Peste 100 de concentratoare si 3.000 măşti de oxigen donate pentru pacienţii cu COVID-19 din spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook INACO
Foto: Facebook INACO

Peste 100 de concentratoare si 3.000 măşti de oxigen vor ajunge la pacienţii cu COVID-19, internaţi în spitale, un prim lot fiind deja trimis către unităţi medicale din Piteşti, Craiova, Călăraşi, Brăila, Timişoara, Galaţi şi Turnu Măgurele, ca urmare a unei campanii de donare ai cărei ambasadori sunt kickboxer-ul Benny Adegbuyi şi fostul fotbalist Ilie Dumitrescu.

„Primul lot de 10 concentratoare a fost trimis ieri, 29 octombrie, către spitale din Piteşti, Craiova, Călăraşi, Brăila, Timişoara, Galaţi şi Turnu Măgurele, acolo unde nevoia de astfel de echipamente este acută, conform prioritizării făcute de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi de Direcţiile de Sănătate Publică din ţară. 

Campania de donare, în valoare de 200.000 de euro, a fost posibilă datorită finanţării din partea Grupului Superbet, Fundaţiei Superbet şi eforturilor Asociaţiei INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate. 

Prin achiziţionarea echipamentelor medicale pentru spitalele de stat, sute de pacienţi internaţi cu forme grave de COVID19 vor putea primi tratamente corespunzătoare, în această perioadă în care sistemul medical dar şi noi, toţi, suntem greu încercaţi de cel de-al patrulea val al pandemiei de Sars-cov2”, anunţă iniţiatorii campaniei.

„Am înţeles nevoia acută de dotare a spitalelor cu aceste echipamente, aşa că ne-am mobilizat imediat. Eforturile pe care le-am depus în ultimele zile au fost imense pentru că a fost o adevărată provocare să găsim concentratoarele pe piaţa internă comună. Nu am fi putut face asta fără sprijinul celor de la Superbet, cărora le mulţumesc pentru ca au avut iniţiativa acestei campanii şi că au finanţat integral toate echipamentele ce vor fi donate. Pe această cale, le mulţumesc şi partenerilor Shape Robotics care, încă o dată au demonstrat că sunt prezenţi atunci când societatea are nevoie de ei. 

De departe, cea mai mare provocare a fost prioritizarea spitalelor unde vor fi donate echipamentele, însă, am avut un real sprijin din partea DSU şi a Ministerul Sănătăţii, prin Laura Vladislav, care ne-a facilitat comunicarea cu Direcţiile de Sănătate Publică din ţară", a declarat Andreea Paul, fondator INACO.

Concentratoarele de oxigen au fost achiziţionate din Danemarca, Germania şi Franţa şi reprezintă o parte esenţială în actul medical de tratare a pacienţilor care ajung în spital cu forme grave de COVID19.

„Am decis să acţionăm, văzând starea de asediu în care se află sistemul medical din Romania. Sper ca ajutorul nostru să fie cât mai de folos acolo unde ajunge, atât pentru cadrele medicale pentru a le uşura lupta, cât şi pentru pacienţi pentru a-i salva. România este cumva în situaţia dramatică a Italiei la începutul pandemiei, dar atunci nu existau vaccinurile, care ne ajută să nu facem formele grave care necesită spitalizare. 

Este un moment în care trebuie să facem fiecare ce trebuie – să respectăm măsurile de izolare socială şi să ne vaccinăm, dacă nu am făcut-o încă, pentru a lăsa în urmă recordurile negative pe care România le înregistrează la nivelul întregii lumi de câteva săptămâni încoace”, a declarat Augusta Dragic, fondator şi preşedinte al Fundaţiei Superbet.

La prima acţiune au participat vineri şi doi dintre „ambasadorii” Superbet, kickboxer-ul Benny Adegbuyi şi fostul fotbalist Ilie Dumitrescu. De altfel, Ilie Dumitrescu s-a implicat şi anul trecut în acţiunile de ajutorare a spitalelor din România derulate de INACO alături de Fundaţia Superbet şi Superbet.

„Ştim ce eforturi depun şi cadrele medicale în această perioadă, suntem alături de ei, sunt profund mişcat de ce văd în spitalele din România. Împreună dăm o mână de ajutor în această criză de oxigen, îmi doresc din tot sufletul ca cei în suferinţă să treacă peste acest moment complicat din viaţa lor”, a declarat Ilie Dumitrescu.

Echipamentele medicale vor fi livrate de voluntarii Superbet din ţară, în tranşe, pe măsură ce ajung în România şi în funcţie de nevoile urgente alte spitalelor. Între timp,vor fi depozitate în condiţii de siguranţă, în spaţiile lor logistice ale Dentotal.

Lista celor 67 de spitale, din Bucureşti şi în 27 de judeţe, în care vor ajunge donaţiile

- Bucureşti – 21 concentratoare, 700 măşti de oxigen, 

- Constanţa – 8 concentratoare, 220 măşti de oxigen, 

- Gorj -  5 concentratoare, 125 măşti de oxigen, 

- Iaşi - 7 concentratoare, 175 măşti de oxigen, 

- Vaslui - 6 concentratoare, 180 măşti de oxigen, 

- Prahova – 5 concentratoare, 150 măşti de oxigen, 

- Ilfov – 2 concentratoare, 60 măşti de oxigen, 

- Argeş - 4 concentratoare, 120 măşti de oxigen, 

- Brăila – 4 concentratoare, 100 măşti oxigen, 

- Călăraşi - 4 concentratoare, 100 măşti oxigen, 

- Satu Mare - 4 concentratoare, 120 măşti de oxigen. 

- Buzău - 3 concentratoare, 90 măşti de oxigen,

- Bacău - 3 concentratoare, 90 măşti de oxigen, 

- Dolj – 3 concentratoare, 75 măşti de oxigen, 

- Ialomiţa – 3 concentratoare, 75 măşti de oxigen, 

- Alba - 3 concentratoare, 90 măşti de oxygen, 

- Sălaj - 3 concentratoare, 90 măşti de oxygen,

- Botoşani - 2 concentratoare, 50 măşti de oxigen, 

- Galaţi - 2 concentratoare, 50 măşti de oxigen, 

- Neamţ - 2 concentratoare, 50 măşti de oxigen, 

- Teleorman - 2 concentratoare, 50 măşti de oxigen, 

- Tulcea - 2 concentratoare, 60 măşti de oxigen, 

- Mehedinţi - 1 concentrator, 25 măşti de oxigen, 

- Timişoara - 1 concentrator, 25 măşti de oxygen, 

- Harghita - 1 concentrator, 25 măşti de oxigen, 

- Hunedoara - 1 concentrator, 25 măşti de oxigen, 

- Caraş Severin - 1 concentrator, 25 măşti de oxigen,

- Vrancea - 1 concentrator, 25 măşti de oxigen.

„Demersul din aceste zile vine ca o urmare firească a campaniei de ajutorare iniţiată anul trecut de Superbet şi INACO. În mai 2020, 35 de spitale din 23 de oraşe au primit echipamente de protecţie şi biocide, ȋn cadrul campaniei Superbet #PariemPeBine”, precizează iniţiatorii campaniei de donare.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite