care asigura ucrainienii, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 26 februarie, că este alături de ei.

„Obosit şi neras după încă o noapte nedormită sub bombardamentul Rusiei” - aşa l-a caracterizat publicaţia The Guardian pe noul erou al Ucrainei. Adică, om. Apropiat de concetăţenii săi, implicat, pare că are control asupra evenimentelor sau, cel puţin că este pregătit să le facă faţă. Preşedintele Ucrainei este în aceste zile umanizat tocmai de războiul pe care se luptă să îl câştige.

Pe scurt, lecţia oferită lumii zilele acestea de către Ucraina nu este doar despre tactică şi rezistenţă militară, curaj şi luptă, ci şi despre comunicare şi leadership.

Dar România nu e Ucraina, în primul rând pentru că nu avem război pe teritoriul nostru (slavă Domnului!). Dar asta nu înseamnă că strategia (sau comunicarea publică) trebuie să ne fie străină. Calea spre reuşită a României ar trebui să fie pavată cu următoarele concepte cheie: solidaritate, fermitate, echilibru, planificare, comunicare şi…Republica Moldova.

Solidaritate interumană: „Prietenul la nevoie se cunoaşte” sau „Bine faci, bine găseşti”

„A friend in need is a friend indeed” (sau „prietenul la nevoie se cunoaşte”) reprezintă baza relaţiilor internaţionale în context de criză. Da, poate România şi Ucraina nu au avut o relaţie de prietenie 100% coerentă, dar suntem vecini şi, mai ales în vreme de război, România trebuie să-şi arate umanitatea. Deja societatea civilă, mediul de afaceri şi populaţia o fac prin ajutorul pe care îl oferă zecilor de mii de refugiaţi care ne trec graniţa. Felicitări tuturor, e important să ajutăm şi e important şi ca partenerii noştri să vadă preocuparea şi implicarea de care daţi dovadă. Acum e timpul ca statul român, prin reprezentanţii săi, bineînţeles, să-şi arate şi el umanitatea şi să manifeste efectiv solidaritate, empatie şi înţelegere faţă de problemele unor oameni care, fără voia lor, au fost târâţi într-un război şi goniţi din casele lor şi de lângă familiile lor. O vorbă bună spusă public de un lider care chiar simte ceea ce spune face minuni pentru oameni care în acest moment caută un pic de stabilitate şi o direcţie. Abordarea aceasta are efecte pozitive în special atunci când există deja o tendinţă a populaţiei de a căuta un lider „providenţial” sau un „far călăuzitor” - o evoluţie firească într-o astfel de criză. În plus, un ajutor bine organizat presupune avantaje strategice prin efectele sale pe termen mediu şi lung. În acest context, trebuie spus că acţiunea trebuie să fie oglinda perfectă a comunicării.

Echilibru în mijlocul tensiunilor: „Cu răbdarea treci şi marea”

Sensibilităţile sunt uriaşe în Europa de Est. Vorbim despre democraţii tinere, fără tradiţie, care în multe situaţii au adoptat sisteme pentru care nu erau decât parţial pregătiţi. Vorbim despre populaţii care au devenit naţiuni consolidate abia în ultima sută de ani. Nu e uşor pentru un bosniac să stea şi să privească la Putin cum îşi trimite armata să invadeze un stat vecin independent. Iar un sârb sau un ungur cu înclinaţii mai naţionaliste poate ar putea chiar aproba războiul, pentru că i-ar putea trezi anumite nostalgii. Dar acum este momentul echilibrului. Deciziile pripite pot duce la dezastre, iar declaraţiile otrăvite, poate atractive pentru presă, pot inflama inutil sensibilităţi istorice. Cu alte cuvinte, e uşor să „te dai mare”, dar e mai important să rămâi cu picioarele pe pământ. Până acum echilibrul a fost menţinut. Din punct de vedere al stilului de comunicare, nu aveam nevoie nici de un Viktor Orban, nici de un Traian Băsescu. Cu puţin mai multă empatie şi deschidere putem ajunge departe. 

Noua realitate strategică înseamnă în primul rând că nu mai putem vorbi de „business as usual”. Veştile bune şi veştile rele se succed mult mai rapid, pe mai multe fronturi, iar asta poate să copleşească un sistem de comunicare mai puţin pregătit pentru evenimente de acest gen. Cel mai important, în această situaţie, este echilibrul. Un comunicat de presă trimis prea devreme poate avea un efect dezastruos în vreme de război, iar o comunicare deschisă generează încredere şi stabilitate printre cetăţeni. Siguranţa cetăţeanului poate fi susţinută şi protejată şi printr-un discurs bun. 

Comunicare deschisă şi personalizare: „Suntem aici”

Nu toţi ruşii sunt responsabili de faptele lui Putin, iar Putin nu reprezintă în acest moment întreaga populaţie a Rusiei. Războiul este unul profund personalizat, în special pentru că a fost pornit de un singur om (un lucru posibil într-un stat autoritar, cum este Rusia de astăzi). Foarte interesant şi eficient în acelaşi timp, răspunsul ucrainian este şi el unul personalizat. Atacatorului care invadează Ucraina prin terţi, comandând armata din confortul palatului din Moscova, i se opune un „tânăr care îşi iubeşte ţara şi care şi-o apără alături de concetăţenii săi”. Care este modelul mai atractiv, câştigător din punct de vedere al opiniei publice internaţionale, este uşor de presupus. Războiul din Ucraina este atât unul al armelor, cât şi unul al strategiilor de comunicare. Iar autenticitatea şi apropierea de oameni au întotdeauna de câştigat. 

Comunicarea deschisă este la fel de importantă pentru România în aceste momente dificile. Atât intern, cât şi extern, poziţia României trebuie cunoscută, pentru un bun management al aşteptărilor partenerilor. Comunicarea internaţională a României a fost una bună, adecvată, având în vedere contextul care generează pe de-o parte nevoie de securitate şi pe de altă parte nu favorizează actorii cărora le lipseşte echilibrul discursiv. Atât preşedintele ţării, cât şi ministrul de externe au făcut exact ce era necesar pentru a asigura prezenţa consistentă a României pe radarul aliaţilor noştri. Practic, am ieşit din logica de „atenţie şi îngrijorare”. Comunicarea internă, în schimb, are nevoie de mari îmbunătăţiri. „Românii trebuie să ştie” este acum o mantră luată în râs pentru că expresia a fost golită de conţinut anterior, dar, într-adevăr, românii chiar trebuie să ştie. Trebuie să ştie că sunt susţinuţi şi apăraţi, pentru că umbra războiului din Ucraina se întinde destul de mult. Trebuie să ştie ce face statul român pentru a scădea facturile la energie (şi, ideal, mai mult decât a aştepta să vină primăvara). Trebuie să ştie că statul român este ferm în orientarea euro-atlantică pe care şi-o doresc majoritatea covârşitoare a românilor. Trebuie să ştie că efectiv statul român este acolo, şi lucrează cu toate instituţiile sale în beneficiul cetăţenilor. Exact cum a spus preşedintele Zelenskiy în live: „Sunt aici.” 

Planificare strategică: „Keep calm and follow the plan”

E suficient de clar că România are nevoie de planificare strategică, după o lungă perioadă în care am fost exclusiv reactivi şi în defensivă pe toate planurile. Da, România cunoaşte un nivel de dezvoltare fără precedent în istoria sa, dar, din păcate, rolul pozitiv al statului în această dezvoltare a fost minimal. Şi nicio ţară nu poate creşte la infinit bazându-se doar pe rezilienţa şi tenacitatea mediului de afaceri care „o scoate la capăt”. 

Care sunt „proiectele de ţară”? Care sunt ţelurile imediate? Care este rolul regional pe care dorim să ni-l asumăm (ne mai dorim un rol regional?!)? Cum vrem să fim definiţi de partenerii internaţionali? Toate acestea sunt întrebări care au nevoie de răspunsuri coerente pentru a putea măcar începe o strategie. Şi sunt încă mai multe întrebări utile. Cine sunt partenerii noştri? Ce vor de la noi şi ce vrem noi de la ei? Care este rolul statului în dezvoltarea României? Care este rolul mediului de afaceri? Ce vrem să cerem şi ce suntem în stare să oferim? În momentul în care cei de la conducere vor avea răspunsuri clare pentru aceste întrebări, putem spune că au făcut primul pas spre o strategie. 

Statul român şi mediul de afaceri trebuie să se pregătească pentru perioada următoare. Războiul din Ucraina, precum şi restricţiile economice impuse Rusiei vor avea efecte şi asupra economiilor vecine, iar România nu va fi o excepţie. 

Liderii noştri trebuie sa facă multe în perioada următoare, dar să şi comunice mult mai bine ceea ce fac. Succesul unei planificări strategice ţine foarte mult şi de încrederea pe care o au oamenii în liderii lor, în viziunea acestora şi în anduranţa acestora. Pentru a demonstra rezilienţă, leadershipul trebuie să demonstreze că îşi poate menţine şi chiar consolida capitalul politic în perioadele de criză. Ca să reuşească, e nevoie de prezenţă şi de acţiune care să emane viziune. Valabil atât pentru liderii politici, cât şi pentru cei ai mediului de business. 

Moldova

Republica Moldova nu e un slogan, dar ar trebui să fie pe buzele tuturor liderilor în această perioadă. Sigur, cu toţii ne dorim o „unire” sub steagul Uniunii Europene, dar, mai concret şi mai actual, e nevoie de conştientizarea unei realităţi dure: aceea că Republica Moldova va fi singura care va sta între România şi armata rusă, în cazul (sperăm improbabil) în care Ucraina va fi învinsă, iar Putin îşi va dori mai mult. De aici, guvernul actual al României, care este unul de război, de fapt, fie că ne convine să spunem asta, fie că nu, ar trebui să îşi calibreze deja o strategie inclusiv pentru scenarii la care nu ne place să ne gândim. Solidaritatea arătată de România Republicii Moldova în perioada de criză Covid19 a fost abordarea potrivită şi manifestată concret. La fel şi acum, Republica Moldova are nevoie de aceeaşi solidaritate. Momentan, pare că, cel puţin la nivel comunicaţional, fraţii (şi surorile) de peste Prut ne-au cam luat-o înainte. Mai mult de atât, inclusiv la nivelul acţiunilor, guvernul moldovean pare mai decis şi mai incisiv, fapt demonstrat, printre altele, de închiderea portalului de propagandă rusă Sputnik. Cert este că, mai ales în aceste vremuri, putem creşte şi ne putem proteja împreună, altă variantă ar fi greşită.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite