45 de ani de la cutremurul din 1977. Cât de pregătiţi suntem pentru un nou mare seism? REPORTAJ

Nicolae Ceauşescu, printre ruinele Bucureştiului. Foto: AFP

În România, cutremure puternice au fost înregistrate – cel puţin oficial – începând cu secolul al XI-lea. Cu toate că nu a fost cel mai puternic din istorie, la scară valorică, consecinţele seismului din 4 martie 1977 au fost lăsate moştenire, iar ţara noastră mai are câteva lecţii bune de învăţat.

Seara zilei de vineri, 4 martie 1977, avea să schimbe felul în care Bucureştiul şi poveştile despre el aveau să arate. Atunci, la 22 de minute după 9 seara, un cutremur cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter a zdruncinat din temelii o bună parte a jumătăţii de sud a României. A durat puţin sub un minut şi a luat vieţile a peste 1.500 de persoane, rănind zeci de mii de alţi locuitori, cei mai mulţi aflaţi în Capitală. Din primele informaţii apărute în presa timpului, în 6 martie, bilanţul din Bucureşti indica 32 de blocuri de locuinţe prăbuşite, alte 130 de imobile grav avariate şi aproape 3.000 de apartamente evacuate, din cauza pericolului iminent de colaps. 

Blocurile noastre, care au trăit cât două vieţi

Fiind capitala cu cel mai mare risc seismic din lume, Bucureştiul poate trece oricând printr-un eveniment asemănător. Matei Sumbasacu, de profesie inginer, este fondatorul ONG-ului Re:Rise – Asociaţia pentru Reducerea Riscului Seismic, şi spune că un cutremur identic cu cel din 1977 ar produce pagube cel puţin la fel de semnificative, luând în considerare evenimentele anterioare, dar şi din cauza faptului că unele clădiri nu au suferit nicio formă de reabilitare. Acesta subliniază că din punct de vedere al vulnerabilităţii, respectivele imobile „au trăit cât pentru două vieţi“. 

„Dacă se repetă scenariul din 1977 mâine, nu cred că există cineva rezonabil care să-şi imagineze că impactul va fi mai mic decât cel de atunci. Există nişte argumente foarte simple pentru treaba asta. În primul rând, în ’77, multe clădiri avariate au fost lăsate neconsolidate, nereparate chiar; adică nu s-a intervenit deloc în unele cazuri, s-a dat o vopsea în cel mai bun caz. Ideea este că aceste clădiri aşteaptă să pice. În 1977, tragedia a luat proporţii din cauza faptului că se întâmplase cutremurul din anii ’40, care provocase un singur colaps, dar multe stricăciuni în rândul clădirilor care supravieţuiseră cutremurului. După acel seism nu s-a realizat aproape nicio lucrare de intervenţie, de consolidare, de reparare, astfel că în 1977 a venit nota de plată pentru ezitările din ultimii 37 de ani. La următorul mare cutremur ne va veni nota de plată pentru ezitările din 1977, ezitări care continuă până în prezent“, mai spune Matei Sumbasacu pentru „Weekend Adevărul“.

Inginerul explică faptul că activitatea seismică a României diferă de cea din alte ţări, cutremurele vrâncene afectând clădirile mai înalte, pe cele de peste cinci etaje, nu pe cele scunde şi rigide, cum se întâmplă în peste 90% dintre cazuri: „La noi în ţară, cutremurele vin de undeva de la 70-150 de kilometri adâncime, adică sunt de adâncime medie, spre deosebire de alte cutremure din lume, care sunt de suprafaţă. Ce înseamnă lucrul acesta: clădirile mai înalte tind să intre în rezonanţă cu mişcarea seismică, să o amplifice. E ca la leagăn, atunci când dai impulsul potrivit la momentul potrivit. Nu trebuie să îţi iei un impuls mare ca mişcarea să fie amplificată. La fel se întâmplă şi în cazul cutremurelor şi al clădirilor“. 

Până la tragedia din 1977, acest detaliu nu era cunoscut, adaugă ing. Sumbasacu. Până atunci, clădirile înalte nu erau pregătite în mod special pentru cutremure, iar ca exemplu, inginerul oferă un cod de proiectare seismică, conform căruia cu cât este mai înaltă o clădire, cu atât mai puţin va fi afectată de un cutremur.

„Cartierele-dormitor“, în pericol

În România, cele mai vulnerabile zone sunt poziţionate geografic în afara spaţiului carpatic – Moldova, Muntenia, Oltenia –, în timp ce în Bucureşti, expuse sunt zonele centrale şi „cartierele-dormitor“ sau cartierele de blocuri înalte, proiectate până la mijlocul anilor ’70. Informaţiile se cunosc datorită datelor bazate pe experienţele anterioare ale cutremurului, cât şi pe efortul de expertizare din anii 1991-1996. „Vom avea surprize în special în unele cartiere unde au existat anumite tipologii structurale, practic nişte secţiuni tip, pentru că blocurile acestea socialiste se făceau pe baza unui proiect standard şi se replica. Anumite tipologii, anumite secţiuni tip sunt în special vulnerabile. Astfel de blocuri regăsim în Berceni, în Drumul Taberei şi în Militari. Mai există o secţiune foarte importantă şi vulnerabilă pe care o regăsim în Colentina şi zona Doamna Ghica“, susţine inginerul.

În momentul de faţă, în Bucureşti există 363 de clădiri în clasa întâi de risc seismic (clădiri cu risc ridicat de prăbuşire la cutremur), 373 în clasa a doua de risc seismic (pot suferi degradări de structură majore), 116 în clasa a treia de risc seismic (pot prezenta degradări care nu afectează semnificativ structura) şi 10 în clasa a patra de risc seismic. La ele se adaugă o listă de 1.542 de imobile neîncadrate în clase de risc seismic, dar care au fost introduse în categoriile de urgenţă U1, U2 şi U3. Asociaţia Re:Rise consideră că cele peste 1.500 de clădiri, împreună cu cele alte 373 de imobile din clasa a doua ar trebui introduse în clasa întâi, astfel existând în total 2.200 de imobile vulnerabile la cutremur. 

Tehnologia, mâna de ajutor din viitor

Pentru un posibil mare seism, asociaţia vine cu un set de cinci soluţii în vederea acţionării rapide, bazat pe necesitatea acţionării în grup. Printre ele, proiectul „Registrul Digital al Utilajelor“, ce presupune crearea unei baze de date cu vehicule de intervenţie deţinute de firmele private, cum ar fi excavatoarele şi buldozerele, informaţiile referitoare la flotă fiind puse la dispoziţia statului. De asemenea, „implementarea Sistemului de Mapare Rapidă cu Drone, care propune rute ocolitoare pentru vehiculele de intervenţie, ar duce la economisirea unor minute, poate chiar ore importante în logica intervenţiei“, spune Matei Sumbasacu. 

„Vorbim şi de noi tehnologii – cutremurul va aduce transformări importante în cum arată oraşul şi în ce priveşte rutele de acces. Atunci, trebuie să avem o imagine a acestui oraş post-cutremur cât mai rapidă, din punct de vedere al rutelor şi nivelului de pagube. În prezent, acest lucru se face cu elicopterul. Este absolut evident că e mare loc de îmbunătăţire şi aici şi noi propunem un sistem automatizat. S-ar baza pe nişte drone, care ar face iniţial nişte fotografii-etalon, nişte fotografii de control înainte de cutremur, ca să vadă cum arată oraşul înainte. Apoi, după cutremur, s-ar înălţa şi ar face iarăşi nişte fotografii deasupra Bucureştiului, pe care le-am suprapune. Astfel am vedea care sunt diferenţele în ce priveşte rutele de acces, iar apoi nivelul de avarii“, mai spune Matei Sumbasacu.

Scurt îndreptar în caz de cutremur

Kit în caz de cutremur. FOTO: Shutterstock

Alina Kasprovschi, director executiv al Fundaţiei Comunitare Bucureşti, este de părere că, în prezent, suntem mai pregătiţi de un cutremur, faţă de cum eram în urmă cu cinci ani, atât din perspectiva populaţiei, cât şi a instituţiilor. Totuşi, există loc de îmbunătăţiri. „Lucrurile au început să se schimbe, şi nişa aceasta, a celor preocupaţi de cutremure, este destul de mică, dar totuşi e o nişă de oameni care se uită la problema cutremurului. Aud din ce în ce mai mult în jurul meu oameni care se pregătesc de un potenţial seism, fără să fie neapărat oameni din societatea civilă sau să lucreze la DSU. Pur şi simplu, oameni obişnuiţi care au copii şi se gândesc că ar vrea să fie pregătiţi, împreună cu familia. Or, asta nu se întâmpla deloc acum cinci ani“, spune Alina Kasprovschi pentru „Weekend Adevărul“.

Planul de familie

Ea subliniază faptul că primul pas ca populaţia să fie mai pregătită poate fi făcut imediat şi necesită doar timp – maximum jumătate de oră. Este vorba despre planul de familie. „Practic, toţi cu vârste sub 50 de ani nu au experienţa directă a unui cutremur şi lucrurile sunt foarte abstracte în mintea majorităţii dintre noi. Este important să vorbim despre asta, să ne documentăm şi apoi să discutăm, să facem un plan: cum acţionăm dacă vine cutremurul în timpul zilei, unde stăm fiecare, unde am putea să ne întâlnim. Este foarte important planul de întâlnire cu familia. Ştim cu toţii că probabil, măcar câteva ore, telecomunicaţiile vor cădea şi atunci nu e ca şi cum am pune mâna pe telefon şi ne întrebăm pe unde este fiecare. E un scenariu plauzibil inclusiv ca unii oameni să se caute zile în şir“, spune Kasprovschi. Aşadar, planul de familie constă în stabilirea unei locaţii de întâlnire în eventualitatea unui cutremur. Recomandate sunt spaţiile deschise şi accesibile tuturor membrilor unei familii, precum parcurile şi marile parcări. 

Au fost foarte multe blocuri care pur şi simplu au fost revopsite şi atât. Şi li s-a spus oamenilor că nu e nevoie de mai mult de atât, că aceea este o tencuială antiseismică şi că o să ţină blocul, ceea ce, în mod evident, nu are cum să fie posibil, tehnic vorbind. Clădirea cu bulină e o clădire cu bulină.  Alina Kasprovschi, director executiv al Fundaţiei Comunitare Bucureşti

În completarea acestuia, un alt element esenţial este rucsacul de urgenţă. El trebuie să asigure supravieţuirea pentru 72 de ore şi se alcătuieşte din câteva obiecte esenţiale, unele putând fi găsite în orice casă. „Acest kit înseamnă mâncare şi apă, medicamente pentru cine are nevoie de medicamente de urgenţă, trusă de prim ajutor, lanternă, radio – tot felul de obiecte pe care noi nu le mai folosim şi avem senzaţia că «de ce ai avea nevoie de toate aceste lucruri, dacă ai telefonul mobil». S-ar putea să nu avem acces la curent electric şi atunci e important să ştim că nu ne putem baza pe telefon, nici măcar pe funcţia de lanternă de la un punct încolo“, punctează aceasta.  

Din datele deţinute de Fundaţia Comunitară Bucureşti, 32% dintre locuitorii oraşului au un plan de familie, iar tot atâţia deţin un kit pentru situaţii de urgenţă. Alina Kasprovschi spune că toţi bucureştenii ar trebui să deţină un rucsac de urgenţă, nu doar persoanele care locuiesc în imobile încadrate în clasa întâi de risc seismic. 

Ce facem în caz de cutremur? 

În timpul unui seism, oamenii ar trebui să nu stea în picioare şi să se aşeze într-un loc îndepărtat de ferestre, ferit de obiecte neancorate sau care ar putea să cadă. Cele mai importante zone ale corpului, capul şi gâtul, trebuie acoperite. Ieşirea dintr-un imobil se face încet, cu precauţie, mai ales în apropierea treptelor, şi nu este recomandată utilizarea lifturilor. „După cutremur este important să vedem dacă locul în care ne aflăm este sigur, indiferent că suntem înăuntru sau afară – ne uităm în jur, dacă e ceva care a căzut, dacă e liberă ieşirea. În cazul în care suntem blocaţi undeva, dar totuşi ne putem mişca prin casă, există un semnal, care este cearşaful alb pus în fereastră, astfel încât salvatorii să ştie că acolo este o persoană care este blocată şi nu poate să iasă de una singură“, mai spune ea. La final, având în vedere că un cutremur poate fi urmat de replici, oamenii care au evacuat interioarele trebuie să se îndepărteze de toate clădirile şi de firele electrice din jur. 

Tencuiala seismică, marele mit, marea minciună

Dezinformări există şi în legătură cu cutremurele. Mitul legat de „tencuiala seismică“ s-a născut în timpul comunismului – în fapt, aceasta nu există. „Cred că una dintre marile dezinformări e legată de clădirile cu bulină din Bucureşti. Sunt toate acele dezinformări care se perpetuează din ’77 încoace, cum că ar exista faimoasa «tencuială seismică». Au fost foarte multe blocuri care pur şi simplu au fost revopsite şi atât. Şi li s-a spus oamenilor că nu e nevoie de mai mult de atât, că aceea este o tencuială antiseismică şi că o să ţină blocul, ceea ce, în mod evident, nu are cum să fie posibil, tehnic vorbind. Clădirea cu bulină e o clădire cu bulină. Nu este sută la sută sigur că o să cadă, dar există o probabilitate mare că va cădea sau va fi grav avariată în cazul unui cutremur“, mai spune Alina Kasprovschi.

„Triunghiul vieţii“

O altă dezinformare se referă la anticiparea unui cutremur şi la animalele care ar simţi venirea unui seism – şi această informaţie este falsă, alături de cea referitoare la felul în care ar trebui să se protejeze persoanele aflate în case. „Îmi mai aduc aminte de un mit care e foarte controversat, e acea informaţie care a circulat foarte mult şi pe reţelele de socializare: «triunghiul vieţii». Se spune că ar trebui să stai într-un loc care e făcut din două corpuri solide care ar putea să cadă unul peste altul, de pildă o bibliotecă care ar putea să cadă peste o canapea; în acel loc ar putea să încapă acolo o persoană şi să aibă suficient aer. A circulat prin foarte multe surse, dar ea nu e deloc reală. Trebuie doar să ne imaginăm ce înseamnă o bibliotecă care cade cu sute de kilograme de cărţi“, subliniază directorul Fundaţiei Comunitare Bucureşti.

De asemenea, Alina Kasprovschi consideră că şi clădirile cu grade de urgenţă se încadrează la categoria mituri. Spre exemplu, blocurile din categoria U3 trebuiau consolidate în zece ani de la evaluare: „Au trecut probabil peste 20 de ani de atunci şi aceste clădiri nu au fost consolidate. Deşi ele nu sunt clasificate ca atare, e foarte probabil ca ele să trebuiască clasificate ca nişte clădiri cu bulină, deoarece nu sunt sigure“.