Operaţiunea „rotirea cadrelor”. Sebastian Cucoş, cel care conducea Jandarmeria în timpul protestului diasporei, menţinut şef

Operaţiunea „rotirea cadrelor”. Sebastian Cucoş, cel care conducea Jandarmeria în timpul protestului diasporei, menţinut şef

Sebastian Cucoş, noul prim-adjunct al şefului Jandarmeriei Române

Rocadă la vârful Jandarmeriei Române după protestul din Piaţa Victoriei. După ce nu a mai putut fi numit şef în fruntea militarilor, Sebastian Cucoş va fi prim adjunct al şefului instituţiei. Cucoş conducea instituţia când au avut loc violenţele de la mitingul diasporei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul de Interne, Carmen Dan, l-a numit în urmă cu o săptămână pe Ionuţ Sindile în fruntea Jandarmeriei Române. Anterior Ionuţ Sindile era prim-adjunct al inspectorului general şi şef al Statului Major al Jandarmeriei Române

„În vederea consolidării echipei de conducere a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi asigurării unei continuităţi la comandă, până la obţinerea avizului CSAT, începând cu data de 23 august a.c., colonelul Cucoş Gheorghe-Sebastian a fost împuternicit în funcţia de prim adjunct al inspectorului general al IGJR. Reamintim că acesta a promovat concursul pentru funcţia de inspector general al Jandarmeriei Române, dar numirea în această funcţie este condiţionată de avizul CSAT”, au precizat reprezentanţii MAI, printr-un comunicat de presă.

Decizia vine în contextul în care interimatul lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei Române a expirat, iar preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că o decizie privindu-l pe Cucoş, pentru care ministerul Afacerilor Interne a transmis documentele către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, va fi făcută după ce procurorii militari vor finaliza ancheta privind intervenţia forţelor de ordine la protestul din 10 august.

„Având în vedere evenimentele din data de 10 august a.c., din timpul protestului din Piaţa Victoriei, în care a fost implicată Jandarmeria Română, se impune ca luarea unei decizii de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind numirea colonelului Cucoş Gheorghe-Sebastian în funcţia de inspector general să se realizeze după pronunţarea organelor judiciare abilitate, cu privire la legalitatea acţiunilor Jandarmeriei Române. În acest context, problematica în cauză poate fi supusă analizei şi deciziei CSAT în cadrul unei viitoare şedinţe, luând în considerare şi concluziile anchetelor organelor judiciare competente”, se preciza în comunicatul preşedenţiei din data de 14 august.

În reacţie la evenimentele din 10 august, Sebastian Cucoş, aflat la acea dată la conducerea Jandarmeriei, a afirmat că jandarmii şi-au făcut doar datoria, şi că, în ceea ce-l priveşte, nu-şi va da demisia. El nu a prezentat nicio scuză celor bătuţi şi gazaţi de jandarmi.

„N-am făcut decât să-mi iubesc ţara, să cred în Dumnezeu şi în camarazii mei. Sunt mândri de ei. Cei care au greşit vor plăti, să lăsăm anumite instituţii să-şi facă treaba. Aceşti jancarmi sunt aceiaşi care au fost la inundaţii, i-au scos pe oameni din zăpadă. Mă aflu în următioarea situaţie: am absolvit un examen, iar acum este necesar avizul CSAT. Este o procedură care durează. Aştept ca acest parcurs procedural să se încheie. Vă asigur că jandarmii şi-au făcut datoria şi îşi merită respectul nostru“, a declarat Sebastian Cucoş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: